DEUTERONOMUL
CAPITOLUL 26
Pârga roadelor.
l. Când vei intra în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău
ţi-l dă moştenire, şi-l vei lua în stăpânire şi
te vei aşeza pe el,
2. Să iei pârga tuturor roadelor pământului ce vei lua tu din
pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă,
să le pui în paner şi să te duci la locul acela pe care Domnul
Dumnezeul tău îl va alege ca să-i fie acolo numele Lui;
3. Să mergi la preotul care va fi în zilele acelea şi să-i zici:
Astăzi mărturisesc înaintea Domnului Dumnezeului tău că am
intrat în acel pământ pentru care Domnul S-a jurat părinţilor
noştri să ni-l dea nouă.
4. Iar când preotul va lua panerul din mâna ta şi-l va pune înaintea
jertfelnicului Domnului Dumnezeului tău,
5. Tu să răspunzi şi să zici înaintea Domnului Dumnezeului
tău: Tatăl meu a fost un arameian pribeag, s-a dus în Egipt, s-a
aşezat acolo cu puţinii oameni ai săi şi acolo s-a ridicat
din el popor mare, puternic şi mult la număr.
6. Dar Egiptenii s-au purtat rău cu noi şi ne-au strâmtorat şi
ne-au silit la munci grele.
7. De aceea am strigat noi către Domnul Dumnezeul părinţilor
noştri; iar Domnul a auzit strigarea noastră, a văzut
nenorocirea noastră, muncile noastre şi împilarea noastră.
8. Şi ne-a scos Domnul din Egipt, singur cu puterea Lui cea mare, cu
mână tare şi cu braţ înalt, cu înfricoşare mare, cu semne
şi minuni;
9. Şi ne-a adus în locul acesta şi ne-a dat pământul acesta,
tara în care curge lapte şi miere.
10. Acum iată am adus pârga roadelor din pământul pe care Tu, Doamne,
mi l-ai dat din pământul unde curge lapte şi miere. Să pui
roadele acelea înaintea Domnului Dumnezeului tău, să te închini
înaintea Domnului Dumnezeului tău
11. Şi să te veseleşti de toate bunătăţile ce
Domnul Dumnezeul tău ţi-a dat ţie şi casei tale; dar
să se veselească şi levitul şi străinul care va fi la
tine.
12. Iar când vei osebi toate zeciuielile din roadele pământului tău
în anul al treilea, care este anul zeciuielii, şi le vei da levitului,
străinului, orfanului şi văduvei, ca să mănânce
aceştia în locaşurile tale şi să se sature,
13. Atunci să zici înaintea Domnului Dumnezeului tău: Am osebit din
casa mea cele sfinte şi le-am dat levitului, străinului, orfanului
şi văduvei, după toate poruncile Tale pe care mi le-ai dat Tu
mie; n-am călcat poruncile Tale, nici nu le-am uitat;
14. N-am mâncat din ele în întristarea mea, nici nu le-am osebit în
necurăţenie, nici n-am dat din ele cu prilejul vreunui mort, ci m-am
supus glasului Domnului Dumnezeului meu şi am împlinit tot ce mi-ai
poruncit Tu.
15. Caută deci din locaşul Tău cel sfânt, din ceruri, şi
binecuvintează pe poporul Tău, Israel, şi pământul pe care
ni l-ai dat nouă, după cum Te-ai jurat părinţilor
noştri, ca să ne dai pământul în care curge lapte şi
miere.
16. În ziua aceasta îţi porunceşte Domnul Dumnezeul tău să
împlineşti toate hotărârile şi rânduielile acestea; să le
păzeşti şi să le împlineşti din toată inima ta
şi din tot sufletul tău.
17. Astăzi ai mărturisit tu Domnului că El va fi Dumnezeul
tău şi că tu vei umbla în căile Lui şi vei păzi
hotărârile Lui, poruncile Lui şi legile Lui şi vei asculta
glasul Lui.
18. Şi Domnul ţi-a făgăduit astăzi că tu vei fi
poporul Lui adevărat, precum ţi-a grăit El, de vei păzi
toate poruncile Lui;
19. Şi te va pune cu cinstea şi cu mărirea şi cu faima mai
presus de toate popoarele pe care le-a făcut El şi vei fi poporul
sfânt al Domnului Dumnezeului tău, precum ţi-a grăit
El".
___________________________________________________________________
DEUTERONOMUL – 34
DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18]
[19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34]
__________________________________________________________________