DEUTERONOMUL
CAPITOLUL 8
Îndemn către popor să nu uite binefacerile lui Dumnezeu.
l. "Siliţi-vă să împliniţi toate poruncile acestea
pe care vi le dau eu astăzi, ca să fiţi vii şi să
vă înmulţiţi şi să vă duceţi să
luaţi în stăpânire pământul cel bun pe care cu jurământ 1-a
făgăduit Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
2. Să-ţi aduci aminte de toată calea pe care te-a
povăţuit Domnul Dumnezeul tău prin pustie de acum patruzeci de
ani, ca să te smerească, ca să te încerce şi ca să
afle ce este în inima ta şi de ai să păzeşti sau nu
poruncile Lui.
3. Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe
care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici
părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine
trăieşte omul, ci că omul trăieşte şi cu tot
Cuvântul ce iese din gura Domnului.
4. Haina ta nu s-a învechit pe tine şi piciorul tău n-a
căpătat bătături în aceşti patruzeci de ani.
5. Dar să ştii în inima ta că Domnul Dumnezeul tău te
învaţă, cum învaţă omul pe fiul său.
6. Păzeşte dar poruncile Domnului Dumnezeului tău, umblând în
căile Lui şi temându-te de El.
7. Că Domnul Dumnezeul tău te va duce într-o ţară
bună, ţară de curgeri de apă, de izvoare şi de ape
adânci, care ţâşnesc în văi şi în munţi;
8. Ţară în care se află: grâu, orz, viţă de vie,
smochine şi rodii;
9. Într-o ţară unde sunt măslini, untdelemn şi miere, în
care fără lipsă vei mânca pâinea ta şi nu vei duce
lipsă de nimic; în care pietrele au fier şi din munţii
căreia vei scoate aramă.
10. Când însă vei mânca şi te vei sătura, să binecuvântezi
pe Domnul Dumnezeul tău pentru tara cea bună pe care ţi-a
dat-o.
11. Fereşte-te de a uita pe Domnul Dumnezeul tău şi de a nu
păzi poruncile Lui, legile Lui şi hotărârile Lui pe care ti le
spun eu astăzi.
12. Când vei mânca şi te vei sătura şi îţi vei face case
frumoase şi vei trăi în ele;
13. Când vei avea multe vite mari şi mărunte şi mult argint
şi aur şi vei avea de toate la tine,
14. Vezi să nu se mândrească inima ta şi să nu uiţi pe
Domnul Dumnezeul tău Care te-a scos din Egipt, din casa robiei;
15. Care te-a povăţuit prin pustiul cel mare şi groaznic, unde
sunt şerpi veninoşi, scorpioni şi locuri arse de soare şi
fără de apă;
16. Care a scos pentru tine izvor din stânca de cremene, te-a hrănit în
pustie cu mana pe care tu n-o cunoşteai şi n-o cunoşteau nici
părinţii tăi, ca să te smerească şi să te
încerce,
17. Ca să-ţi facă bine în urmă şi ca să nu zici
în inima ta: Puterea mea şi tăria mâinii mele mi-au adus
bogăţia aceasta;
18. Ci ca să-ţi aduci aminte de Domnul Dumnezeul tău, că El
îţi dă putere să faci bogăţie, ca să-Şi
ţină, ca acum, legământul Lui, pe care cu jurământ l-a
întărit cu părinţii tăi.
19. Iar dacă vei uita pe Domnul Dumnezeul tău şi vei merge
după dumnezeii altora, vei sluji acelora şi te vei închina lor,
vă mărturisesc astăzi pe cer şi pe pământ că
veţi pieri.
20. Cum pier popoarele, pe care Domnul Dumnezeu le pierde dinaintea
voastră, aşa veţi pieri şi voi, de nu veţi asculta
glasul Domnului Dumnezeului vostru!"
___________________________________________________________________
DEUTERONOMUL – 34
DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18]
[19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34]
__________________________________________________________________