Întâia
Epistolă către Corinteni
a
Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 3
Răul dezbinărilor. Temelia Bisericii este Hristos. Creştinii
sunt Biserica lui Dumnezeu.
1. Şi eu, fraţilor, n-am putut să vă vorbesc ca unor
oameni duhovniceşti, ci ca unora trupeşti, ca unor prunci în
Hristos.
2. Cu lapte v-am hrănit, nu cu bucate, căci încă nu puteaţi
mânca şi încă nici acum nu puteţi,
3. Fiindcă sunteţi tot trupeşti. Câtă vreme este între voi
pizmă şi ceartă şi dezbinări, nu sunteţi, oare,
trupeşti şi nu după firea omenească umblaţi?
4. Căci, când zice unul: Eu sunt al lui Pavel, iar altul: Eu sunt al lui
Apollo, au nu sunteţi oameni trupeşti?
5. Dar ce este Apollo? Şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi
crezut voi şi după cum i-a dat Domnul fiecăruia.
6. Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să
crească.
7. Astfel nici cel ce sădeşte nu e ceva, nici cel ce udă, ci
numai Dumnezeu care face să crească.
8. Cel care sădeşte şi cel care udă sunt una şi
fiecare îşi va lua plata după osteneala sa.
9. Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi
sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.
10. După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept
meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia
seama cum zideşte;
11. Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care
este Iisus Hristos.
12. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre
scumpe, lemne, fân, trestie.
13. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului).
Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va
lămuri ce fel este lucrul fiecăruia.
14. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua
plată.
15. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se
va mântui, dar aşa ca prin foc.
16. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu
şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
17. De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el,
pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi.
18. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între
voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun,
ca să fie înţelept.
19. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui
Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi
în viclenia lor".
20. Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile
înţelepţilor, că sunt deşarte".
21. Aşa că nimeni să nu se laude cu oameni. Căci toate sunt
ale voastre:
22. Fie Pavel, fie Apollo, fie Chefa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea,
fie cele de faţă, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.
23. Iar voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos al lui Dumnezeu.
___________________________________________________________________
Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________