SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ
LUCA
CAPITOLUL 10
Trimiterea şi înapoierea celor şaptezeci (şi doi) de ucenici.
Vai de cetăţile rele. Iisus se bucură cu duhul. Pilda
samarineanului milostiv. Marta şi Maria.
1. Iar după acestea, Domnul a ales alţi şaptezeci (şi
doi) şi i-a trimis câte doi înaintea feţei Sale, în fiecare cetate
şi loc, unde Însuşi avea să vină.
2. Şi zicea către ei: Secerişul este mult, dar lucrătorii
sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului, ca să
scoată lucrători la secerişul Său.
3. Mergeţi; iată, Eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul
lupilor.
4. Nu purtaţi pungă, nici traistă, nici
încălţăminte; şi pe nimeni să nu salutaţi pe
cale.
5. Iar în orice casă veţi intra, întâi ziceţi: Pace casei
acesteia.
6. Şi de va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră se va odihni
peste el, iar de nu, se va întoarce la voi.
7. Şi în această casă rămâneţi, mâncând şi bând
cele ce vă vor da, căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Nu
vă mutaţi din casă în casă.
8. Şi în orice cetate veţi intra şi vă vor primi,
mâncaţi cele ce vă vor pune înainte.
9. Şi vindecaţi pe bolnavii din ea şi ziceţi-le: S-a
apropiat de voi împărăţia lui Dumnezeu.
10. Şi în orice cetate veţi intra şi nu vă vor primi,
ieşind în pieţele ei, ziceţi:
11. Şi praful care s-a lipit de picioarele noastre din cetatea
noastră vi-l scuturăm vouă. Dar aceasta să ştiţi,
că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu.
12. Zic vouă: Că mai uşor va fi Sodomei în ziua aceea, decât
cetăţii aceleia.
13. Vai ţie, Horazine! Vai ţie, Betsaido! Căci dacă în Tir
şi în Sidon s-ar fi făcut minunile care s-au făcut la voi, de
mult s-ar fi pocăit, stând în sac şi în cenuşă.
14. Dar Tirului şi Sidonului mai uşor le va fi la judecată,
decât vouă.
15. Şi tu, Capernaume, nu ai fost înălţat, oare, până la
cer? Până la iad vei fi coborât!
16. Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi
cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se
leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe
Mine.
17. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând:
Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău.
18. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din
cer.
19. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi
şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului,
şi nimic nu vă va vătăma.
20. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se
pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în
ceruri.
21. În acesta ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te
slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al
pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi
de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa,
Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa
Ta.
22. Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu
cunoaşte cine este Fiul, decât numai Tatăl, şi cine este
Tatăl, decât numai Fiul şi căruia voieşte Fiul să-i
descopere.
23. Şi întorcându-Se către ucenici, de o parte a zis: Fericiţi
sunt ochii care văd cele ce vedeţi voi!
24. Căci zic vouă: Mulţi prooroci şi regi au voit să vadă
ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce
auziţi, dar n-au auzit.
25. Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat,
ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca
să moştenesc viaţa de veci?
26. Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum
citeşti?
27. Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din
toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele
tău ca pe tine însuţi.
28. Iar El i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei
trăi.
29. Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus:
Şi cine este aproapele meu?
30. Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon,
şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat
şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort.
31. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a
trecut pe alături.
32. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a
trecut pe alături.
33. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l,
i s-a făcut milă,
34. Şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn
şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă
de oaspeţi şi a purtat grijă de el.
35. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai
grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce,
îţi voi da.
36. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui
căzut între tâlhari?
37. Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis:
Mergi şi fă şi tu asemenea.
38. Şi pe când mergeau ei, El a intrat într-un sat, iar o femeie, cu
numele Marta, L-a primit în casa ei.
39. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la
picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui.
40. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis:
Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură
să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute.
41. Şi, răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti
şi pentru multe te sileşti;
42. Dar un lucru trebuie: căci Maria partea bună şi-a ales, care
nu se va lua de la ea.
___________________________________________________________________
Sfânta Evanghelie dupa LUCA – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
[14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________