SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ
MARCU
CAPITOLUL 9
Schimbarea la faţă. Vindecarea lunaticului. A doua vestire a
Patimilor. Cearta pentru locul întâi. Prilejul de păcat.
1. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt
unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor
vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
2. Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe
Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei
singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor.
3. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte,
ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ
înălbitorul.
4. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu
Iisus.
5. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule,
bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie
una şi lui Moise una şi lui Ilie una.
6. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau
înspăimântaţi.
7. Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit
zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L
ascultaţi.
8. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât
pe Iisus, singur cu ei.
9. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu
spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia
din morţi.
10. Iar ei au ţinut cuvântul, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a
învia din morţi?
11. Şi L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii şi
cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?
12. Iar El le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va aşeza
iarăşi toate. Şi cum este scris despre Fiul Omului că va
să pătimească multe şi să fie defăimat?
13. Dar vă zic vouă că Ilie a şi venit şi i-au
făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el.
14. Şi venind la ucenici, a văzut mulţime mare împrejurul lor
şi pe cărturari sfădindu-se între ei.
15. Şi îndată toată mulţimea, văzându-L, s-a
spăimântat şi, alergând, I se închina.
16. Şi Iisus a întrebat pe cărturari: Ce vă sfădiţi
între voi?
17. Şi I-a răspuns Lui unul din mulţime:
Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh
mut.
18. Şi oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face
spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi
înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar
ei n-au putut.
19. Iar El, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când
voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la
Mine.
20. Şi l-au adus la El. Şi văzându-L pe Iisus, duhul îndată
a zguduit pe copil, şi, căzând la pământ, se zvârcolea
spumegând.
21. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: Câtă vreme este de când i-a
venit aceasta? Iar el a răspuns: din pruncie.
22. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca
să-l piardă. Dar de poţi ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi
milă de noi.
23. Iar Iisus i-a zis: De poţi crede, toate sunt cu putinţă
celui ce crede.
24. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: Cred,
Doamne! Ajută necredinţei mele.
25. Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a
certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi
poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el!
26. Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar
copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit.
27. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, şi el s-a sculat în
picioare.
28. Iar după ce a intrat în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o
parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?
29. El le-a zis: Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai
cu rugăciune şi cu post.
30. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu
voia să ştie cineva.
31. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că
Fiul Omului se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după
ce-L vor ucide, a treia zi va învia.
32. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L
întrebe.
33. Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce
vorbeaţi între voi pe drum?
34. Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe
alţii cine dintre ei este mai mare.
35. Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece şi le-a zis:
Dacă cineva vrea să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre
toţi şi slujitor al tuturor.
36. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor şi, luându-l în
braţe, le-a zis:
37. Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii pe Mine
Mă primeşte; şi oricine Mă primeşte, nu pe Mine
Mă primeşte, ci pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
38. Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva
scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi
l-am oprit, pentru că nu merge după noi.
39. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând
vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă
vorbească de rău.
40. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.
41. Iar oricine vă va da să beţi un pahar de apă, în numele
Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevărat zic vouă
că nu-şi va pierde plata sa.
42. Şi cine va sminti pe unul din aceştia mici, care cred în Mine,
mai bine i-ar fi lui dacă şi-ar lega de gât o piatră de
moară şi să fie aruncat în mare.
43. Şi de te sminteşte mâna ta, tai-o că mai bine îţi este
să intri ciung în viaţă, decât, amândouă mâinile având,
să te duci în gheena, în focul cel nestins.
44. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
45. Şi de te sminteşte piciorul tău, taie-l, că mai bine
îţi este ţie să intri fără un picior în
viaţă, decât având amândouă picioarele să fii azvârlit în
gheena, în focul cel nestins,
46. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
47. Şi de te sminteşte ochiul tău, scoate-l, că mai bine
îţi este ţie cu un singur ochi în împărăţia lui
Dumnezeu, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în gheena
focului.
48. Unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
49. Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice
jertfă va fi sărată cu sare.
50. Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu
ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în
pace unii cu alţii.
___________________________________________________________________
Sfânta Evanghelie dupa MaRCU – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________