Epistola
către Tit
a
Sfântului Apostol Pavel
CAPITOLUL 3
Cum trebuie să fie cei înnoiţi prin Duhul. Dezbinătorul
trebuie ocolit.
1. Adu-le aminte să se supună stăpânirilor şi
dregătorilor, să asculte, să fie gata la orice lucru bun,
2. Să nu defaime pe nimeni, să fie paşnici, să fie
îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de
toţi oamenii.
3. Căci şi noi eram altădată fără de minte,
neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri
de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire,
urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul;
4. Iar când bunătatea şi iubirea de oameni a Mântuitorului nostru
Dumnezeu s-au arătat,
5. El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de
noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua
şi prin înnoirea Duhului Sfânt,
6. Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos,
Mântuitorul nostru,
7. Ca îndreptându-ne prin harul Lui, să ne facem, după nădejde,
moştenitorii vieţii celei veşnice.
8. Vrednic de crezare este cuvântul, şi voiesc să adevereşti
acestea cu tărie, pentru ca acei ce au crezut în Dumnezeu să
aibă grijă să fie în frunte la fapte bune. Că acestea sunt
cele bune şi de folos oamenilor.
9. Iar de întrebările nebuneşti şi de înşirări de
neamuri şi de certuri şi de sfădirile pentru lege,
fereşte-te, căci sunt nefolositoare şi deşarte.
10. De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare,
depărtează-te,
11. Ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în
păcat, fiind singur de sine osândit.
12. Când voi trimite pe Artemas la tine sau pe Tihic, sârguieşte-te
să vii la mine la Nicopole, căci acolo m-am hotărât să
iernez.
13. Pe Zenas, cunoscătorul de lege, şi pe Apollo trimite-i mai
înainte, cu bună grijă, ca nimic să nu le lipsească.
14. Să înveţe şi ai noştri să poarte grijă de lucrurile
bune, spre treburile cele de neapărată nevoie, ca ei să nu fie
fără de roadă.
15. Te îmbrăţişează toţi care sunt cu mine.
Îmbrăţişează pe cei ce ne iubesc întru credinţă.
Harul fie cu voi cu toţi! Amin.
___________________________________________________________________
Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel – 3 CAPITOLE:
__________________________________________________________________