Cartea Întelepciunii
lui Isus, Fiul lui Sirah (Eclesiasticul)
CAPITOLUL 43
Dumnezeu este lăudat pentru zidirea tuturor făpturilor; dar decât
toată lauda El este mai mare.
l. Mărirea înălţimii este curăţia cerului, întru
arătarea slavei Domnului.
2. Soarele în ivire vesteşte, când se arată, ca un vas minunat,
făptura Celui Preaînalt.
3. Când este la amiază usucă pământul şi înaintea
arşiţei lui cine va sta?
4. Cuptorul arde pentru lucrurile făurirei, dar de trei ori mai tare este
soarele arzând munţii.
5. Suflând abur de foc şi strălucind rază, întunecă
ochii.
6. Mare este Domnul Cel care l-a făcut, şi cu porunca Lui
grăbeşte mergerea.
7. Şi luna, totdeauna exactă, însemnează lunile şi împarte
timpul.
8. Din lună este semnul sărbătorii, lumină care scade
până la sfârşit.
9. Lunile anului sunt după mersul ei, minunate schimbări face
crescând.
10. Cort taberelor intru înălţime, întru tăria cerului
strălucind.
11. Frumuseţea cerului este mulţimea stelelor, podoabe luminând întru
cele înalte ale Domnului.
12. După pravila Celui Sfânt, ele stau în rânduiala lor şi nu obosesc
în străjile lor.
13. Vezi curcubeul şi binecuvântează pe Cel care l-a făcut;
că foarte frumos este în strălucirea sa.
14. A înconjurat cerul împrejur cu mărire, mâinile Celui Preaînalt l-au
atins pe el.
15. Cu porunca Lui a grăbit zăpada şi grăbeşte
fulgerele după judecata Sa.
16. Pentru aceea se deschid vistieriile şi norii zboară ca
păsările.
17. Cu slava Sa întăreşte norii şi sfărâmă pietrele
grindinei
18. Şi de privirea Lui se vor cutremura munţii.
19. Cu voia Lui suflă vântul din miazăzi; glasul tunetului Lui a
făcut ca să mugească pământul,
20. Şi viforul de la miazănoapte şi volbura vântului;
21. Presară zăpada ca păsările ce zboară şi cum
poposeşte lăcusta, aşa este pogorârea ei.
22. De frumuseţea albinei ei se va mira ochiul şi de viscolul ei se
va spăimânta inima.
23. Şi bruma "a sarea o varsă pe pământ, care, dacă
îngheaţă, se face ca vârfurile de ţepuşă.
24. Vânt rece va sufla de la miazănoapte şi va îngheţa apa
toată, adunarea apei va acoperi şi se va îmbrăca apa ca şi
cu o platoşă.
25. Puterea Domnului va mânca munţii şi va arde pustiul şi va
stinge verdeaţa ca focul.
26. Leac repede este norul; roua după arşiţă dă
viaţă.
27. Cuvântul Său a făcut să înceteze marea şi a sădit
în ea insule.
28. Cei care umblă pe mare povestesc primejdiile ei şi istorisirile
lor ne umplu de uimire.
29. Şi acolo sunt lucruri de necrezut şi minunate, tot felul de
animale şi de vieţuitoare de mare.
30. Prin El toate ajung la ţelul lor şi în cuvântul Lui s-au
aşezat toate.
31. Am putea spune multe, fără să terminăm; intr-un cuvânt
El este toate.
32. Cum vom putea să-L preaslăvim? Că El este mai mare decât
toate lucrurile Sale.
33. De temut este Domnul şi mare foarte şi minunată este puterea
Lui.
34. Slăvind pe Domnul, înălţaţi-L cât veţi putea,
pentru că va prisosi încă.
35. Şi înălţindu-L pe El, întăriţi-vă şi nu
vă osteniţi, pentru că nu veţi ajunge.
36. Cine L-a văzut pe El şi va povesti? Şi cine-L
slăveşte pe El, precum este?
37. Multe şi mai mari decât acestea sunt ascunse; că puţine am
văzut din lucrurile Lui.
38. Că toate le-a făcut Domnul şi celor cuvioşi le-a dat
înţelepciune.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51]
__________________________________________________________________