A
DOUA Epistolă către Corinteni
a
Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 6
Sfinţii lui Dumnezeu.
1. Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă
îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu.
2. Căci zice: "La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua
mântuirii te-am ajutat"; iată acum vreme potrivită, iată
acum ziua mântuirii,
3. Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea
noastră defăimată,
4. Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai
lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în
strâmtorări,
5. În bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în
privegheri, în posturi;
6. În curăţie, în cunoştinţă, în
îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste
nefăţarnică;
7. În cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele
dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga,
8. Prin slavă şi necinste, prin defăimare şi laudă; ca
nişte amăgitori, deşi iubitori de adevăr,
9. Ca nişte necunoscuţi, deşi bine cunoscuţi, ca fiind pe
pragul morţii, deşi iată că trăim, ca nişte
pedepsiţi, dar nu ucişi;
10. Ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte
săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic,
dar toate le stăpânesc.
11. O, corintenilor, gura noastră s-a deschis către voi, inima
noastră s-a lărgit.
12. În inima noastră nu sunteţi la strâmtorare; dar strâmtorare este
pentru noi, în inimile voastre.
13. Plătiţi-mi şi voi aceeaşi plată, vă vorbesc
ca unor copii ai mei - lărgiţi şi voi inimile voastre!
14. Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi,
căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce
împărtăşire are lumina cu întunericul?
15. Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un
credincios cu un necredincios?
16. Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli?
Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis
că: "Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor
şi ei vor fi poporul Meu".
17. De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi vă
osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă
atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi.
18. Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi
fiice", zice Domnul Atotţiitorul.
___________________________________________________________________
A DOUA Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
__________________________________________________________________