SFÂNTA EVANGHELIE DUPĂ
MARCU
CAPITOLUL 13
Iisus vorbeşte despre dărâmarea Ierusalimului şi despre a
doua venire a Fiului Omului. Îndemnuri la priveghere.
1. Şi ieşind din templu, unul dintre ucenicii Săi I-a zis:
Învăţătorule, priveşte ce fel de pietre şi ce
clădiri!
2. Dar Iisus a zis: Vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne
piatră peste piatră să nu se risipească.
3. Şi şezând pe Muntele Măslinilor, în faţa templului, Îl
întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan şi cu Andrei:
4. Spune-ne nouă când vor fi acestea? Şi care va fi semnul când va fi
să se împlinească toate acestea?
5. Iar Iisus a început să le spună: Vedeţi să nu vă
înşele cineva.
6. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, şi
vor amăgi pe mulţi.
7. Iar când veţi auzi de războaie, şi de zvonuri de
războaie, să nu vă tulburaţi, căci trebuie să
fie, dar încă nu va fi sfârşitul.
8. Şi se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste
împărăţie, vor fi cutremure pe alocuri şi foamete şi
tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor.
9. Luaţi seama la voi înşivă. Că vă vor da în
adunări şi veţi fi bătuţi în sinagogi şi
veţi sta înaintea conducătorilor şi a regilor, pentru Mine, spre
mărturie lor.
10. Ci mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la
toate neamurile.
11. Iar când vă vor duce ca să vă predea, nu vă
îngrijiţi dinainte ce veţi vorbi, ci să vorbiţi ceea ce se
va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteţi cei care
veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.
12. Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe copil şi
copiii se vor răzvrăti împotriva părinţilor şi îi vor
ucide.
13. Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce
va răbda până la urmă, acela se va mântui.
14. Iar când veţi vedea urâciunea pustiirii, stând unde nu se cuvine -
cine citeşte să înţeleagă - atunci cei ce vor fi în Iudeea
să fugă în munţi,
15. Şi cel de pe acoperiş să nu se coboare în casă, nici
să intre ca să-şi ia ceva din casa sa,
16. Şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă
îndărăt, ca să-şi ia haina.
17. Dar vai celor ce vor avea în pântece şi celor ce vor alăpta în
zilele acelea!
18. Rugaţi-vă, dar, ca să nu fie fuga voastră iarna.
19. Căci în zilele acelea va fi necaz cum nu a mai fost până acum, de
la începutul făpturii, pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai
fi.
20. Şi de nu ar fi scurtat Domnul zilele acelea, n-ar scăpa nici un
trup, dar pentru cei aleşi, pe care i-a ales, a scurtat acele zile.
21. Şi atunci dacă vă va zice cineva: Iată, aci este
Hristos, sau iată acolo, să nu credeţi.
22. Se vor scula hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi
şi vor face semne şi minuni, ca să ducă în
rătăcire, de se poate, pe cei aleşi.
23. Dar voi luaţi seama. Iată dinainte v-am spus vouă
toate.
24. Ci în acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca şi
luna nu-şi va mai da lumina ei.
25. Şi stelele vor cădea din cer şi puterile care sunt în ceruri
se vor clătina.
26. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă
şi cu slavă.
27. Şi atunci El va trimite pe îngeri şi va aduna pe aleşii
Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la
marginea cerului.
28. Învăţaţi de la smochin pilda: Când mlădiţa lui se
face fragedă şi înfrunzeşte, cunoaşteţi că vara
este aproape.
29. Tot aşa şi voi, când veţi vedea împlinindu-se aceste
lucruri, să ştiţi că El este aproape, lângă
uşi.
30. Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta
până ce nu vor fi toate acestea.
31. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor
trece.
32. Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici
îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl.
33. Luaţi aminte, privegheaţi şi vă rugaţi, că nu
ştiţi când va fi acea vreme.
34. Este ca un om care a plecat în altă ţară şi,
lăsându-şi casa, a dat puterea în mâna slugilor, dând fiecăruia
lucrul lui, iar portarului i-a poruncit să vegheze.
35. Vegheaţi, dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul
casei: sau seara, sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor,
sau dimineaţa.
36. Ca nu cumva venind fără veste, să vă afle pe voi
dormind.
37. Iar ceea ce zic vouă, zic tuturor: Privegheaţi!
___________________________________________________________________
Sfânta Evanghelie dupa MaRCU – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________