FACEREA

        

CAPITOLUL 30 
Fiii lui Iacov 

1. Iar Rahila, văzând că ea n-a născut lui Iacov nici un fiu, a prins pizmă pe sora sa şi a zis lui Iacov: "Dă-mi copii, iar de nu, voi muri". 
2. Mâniindu-se însă Iacov pe Rahila, i-a zis: "Au doară eu sunt Dumnezeu, Care a stârpit rodul pântecelui tău?" 
3. Atunci Rahila a zis către Iacov: "Iată roaba mea Bilha; intră la ea şi ea va naşte pe genunchii mei şi voi avea şi eu copii printr-însa". 
4. Şi i-a dat pe Bilha, roaba sa, de femeie şi a intrat Iacov la ea; 
5. Iar Bilha, roaba Rahilei, a zămislit şi a născut lui Iacov un fiu. 
6. Atunci Rahila a zis: "Dumnezeu mi-a făcut dreptate, a auzit glasul meu şi mi-a dat fiu". De aceea i-a pus numele Dan. 
7. Şi a zămislit iarăşi Bilha, roaba Rahilei, şi a mai născut un fiu lui Iacov; 
8. Iar Rahila a zis: "Luptă dumnezeiască m-am luptat cu sora mea, am biruit şi am ajuns deopotrivă cu sora mea!" De aceea i-a pus numele Neftali. 
9. Lia însă, văzând că a încetat de a mai naşte, a luat pe roaba sa Zilpa şi a dat-o lui Iacov de femeie şi el a intrat la ea; 
10. Zilpa, roaba Liei, a născut lui Iacov un fiu. 
11. Atunci a zis Lia: "Noroc" Şi i-a pus numele Gad. 
12. Apoi iarăşi a zămislit Zilpa, roaba Liei, şi a născut lui Iacov alt fiu. 
13. Şi a zis Lia: "Spre fericirea mea s-a născut, că mă vor ferici femeile!" Şi i-a pus numele Aşer. 
14. Iar pe vremea seceratului grâului s-a dus Ruben şi, găsind în ţarină mandragore, le-a adus la mama sa Lia. Rahila insă a zis către Lia, sora sa: "Dă-mi şi mie din mandragorele fiului tău!" 
15. Iar Lia a zis: "Nu-ţi ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei să iei şi mandragorele fiului meu?" Şi Rahila a zis: "Nu aşa, ci pentru mandragorele fiului tău, să se culce Iacov noaptea aceasta cu tine!" 
16. Venind Iacov seara de la câmp, i-a ieşit Lia înainte şi i-a zis: "Să intri la mine astăzi, că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu!" Şi în noaptea aceea s-a culcat Iacov cu ea. 
17. Şi a auzit Dumnezeu pe Lia şi ea a zămislit şi a născut lui Iacov al cincilea fiu. 
18. Atunci a zis Lia: "Mi-a dat răsplată Dumnezeu pentru că am dat bărbatului meu pe roaba mea". Şi a pus copilului numele Isahar, adică răsplată. 
19. Apoi a mai zămislit Lia încă o dată şi a născut lui Iacov al şaselea fiu. 
20. Şi a zis Lia: "Dar minunat mi-a dăruit Dumnezeu în timpul de acum! De acum bărbatul meu va şedea la mine, că i-am născut şase feciori". Şi a pus copilului numele Zabulon. 
21. După aceea Lia a mai născut o fată şi i-a pus numele Dina. 
22. Dar şi-a adus aminte Dumnezeu şi de Rahila şi a auzit-o Dumnezeu şi i-a deschis pântecele. 
23. Şi zămislind, ea a născut lui Iacov un fiu; şi a zis Rahila: "Ridicat-a Dumnezeu ocara de la mine!" 
24. Şi a pus copilului numele Iosif, zicând: "Domnul îmi va mai da şi alt fiu!" 
25. Iar după ce a născut Rahila pe Iosif, Iacov a zis către Laban: "Lasă-mă să plec, să mă duc la mine, în pământul meu. 
26. Dă-mi femeile mele şi copiii mei, pentru care ţi-am slujit, ca să mă duc, căci tu ştii ce slujbă ţi-am făcut". 
27. Laban însă i-a zis: "De am aflat har înaintea ta, mai rămâi la mine! Căci văd bine că Dumnezeu m-a binecuvântat prin venirea ta". 
28. Apoi a adăugat: "Spune simbria ce voieşti şi-ti voi da-o!" 
29. Iacov însă i-a răspuns: "Tu ştii cum ţi-am slujit şi cum sunt vitele tale, de când am venit eu la tine; 
30. Căci erau puţine când am venit eu, iar de atunci s-au înmulţit şi te-a binecuvântat Dumnezeu prin venirea mea. Când însă am să lucrez eu şi pentru casa mea?" 
31. Răspunsu-i-a Laban: "Ce să-ţi dau?" Şi Iacov a zis: "Să nu-mi dai nimic. Dar de faci ce-ţi voi spune eu, voi mai paşte şi voi mai păzi oile tale. 
32. Să treacă astăzi toate oile tale pe dinaintea noastră şi să despărţim din ele orice oaie pestriţă sau tărcată sau neagră, iar dintre capre cele pestriţe sau tărcate: aceea să fie simbria mea. 
33. Credincioşia mea va răspunde pentru mine înaintea ta mâine, când vei veni să-mi statorniceşti simbria: tot ce nu va fi bălţat sau tărcat între caprele mele şi tot ce nu va fi tărcat sau negru între oile mele se va socoti ca furat de mine". 
34. Zis-a Laban către el: "Bine, să fie cum zici tu!" 
35. Şi a ales Iacov în ziua aceea ţapii cei vărgaţi sau pestriţi şi toate caprele bălţate sau tărcate, toate câte erau cu cit de puţin alb, şi toate oile tărcate sau negre şi le-a dat în seama fiilor săi. 
36. Iar Laban a hotărât ca depărtarea între dânsul şi oile lui Iacov să fie cale de trei zile. Şi a rămas Iacov să pască celelalte oi ale lui Laban. 
37. După aceea şi-a luat Iacov nuiele verzi de plop, de migdal şi de paltin, şi a crestat pe ele dungi albe, luând de pe nuiele fâşii de coajă până la albeaţa nuielelor. 
38. Apoi punea nuielele crestate în jgheaburile de adăpat, ca, venind să bea, oile să zămislească înaintea nuielelor din adăpători. 
39. Şi zămisleau oile cum erau nuielele şi fătau oile miei pestriţi, tărcaţi şi negri. 
40. Iar mieii aceştia îi alegea Iacov şi punea înaintea oilor lui Laban numai tot ce era pestriţ şi tot ce era negru; dar turmele sale le ţinea despărţite şi nu le amesteca cu oile lui Laban. 
41. Afară de aceasta Iacov, când zămisleau oile cele bune, punea nuiele pestriţe în adăpători înaintea lor, ca să zămislească ele cum erau nuielele; 
42. Iar când zămisleau cele rele, nu le punea nuielele şi aşa cele ce se cuveneau lui Laban erau slabe, iar cele ce se cuveneau lui Iacov erau voinice. 
43. De aceea s-a îmbogăţit omul acesta foarte, foarte tare, şi avea mulţime de vite mărunte şi vite mari, roabe şi robi, cămile şi asini. 

___________________________________________________________________

FACEREA – 50 DE CAPITOLE:

[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50]

__________________________________________________________________

 

HOME