SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ
IOAN
CAPITOLUL 6
Săturarea celor cinci mii de oameni. Iisus umblă pe mare. Pâinea
care se pogoară din cer. Mărturisirea lui Petru.
1. După acestea, Iisus S-a dus dincolo de marea Galileii, în
părţile Tiberiadei.
2. Şi a mers după El mulţime multă, pentru că vedeau
minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.
3. Şi S-a suit Iisus în munte şi a şezut acolo cu ucenicii
Săi.
4. Şi era aproape Paştile, sărbătoarea iudeilor.
5. Deci ridicându-Şi Iisus ochii şi văzând că mulţime
multă vine către El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra
pâine, ca să mănânce aceştia?
6. Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El ştia ce avea
să facă.
7. Şi Filip i-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor
ajunge, ca să ia fiecare câte puţin.
8. Şi a zis Lui unul din ucenici, Andrei, fratele lui Simon Petru:
9. Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti.
Dar ce sunt acestea la atâţia?
10. Şi a zis Iisus: Faceţi pe oameni să se aşeze. Şi
era iarbă multă în acel loc. Deci au şezut bărbaţii în
număr ca la cinci mii.
11. Şi Iisus a luat pâinile şi, mulţumind, a dat ucenicilor, iar
ucenicii celor ce şedeau; asemenea şi din peşti, cât au
voit.
12. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: adunaţi
fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva.
13. Deci au adunat şi au umplut douăsprezece coşuri de fărâmituri,
care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz.
14. Iar oamenii văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este
într-adevăr Proorocul, Care va să vină în lume.
15. Cunoscând deci Iisus că au să vină şi să-L ia cu
sila, ca să-L facă rege, S-a dus iarăşi în munte, El
singur.
16. Şi când s-a făcut seră, ucenicii Lui s-au coborât la
mare.
17. Şi intrând în corabie, mergeau spre Capernaum, dincolo de mare.
Şi s-a făcut întuneric şi Iisus încă nu venise la ei,
18. Şi suflând vânt mare, marea se întărâta.
19. După ce au vâslit deci ca la douăzeci şi cinci sau treizeci
de stadii, au văzut pe Iisus umblând pe apă şi apropiindu-Se de
corabie, ei s-au înfricoşat.
20. Iar El le-a zis: Eu sunt; nu vă temeţi!
21. Deci voiau să-L ia în corabie, şi îndată corabia a sosit la
ţărmul la care mergeau.
22. A doua zi, mulţimea, care sta de cealaltă parte a mării, a
văzut că nu era acolo decât numai o corabie mai mică şi
că Iisus nu intrase în corabie împreună cu ucenicii Săi, ci
plecaseră numai ucenicii Lui.
23. Şi alte corăbii mai mic au venit din Tiberiada în apropiere de
locul unde ei mâncaseră pâinea, după ce Domnul mulţumise.
24. Deci, când a văzut mulţimea că Iisus nu este acolo, nici
ucenicii Lui, au intrat şi ei în corăbiile cele mici şi au venit
în Capernaum, căutându-L pe Iisus.
25. Şi găsindu-L dincolo de mare, I-au zis:
Învăţătorule, când ai venit aici?
26. Iisus le-a răspuns şi a zis: Adevărat, adevărat zic
vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut
minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi
săturat.
27. Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce
rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă
Fiul Omului, căci pe El L-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl.
28. Deci au zis către El: Ce să facem, ca să săvârşim
lucrările lui Dumnezeu?
29. Iisus a răspuns şi le-a zis: Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu,
ca să credeţi în Acela pe Care El L-a trimis.
30. Deci I-au zis: Dar ce minune faci Tu, ca să vedem şi să
credem în Tine? Ce lucrezi?
31. Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, precum este
scris: "Pâine din cer le-a dat lor să mănânce".
32. Deci Iisus le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Nu Moise
v-a dat pâinea cea din cer; ci Tatăl Meu vă dă din cer pâinea
cea adevărată.
33. Căci pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer şi
care dă viaţă lumii.
34. Deci au zis către El: Doamne, dă-ne totdeauna pâinea
aceasta.
35. Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu
va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta
niciodată.
36. Dar am spus vouă că M-aţi şi văzut şi nu
credeţi.
37. Tot ce-Mi dă Tatăl, va veni la Mine; şi pe cel ce vine la
Mine nu-l voi scoate afară;
38. Pentru că M-am coborât din cer, nu ca să fac voia mea, ci voia
Celui ce M-a trimis pe Mine.
39. Şi aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi
i-a dat Mie să nu pierd nici unul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea
de apoi.
40. Că aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi
crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl
voi învia în ziua cea de apoi.
41. Deci iudeii murmurau împotriva Lui, fiindcă zisese: Eu sunt pâinea ce
s-a coborât din cer.
42. Şi ziceau: Au nu este Acesta Iisus, fiul lui Iosif, şi nu
ştim noi pe tatăl Său şi pe mama Sa? Cum spune El acum:
M-am coborât din cer?
43. Iisus a răspuns şi le-a zis: Nu murmuraţi între voi.
44. Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage
Tatăl, Care M-a trimis, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
45. Scris este în prooroci: "Şi vor fi toţi învăţaţi
de Dumnezeu". Deci oricine a auzit şi a învăţat de la
Tatăl la Mine vine.
46. Nu doar că pe Tatăl l-a văzut cineva, decât numai Cel ce
este la Dumnezeu; Acesta L-a văzut pe Tatăl.
47. Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are
viaţă veşnică.
48. Eu sunt pâinea vieţii.
49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au
murit.
50. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă
mănâncă cineva, nu moare.
51. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din
pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru
viaţa lumii este trupul Meu.
52. Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea
trupul Lui să-l mâncăm?
53. Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă
nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui,
nu veţi avea viaţă în voi.
54. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are
viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de
apoi.
55. Trupul este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată
băutură.
56. Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne
întru Mine şi Eu întru el.
57. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru
Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin
Mine.
58. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat
părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă
această pâine va trăi în veac.
59. Acestea le-a zis pe când învăţa în sinagoga din Capernaum.
60. Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta!
Cine poate să-l asculte?
61. Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva
Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?
62. Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai
înainte?
63. Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la
nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt
viaţă.
64. Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la
început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde.
65. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să
vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl.
66. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi
şi nu mai umblau cu El.
67. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să
vă duceţi?
68. Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele
vieţii celei veşnice.
69. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul,
Fiul Dumnezeului Celui viu.
70. Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece?
Şi unul dintre voi este diavol!
71. Iar El zicea de Iuda al lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din
cei doisprezece fiind, avea să-L vândă.
___________________________________________________________________
Sfânta Evanghelie dupĂ IOAN – 21 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12]
[13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21]
__________________________________________________________________