SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ
LUCA
CAPITOLUL 22
Iisus vândut de Iuda. Cina cea de taină. Despre întâietate.
Suferinţele din grădina Ghetsimani. Prinderea şi aducerea la
Caiafa. Lepădarea lui Petru.
1. Şi se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema
Paşti.
2. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-L omoare;
căci se temeau de popor.
3. Şi a intrat satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul
celor doisprezece.
4. Şi, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii şi cu căpeteniile
oastei, cum să-L dea în mâinile lor.
5. Şi ei s-au bucurat şi s-au învoit să-i dea bani.
6. Şi el a primit şi căuta prilej să-L dea lor,
fără ştirea mulţimii.
7. Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească
Paştile.
8. Şi a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: Mergeţi şi ne
pregătiţi Paştile, ca să mâncăm.
9. Iar ei I-au zis: Unde voieşti să pregătim?
10. Iar El le-a zis: Iată, când veţi intra în cetate, vă va
întâmpina un om ducând un urcior cu apă; mergeţi după el în casa
în care va intra.
11. Şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul
îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc
Paştile cu ucenicii mei?
12. Şi acela vă va arăta un foişor mare, aşternut;
acolo să pregătiţi.
13. Iar, ei, ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit
Paştile.
14. Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii
împreună cu El.
15. Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi
acest Paşti, mai înainte de patima Mea,
16. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când
nu va fi desăvârşit în împărăţia lui Dumnezeu.
17. Şi luând paharul, mulţumind, a zis: Luaţi acesta şi
împărţiţi-l între voi;
18. Că zic vouă: Nu voi mai bea de acum din rodul viţei,
până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu.
19. Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt şi le-a dat lor, zicând:
Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta să faceţi
spre pomenirea Mea.
20. Asemenea şi paharul, după ce au cinat, zicând: Acest pahar este
Legea cea nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi.
21. Dar iată, mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă.
22. Şi Fiul Omului merge precum a fost orânduit, dar vai omului aceluia
prin care este vândut!
23. Iar ei au început să se întrebe, unul pe altul, cine dintre ei ar fi
acela, care avea să facă aceasta?
24. Şi s-a iscat între ei şi neînţelegere: cine dintre ei se
pare că e mai mare?
25. Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi se numesc
binefăcători.
26. Dar între voi să nu fie astfel, ci cel mai mare dintre voi să fie
ca cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care
slujeşte.
27. Căci cine este mai mare: cel care stă la masă, sau cel care
slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul
vostru, sunt ca unul ce slujeşte.
28. Şi voi sunteţi aceia care aţi rămas cu Mine în
încercările Mele.
29. Şi Eu vă rânduiesc vouă împărăţie, precum
Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu,
30. Ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea, în
împărăţia Mea şi să şedeţi pe tronuri,
judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
31. Şi a zis Domnul: Simone, Simone, iată satana v-a cerut să
vă cearnă ca pe grâu;
32. Iar Eu M-am rugat pentru tine să nu piară credinţa ta.
Şi tu, oarecând, întorcându-te, întăreşte pe fraţii
tăi.
33. Iar el I-a zis: Doamne, cu Tine sunt gata să merg şi în
temniţă şi la moarte.
34. Iar Iisus i-a zis: Zic ţie, Petre, nu va cânta astăzi
cocoşul, până ce de trei ori te vei lepăda de Mine, că nu
Mă cunoşti.
35. Şi le-a zis: Când v-am trimis pe voi fără pungă,
fără traistă şi fără încălţăminte,
aţi avut lipsă de ceva? Iar ei au zis: De nimic.
36. Şi El le-a zis: Acum însă cel ce are pungă să o ia, tot
aşa şi traista, şi cel ce nu are sabie să-şi
vândă haina şi să-şi cumpere.
37. Căci vă spun că trebuie să se împlinească întru
Mine Scriptura aceasta: "Şi cu cei fără de lege s-a
socotit", căci cele despre Mine au ajuns la sfârşit.
38. Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: Sunt
de ajuns.
39. Şi, ieşind, s-a dus după obicei în Muntele Măslinilor,
şi ucenicii l-au urmat.
