Întâia
Epistolă către Corinteni
a
Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 15
Învierea Domnului şi învierea noastră.
1. Vă aduc aminte, fraţilor, Evanghelia pe care v-am binevestit-o,
pe care aţi şi primit-o, întru care şi staţi,
2. Prin care şi sunteţi mântuiţi; cu ce cuvânt v-am binevestit-o
- dacă o ţineţi cu tărie, afară numai dacă
n-aţi crezut în zadar S
3. Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că
Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi;
4. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi,
după Scripturi;
5. Şi că S-a arătat lui Chefa, apoi celor doisprezece;
6. În urmă S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi,
dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au
şi adormit;
7. După aceea S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor;
8. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a
arătat şi mie.
9. Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli, care nu sunt vrednic să
mă numesc apostol, pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu.
10. Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este
în mine n-a fost în zadar, ci m-am ostenit mai mult decât ei toţi. Dar nu
eu, ci harul lui Dumnezeu care este cu mine.
11. Deci ori eu, ori aceia, aşa propovăduim şi voi aşa
aţi crezut.
12. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din
morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a
morţilor?
13. Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
14. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci
propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa
voastră.
15. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu,
pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe
Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu
înviază.
16. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a
înviat.
17. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa
voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
18. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
19. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta,
suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
20. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a
învierii) celor adormiţi.
21. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi
învierea morţilor.
22. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos
toţi vor învia.
23. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai
lui Hristos, la venirea Lui,
24. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda
împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va
desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice
putere.
25. Căci El trebuie să împărăţească până ce
va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.
26. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, este
moartea.
27. "Căci toate le-a supus sub picioarele Lui". Dar când zice:
"Că toate I-au fost supuse Lui" - învederat este că afară
de Cel care I-a supus Lui toate.
28. Iar când toate vor fi supuse Lui, atunci şi Fiul însuşi Se va
supune Celui ce I-a supus Lui toate, ca Dumnezeu să fie toate în
toţi.
29. Fiindcă ce vor face cei care se botează pentru morţi?
Dacă morţii nu înviază nicidecum, pentru ce se mai botează
pentru ei?
30. De ce mai suntem şi noi în primejdie în tot ceasul?
31. Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru
voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru.
32. Dacă m-am luptat, ca om, cu fiarele în Efes, care îmi este folosul?
Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm,
căci mâine vom muri!
33. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Tovărăşiile
rele strică obiceiurile bune.
34. Treziţi-vă cum se cuvine şi nu păcătuiţi.
Căci unii nu au cunoştinţă de Dumnezeu; o spun spre
ruşinea voastră.
35. Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au
să vină?
36. Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu
va fi murit.
37. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte
gol, poate de grâu, sau de altceva din celelalte;
38. Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei
seminţe un trup al său.
39. Nu toate trupurile sunt acelaşi trup, ci unul este trupul oamenilor
şi altul este trupul dobitoacelor şi altul este trupul
păsărilor şi altul este trupul peştilor.
40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar
alta este slava celor cereşti şi alta a celor
pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii
şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se
deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul)
întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se
seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă
este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu
suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de
viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel
duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea
este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei
pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei
cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să
purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să
moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici
stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar
toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi.
Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia
nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în
nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în
nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în
nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire,
atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită
de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte,
boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului
este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat
biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi,
sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala
voastră nu este zadarnică în Domnul.
___________________________________________________________________
Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________