FAPTELE
SFINŢILOR APOSTOLI
CAPITOLUL 25
Pavel înaintea procuratorului Porcius Festus şi a regelui Agripa.
1. Deci Festus, trecând în ţinutul său, după trei zile s-a
suit de la Cezareea la Ierusalim.
2. Şi arhiereii şi fruntaşii iudeilor i s-au
înfăţişat cu învinuiri împotriva lui Pavel şi îl
rugau,
3. Cerându-i ca o favoare asupra lui, să fie trimis la Ierusalim,
pregătind cursă ca să-l ucidă pe drum.
4. Dar Festus a răspuns că Pavel e păzit Cezareea şi
că el însuşi avea să plece în curând.
5. Deci a zis el: Cei dintre voi care pot, să se coboare cu mine, şi
dacă este ceva rău în acest bărbat, să-l
învinovăţească.
6. Şi rămânând la ei nu mai mult de opt sau zece zile, s-a coborât în
Cezareea, iar a doua zi, şezând la judecată, a poruncit să fie
adus Pavel.
7. Şi venind el, iudeii coborâţi din Ierusalim l-au înconjurat,
aducând împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe care nu puteau să
le dovedească.
8. Iar Pavel se apăra: N-am greşit cu nimic nici faţă de
legea iudeilor, nici faţă de templu, nici faţă de
Cezarul.
9. Iar Festus, voind să facă plăcere iudeilor, răspunzând
lui Pavel, a zis: Vrei să mergi la Ierusalim şi acolo să fi
judecat înaintea mea pentru acestea?
10. Dar Pavel a zis: Stau la judecata Cezarului, unde trebuie să fiu
judecat. Iudeilor nu le-am făcut nici un rău, precum mai bine
ştii şi tu.
11. Dar dacă fac nedreptate şi am săvârşit ceva vrednic de
moarte, nu mă feresc de moarte; dacă însă nu este nimic din cele
de care ei mă învinuiesc - nimeni nu poate să mă
dăruiască lor. Cer să fiu judecat de Cezarul.
12. Atunci Festus, vorbind cu sfatul său, a răspuns: Ai cerut să
fii judecat de Cezarul, la Cezarul te vei duce.
13. Şi după ce au trecut câteva zile, regele Agripa şi Berenice
au sosit la Cezareea, ca să salute pe Festus.
14. Şi rămânând acolo mai multe zile, Festus a vorbit regelui despre
Pavel, zicând: Este aici un bărbat, lăsat legat de Felix,
15. În privinţa căruia, când am fost în Ierusalim, mi s-au
înfăţişat arhiereii şi bătrânii iudeilor, cerând
osândirea lui.
16. Eu le-am răspuns că romanii n-au obiceiul să dea pe vreun om
la pierzare, înainte ca cel învinuit să aibă de faţă pe
pârâşii lui şi să aibă putinţa să se apere pentru
vina sa.
17. Adunându-se deci ei aici şi nefăcând eu nici o amânare, a doua zi
am stat la judecată şi am poruncit să fie adus
bărbatul.
18. Dar pârâşii care s-au ridicat împotriva lui nu i-au adus nici o
învinuire dintre cele rele, pe care le bănuiam eu,
19. Ci aveau cu el nişte neînţelegeri cu privire la religia lor
şi la un oarecare Iisus mort, de Care Pavel zice că
trăieşte.
20. Şi nedumerindu-mă cu privire la cercetarea acestor lucruri, l-am
întrebat dacă voieşte să meargă la Ierusalim şi
să fie judecat acolo pentru acestea.
21. Dar Pavel, cerând să fie reţinut pentru judecata Cezarului, am
poruncit să fie ţinut până ce îl voi trimite la Cezarul.
22. Iar Agripa a zis către Festus: Aş vrea să aud şi eu pe
acest om. Iar el a zis: Mâine îl vei auzi.
23. Deci a doua zi, Agripa şi Berenice venind cu mare alai şi intrând
în sala de judecată împreună cu tribunii şi cu
bărbaţii cei mai de frunte ai cetăţii, Festus a dat
poruncă să fie adus Pavel.
24. Şi a zis Festus: Rege Agripa, şi voi toţi bărbaţii
care sunteţi cu noi de faţă, vedeţi pe acela pentru care
toată mulţimea iudeilor a venit la mine, şi în Ierusalim şi
aici, strigând că el nu trebuie să mai trăiască.
25. Iar eu am înţeles că n-a făcut nimic vrednic de moarte; iar
el însuşi cerând să fie judecat de Cezarul, am hotărât să-l
trimit.
26. Dar ceva sigur să scriu stăpânului despre el, nu am. De aceea
l-am adus înaintea voastră şi mai ales înaintea ta, rege Agripa, ca,
după ce va fi cercetat, să am ce să scriu,
27. Căci mi se pare nepotrivit să-l trimit legat, fără
să arăt învinuirile ce i se aduc.
___________________________________________________________________
FAPTELE SFINŢILOR APOSTOLI – 28 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15]
[16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28]
__________________________________________________________________