40. Şi când a sosit în acest loc, le-a zis: Rugaţi-vă, ca
să nu intraţi în ispită.
41. Şi El S-a depărtat de ei ca la o aruncătură de
piatră, şi îngenunchind, Se ruga.
42. Zicând: Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar.
Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă.
43. Iar un înger din cer s-a arătat Lui şi-L întărea.
44. Iar El, fiind în chin de moarte, mai stăruitor Se ruga. Şi
sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sânge care picurau pe
pământ.
45. Şi, ridicându-Se din rugăciune, a venit la ucenicii Lui şi
i-a aflat adormiţi de întristare.
46. Şi le-a zis: De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi vă
rugaţi, ca să nu intraţi în ispită.
47. Şi vorbind El, iată o mulţime şi cel ce se numea Iuda,
unul dintre cei doisprezece, venea în fruntea lor. Şi s-a apropiat de
Iisus, ca să-L sărute.
48. Iar Iisus i-a zis: Iuda, cu sărutare vinzi pe Fiul Omului?
49. Iar cei din preajma Lui, văzând ce avea să se întâmple, au zis:
Doamne, dacă vom lovi cu sabia?
50. Şi unul dintre ei a lovit pe sluga arhiereului şi i-a tăiat
urechea dreaptă.
51. Dar Iisus, răspunzând, a zis: Lăsaţi, până aici.
Şi atingându-Se de urechea lui l-a vindecat
52. Şi către arhiereii, către căpeteniile templului şi
către bătrânii care veniseră asupra Lui, Iisus a zis: Ca la un
tâlhar aţi ieşit, cu săbii şi cu toiege.
53. În toate zilele fiind cu voi în templu, n-aţi întins mâinile asupra
Mea. Dar acesta este ceasul vostru şi stăpânirea întunericului.
54. Şi, prinzându-L, L-au dus şi L-au băgat în casa arhiereului.
Iar Petru Îl urma de departe.
55. Şi, aprinzând ei foc în mijlocul curţii şi şezând
împreună, a şezut şi Petru în mijlocul lor.
56. Şi o slujnică, văzându-l şezând la foc, şi
uitându-se bine la el, a zis: Şi acesta era cu El.
57. Iar el s-a lepădat, zicând: Femeie, nu-L cunosc.
58. Şi după puţin timp, văzându-l un altul, i-a zis:
Şi tu eşti dintre ei. Petru însă a zis: Omule, nu sunt.
59. Iar când a trecut ca un ceas, un altul susţinea zicând: Cu
adevărat şi acesta era cu El, căci este galileian.
60. Şi Petru a zis: Omule, nu ştiu ce spui. Şi îndată,
încă vorbind el, a cântat cocoşul.
61. Şi întorcându-Se, Domnul a privit spre Petru; şi Petru şi-a
adus aminte de cuvântul Domnului, cum îi zisese că, mai înainte de a cânta
cocoşul astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori.
62. Şi ieşind afară, Petru a plâns cu amar.
63. Iar bărbaţii care Îl păzeau pe Iisus, Îl batjocoreau,
bătându-L.
64. Şi acoperindu-I faţa, Îl întrebau, zicând: Prooroceşte cine
este cel ce Te-a lovit?
65. Şi hulindu-L, multe altele spuneau împotriva Lui.
66. Şi când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului,
arhiereii şi cărturarii şi L-au dus pe El în sinedriul
lor.
67. Zicând: Spune nouă dacă eşti Tu Hristosul. Şi El le-a
zis: Dacă vă voi spune, nu veţi crede;
68. Iar dacă vă voi întreba, nu-Mi veţi răspunde.
69. De acum însă Fiul Omului va şedea de-a dreapta puterii lui
Dumnezeu.
70. Iar ei au zis toţi: Aşadar, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu?
Şi El a zis către ei: Voi ziceţi că Eu sunt.
71. Şi ei au zis: Ce ne mai trebuie mărturii, căci noi
înşine am auzit din gura Lui?
___________________________________________________________________
Sfânta Evanghelie dupa LUCA – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
[14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________