Cartea Întelepciunii
lui Isus, Fiul lui Sirah (Eclesiasticul)
CAPITOLUL 2
Îndemnuri la răbdare; roadele temerii de Dumnezeu, pedeapsa
necredincioşilor.
l. Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului
Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită.
2. Încordează inima ta şi fii tare şi să nu te tulburi în
timpul încercării.
3. Lipeşte-te de Domnul şi nu te depărta, ca să fii
înălţat la sfârşitul vieţii.
4. Tot ce ţi se va întâmpla, primeşte cu plăcere şi în
necazurile tale fii îndelung-răbdător.
5. Că în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei
plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei.
6. Crede în El şi-ţi va ajuta ţie, îndreptează căile
tale şi nădăjduieşte în El.
7. Cei ce vă temeţi de Domnul aşteptaţi mila Lui şi nu
vă abateţi, ca să nu cădeţi.
8. Cei ce vă temeţi de Domnul, credeţi Lui şi nu se va
pierde plata voastră.
9. Cei ce vă temeţi de Domnul, nădăjduiţi în cele bune
şi în veselia veacului şi a milei.
10. Uitaţi-vă la neamurile cele din început şi vedeţi cine
a nădăjduit spre Domnul şi s-a ruşinat?
11. Sau cine a petrecut în frica Lui şi a fost părăsit? Sau cine
L-a chemat pe El şi a fost trecut cu vederea?
12. Pentru că îndurător şi milostiv este Domnul şi
iartă păcatele şi mântuieşte în vremea necazului.
13. Vai inimilor celor fricoase şi mâinilor celor slabe şi
păcătosului care umblă pe două cărări!
14. Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi
apărată.
15. Vai vouă, celor ce aţi pierdut răbdarea! Ce veţi face
când vă va cerca Domnul?
16. Cei care se tem de Domnul nu vor fi necrezători cuvintelor Lui,
şi cei ce-L iubesc pe El vor păzi căile Lui.
17. Că cei ce se tem de Domnul vor căuta bunăvoinţa Lui,
şi cei ce-L iubesc pe El vor împlini legea.
18. Cei care se tem de Domnul vor găti inimile lor şi înaintea Lui
vor smeri sufletele lor, zicând:
19. Să cădem în mâinile Domnului, şi nu în mâinile
oamenilor.
20. Că precum este slava Lui, aşa este şi mila Lui.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51]
__________________________________________________________________