Epistola către
Romani a Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 12
Îndemnuri la sfinţenie. Întrebuinţarea folositoare a deosebitelor
daruri.
1. Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu,
să înfăţişaţi trupurile voastre ca pe o jertfă
vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu, ca închinarea
voastră cea duhovnicească,
2. Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă
schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este
voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi
desăvârşit.
3. Căci, prin harul ce mi s-a dat, spun fiecăruia din voi să nu
cugete despre sine mai mult decât trebuie să cugete, ci să cugete
fiecare spre a fi înţelept, precum Dumnezeu i-a împărţit
măsura credinţei.
4. Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi
mădularele nu au toate aceeaşi lucrare,
5. Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi
fiecare suntem mădulare unii altora;
6. Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem
proorocie, să proorocim după măsura credinţei;
7. Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă
unul învaţă, să se sârguiască în
învăţătură;
8. Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora,
să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă
în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte,
să miluiască cu voie bună!
9. Dragostea să fie nefăţarnică. Urâţi răul,
alipiţi-vă de bine.
10. În iubire frăţească, unii pe alţii iubiţi-vă;
în cinste, unii altora daţi-vă întâietate.
11. La sârguinţă, nu pregetaţi; cu duhul fiţi
fierbinţi; Domnului slujiţi.
12. Bucuraţi-vă în nădejde; în suferinţă fiţi
răbdători; la rugăciune stăruiţi.
13. Faceţi-vă părtaşi la trebuinţele sfinţilor,
iubirea de străini urmând.
14. Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc, binecuvântaţi-i
şi nu-i blestemaţi.
15. Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce
plâng.
16. Cugetaţi acelaşi lucru unii pentru alţii; nu cugetaţi
la cele înalte, ci lăsaţi-vă duşi de spre cele smerite. Nu
vă socotiţi voi înşivă înţelepţi.
17. Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău.
Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră,
trăiţi în bună pace cu toţi oamenii.
19. Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi
loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este
răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i
de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci,
făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul
lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu
binele.
___________________________________________________________________
Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________