DEUTERONOMUL
CAPITOLUL 30
Iertare celor ce se pocăiesc, osândă celor împietriţi.
1. "Când vor veni asupra ta toate cuvintele acestea, binecuvântarea
şi blestemul, pe care ti le-am spus eu şi le vei primi în inima ta în
toate popoarele printre care te va împrăştia Domnul Dumnezeul
tău,
2. Şi te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău şi, cum ti-am
poruncit eu astăzi, vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, tu
şi fiii tăi, din toată inima ta şi din tot sufletul
tău,
3. Atunci Domnul Dumnezeul tău va întoarce pe robii tăi şi se va
milostivi asupra ta şi iar te va aduna din toate popoarele printre care
te-a împrăştiat Domnul Dumnezeul tău.
4. Chiar de ai fi risipit de la o margine a cerului până la cealaltă margine
a cerului, şi de acolo te va aduna Domnul Dumnezeul tău şi te va
lua şi de acolo,
5. Şi te va aduce Domnul Dumnezeul tău în pământul pe care l-au
stăpânit părinţii tăi şi-l vei lua în stăpânire
şi te va face fericit şi te va înmulţi mai mult decât pe
părinţii tăi.
6. Va tăia Domnul împrejur inima ta şi inima urmaşilor tăi,
ca să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta
şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
7. Atunci Domnul Dumnezeul tău va întoarce toate blestemele acestea asupra
vrăjmaşilor tăi şi a celor ce te-au urât şi te-au
prigonit;
8. Iar tu te vei întoarce şi vei asculta glasul Domnului Dumnezeului
tău şi vei împlini toate poruncile Lui pe care ţi le spun
astăzi.
9. Domnul Dumnezeul tău îţi va da cu prisosinţă spor la tot
lucrul mâinilor tale, la rodul pântecelui tău, la rodul dobitoacelor tale,
la rodul pământului tău, că se va bucura Domnul Dumnezeul
tău din nou de tine, cum S-a bucurat de părinţi tăi,
şi-ţi va face bine,
10. De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău, păzind şi
împlinind toate poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, şi
de te vei întoarce la Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi
din tot sufletul tău.
11. Căci porunca aceasta care ţi-o poruncesc eu astăzi nu este
neînţeleasă de tine şi nu este departe.
12. Ea nu este în cer, ca să zici: Cine se va sui pentru noi în cer, ca
să ne-o aducă şi să ne-o dea s-o auzim şi s-o
facem?
13. Şi nu este ea nici peste mare, ca să zici: Cine se va duce pentru
noi peste mare, ca să ne-o aducă, să ne facă s-o auzim
şi s-o împlinim?
14. Ci Cuvântul acesta este foarte aproape de tine; el este în gura ta şi
în inima ta, ca să-l faci.
15. Iată eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea,
binele şi răul,
16. Poruncindu-ţi astăzi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău, să umbli în toate căile Lui şi să împlineşti
poruncile Lui, hotărârile Lui şi legile Lui, ca să
trăieşti şi să te înmulţeşti şi să te
binecuvânteze Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei
stăpâni.
17. Iar de se va întoarce inima ta şi nu vei asculta, ci te vei lăsa
ademenit şi te vei închina la alţi dumnezei şi le vei sluji
lor,
18. Vă dau de ştire astăzi că veţi pieri şi nu
veţi trăi mult în pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l
dă şi pentru a cărui stăpânire treci tu acum Iordanul.
19. Ca martori înaintea voastră iau astăzi cerul şi
pământul: viaţă şi moarte Zi-am pus eu astăzi înainte,
şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să
trăieşti tu şi urmaşii tăi.
20. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi
glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este
viaţa ta şi lungimea zilelor tale, ca să locuieşti pe
pământul pe care Domnul Dumnezeul tău cu jurământ l-a
făgăduit părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi
lui Iacov că îl va da lor".
___________________________________________________________________
DEUTERONOMUL – 34
DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18]
[19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34]
__________________________________________________________________