Cartea Întelepciunii
lui Isus, Fiul lui Sirah (Eclesiasticul)
CAPITOLUL 3
Datoriile fiilor către părinţi şi binecuvântarea
acestora. Inima împietrită este hulită, iar cea înţeleaptă
şi milostivă este lăudată.
1. Fiilor, ascultaţi-mă pe mine, tatăl, şi vă
purtaţi aşa ca să vă mântuiţi,
2. Că Domnul a înălţat pe tată peste fii şi a
întărit judecata mamei peste copii.
3. Cel care cinsteşte pe tată se va curăţi de
păcat.
4. Şi ca acel care strânge comori, aşa este cel care cinsteşte
pe mama sa.
5. Cel care cinsteşte pe tată se va veseli de fii şi în ziua
rugăciunii sale va fi auzit.
6. Cel care măreşte pe tată va avea viaţă lungă,
şi cel care se teme de Domnul cinsteşte pe mama sa.
7. Cel care se teme de Domnul va cinsti pe tatăl său şi ca
stăpânitor va sluji celor care l-au născut.
8. Cu fapta şi cu cuvântul cinsteşte pe tatăl tău şi
pe mama ta, ca să-ţi vină binecuvântare de la ei.
9. Că binecuvântarea tatălui întăreşte casele fiilor, iar
blestemul mamei le dărâmă până în temelie.
10. Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, că
necinstea tatălui tău nu-ţi este mărire.
11. Că mărirea omului este din cinstea tatălui său şi
ocară este fiilor mama necinstită.
12. Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi
nu-l mâhni în viaţa lui.
13. Şi chiar de i se va împuţina mintea lui, ai îndurare şi nu-l
dispreţui când tu eşti în putere,
14. Pentru că milostenia arătată tatălui nu va fi
uitată şi, în pofida păcatelor, se va zidi casa ta.
15. În ziua necazului tău Îşi va aduce aminte Domnul de tine şi,
ca gheaţa când este senin, aşa se vor topi păcatele tale.
16. Ca un hulitor este cel care părăseşte pe tată şi
blestemat de Domnul este cel care mânie pe mama sa.
17. Fiule, cu blândeţe săvârşeşte lucrurile tale şi de
omul cel primit de Domnul vei fi iubit.
18. Cu cât eşti mai mare, cu atât mai mult te smereşte şi
înaintea Domnului vei afla har.
19. Că mulţi oameni mari şi slăviţi sunt, dar tainele
se descopăr celor smeriţi. Că mare este puterea Domnului şi
El este preaslăvit de cei smeriţi.
20. Cele mai presus de tine nu le căuta şi cele mai tari decât tine
nu le iscodi.
21. Cele ce s-au poruncit ţie, acelea cu cuviinţă le cugetă,
că nu-ţi sunt de nevoie cele ascunse.
22. În multele tale îndeletniciri nu te ţine de lucrurile zadarnice,
că ţi s-au descoperit destule din cunoştinţele
omeneşti.
23. Că pe mulţi i-a înşelat părerea lor şi socoteala
rea a făcut să alunece cugetele lor.
24. Inima îndărătnică rău va păţi mai pe
urmă.
25. Şi cel care iubeşte primejdia va cădea într-însa.
26. Inima îndărătnică se va împovăra cu osteneli şi
cel păcătos va adăuga păcate peste păcate.
27. Ispitele nu sunt lecuire pentru cel trufaş, că buruiană rea
s-a înrădăcinat în inima lui.
28. Inima celui înţelept va cugeta la pildele celor înţelepţi,
şi o ureche ascultătoare este dorinţa celui înţelept.
29. Focul arzător îl va stinge apa, şi milostenia va curăţi
păcatele.
30. Cel ce răsplăteşte pentru binefacere, acela se gândeşte
la viitor şi la vreme de cădere va afla sprijin.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51]
__________________________________________________________________