Întâia
Epistola Sobornicească
a Sfântului Apostol IOAN
CAPITOLUL 5
Prin credinţă şi supunere iubim pe Dumnezeu. Trei
mărturisesc despre Hristos şi Aceşti trei Una sunt. Puterea
rugăciunii.
1. Oricine crede că Iisus este Hristos, este născut din Dumnezeu,
şi oricine iubeşte pe Cel care a născut iubeşte şi pe
Cel ce S-a născut din El.
2. Întru aceasta cunoaştem că iubim pe fiii lui Dumnezeu, dacă
iubim pe Dumnezeu şi împlinim poruncile Lui.
3. Căci dragostea de Dumnezeu aceasta este: Să păzim poruncile
Lui; şi poruncile Lui nu sunt grele.
4. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea,
şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa
noastră.
5. Cine este cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că
Iisus este Fiul lui Dumnezeu?
6. Acesta este Cel care a venit prin apă şi prin sânge: Iisus
Hristos; nu numai prin apă, ci prin apă şi prin sânge; şi
Duhul este Cel ce mărturiseşte, că Duhul este
adevărul.
7. Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul
şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt.
8. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa
şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel.
9. Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este
mai mare, că aceasta este mărturia lui Dumnezeu: că a
mărturisit pentru Fiul Său.
10. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are această mărturie în el
însuşi. Cine nu crede în Dumnezeu, L-a făcut mincinos, pentru că
n-a crezut în mărturia pe care a mărturisit-o Dumnezeu pentru Fiul
Său.
11. Şi aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat
viaţă veşnică şi această viaţă este în
Fiul Său.
12. Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu
are viaţa.
13. Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui
Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă
veşnică.
14. Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El, că,
dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă.
15. Şi dacă ştim că El ne ascultă ceea ce Îi cerem,
ştim că dobândim cererile pe care I le-am cerut.
16. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat
nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui
frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi
păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.
17. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de
moarte.
18. Ştim că oricine e născut din Dumnezeu nu
păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se
păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el.
19. Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub
puterea celui rău.
20. Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a
dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel
adevărat; şi noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică
întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi
viaţa de veci.
21. Fiilor, păziţi-vă de idoli.
___________________________________________________________________
Întâia Epistola Soborniceasca a Sfântului Apostol IOAN – 5 CAPITOLE:
__________________________________________________________________