FACEREA
CAPITOLUL 31
Iacov pleacă în Canaan.
1. A auzit însă Iacov vorbele feciorilor lui Laban, care ziceau:
"Iacov a luat toate câte avea tatăl nostru şi din ale
tatălui nostru şi-a făcut toată bogăţia
aceasta".
2. Şi căutând Iacov la faţa lui Laban, iată nu mai era
faţă de el ca mai înainte.
3. Atunci Domnul a zis către Iacov: "Întoarce-te în ţara
părinţilor tăi, în patria ta, şi Eu voi fi cu
tine!"
4. Trimiţând, deci, Iacov a chemat pe Rahila şi pe Lia la câmp, unde
erau turmele,
5. Şi le-a zis: "Văd eu că faţa tatălui vostru nu
mai e faţă de mine, ca mai înainte; dar Dumnezeul tatălui meu
este cu mine.
6. Voi înşivă ştiţi că am slujit pe tatăl vostru
cu toată inima;
7. Iar tatăl vostru m-a înşelat şi de zeci de ori mi-a schimbat
simbria, Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă
rău.
8. Când zicea el: Cele pestriţe să fie simbria ta, toate oile
fătau miei pestriţi; iar când zicea el: Cele negre să-ţi
fie de simbrie, atunci toate oile fătau miei negri.
9. Şi aşa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru
şi mi le-a dat mie.
10. Iată o dată, pe vremea când intrau în călduri oile, mi-am
ridicat ochii şi am văzut în vis; şi iată că
ţapii şi berbecii, care săreau pe capre şi pe oi, erau
albi, vărgaţi şi bălţaţi.
11. Iar îngerul Domnului mi-a zis în vis: "Iacove!" Şi eu am
răspuns: "Ce este?"
12. Zis-a el: "Ridică-ţi ochii şi priveşte: toţi
ţapii şi berbecii, care sar pe capre şi pe oi, sunt
vărgaţi, pestriţi şi bălţaţi, căci am
văzut toate câte ţi-a făcut Laban.
13. Eu sunt Dumnezeul, Cel ce ţi S-a arătat în Betel, unde Mi-ai
turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut
făgăduinţă. Scoală deci acum, ieşi din
pământul acesta şi mergi în pământul tău de naştere
şi Eu voi fi cu tine".
14. Atunci Lia şi Rahila i-au răspuns şi au zis: "Mai avem
noi oare parte şi moştenire în casa tatălui nostru?
15. Oare n-am fost noi socotite de el ca nişte străine, fiindcă
el ne-a vândut şi a mâncat banii noştri?
16. De aceea, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl
nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum
toate câte ţi-a zis Domnul!"
17. Atunci s-a sculat Iacov şi a urcat copiii şi femeile sale pe
cămile,
18. A strâns toate turmele sale şi toată bogăţia sa, pe
care o agonisise în Mesopotamia, şi toate ale sale, ca să meargă
la Isaac, tatăl său, în ţara Canaanului.
19. Iar Laban, ducându-se să-şi tundă oile, Rahila a furat
idolii tatălui său.
20. Deci Iacov a înşelat pe Laban Arameul, căci nu l-a vestit că
pleacă,
21. Ci a fugit cu toate câte avea şi, trecând Eufratul, s-a îndreptat spre
Muntele Galaadului.
22. Iar a treia zi i s-a dat de ştire lui Laban Arameul, că Iacov a
fugit.
23. Atunci, luând Laban cu sine pe feciorii şi pe rudele sale, a alergat
după el cale de şapte zile şi l-a ajuns la Muntele Galaadului.
24. Dar Dumnezeu a venit la Laban Arameul noaptea în vis şi i-a zis:
"Fereşte-te, nu cumva să vorbeşti lui Iacov nici de bine,
nici de rău".
25. Şi a ajuns Laban pe Iacov. Iacov însă îşi aşezase
cortul său pe munte; şi tot pe Muntele Galaad şi l-a aşezat
şi Laban cu rudele sale.
26. Atunci a zis Laban către Iacov: "Ce ai făcut? Pentru ce
mi-ai furat inima şi mi-ai luat fetele, ca şi cum le-ai fi robit cu
sabia?
27. Pentru ce ai fugit pe ascuns şi m-ai înşelat, în loc să
mă înştiinţezi pe mine, care ţi-aş fi dat drumul cu
veselie şi cu cântări din timpane şi din harfă?
28. Ba nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut
nepoţii şi fetele mele. Te-ai purtat, aşadar, ca un om
fără de minte.
29. Şi acum mâna mea cea puternică ar putea să-ţi facă
rău. Dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit ieri şi mi-a
zis: "Fereşte-te, nu cumva să vorbeşti lui Iacov nici de
bine, nici de rău!"
30. Să zicem că ai plecat, pentru că cu mare aprindere doreai
casa tatălui tău. Dar atunci de ce mi-ai furat dumnezeii
mei?"
31. Atunci răspunzând Iacov, a zis către Laban: "M-am temut,
căci ziceam: Nu cumva să-ţi iei fetele de la mine şi toate
ale mele.
32. Dar la cine vei găsi idolii tăi, acela nu va mai trăi.
Caută de faţă cu rudele noastre şi ia tot ce vei găsi
al tău la mine!" Iacov însă nu ştia că Rahila, femeia
sa, îi furase.
33. A intrat atunci Laban în cortul lui Iacov, şi în cortul Liei, şi
în cortul celor două roabe, şi a căutat şi n-a găsit
nimic; apoi, ieşind din cortul Liei, a intrat şi în cortul
Rahilei.
34. Rahila însă luase idolii şi-i pusese sub samarul cămilei
şi şedea deasupra lor; şi a scotocit Laban prin tot cortul
Rahilei şi n-a găsit nimic.
35. Iar ea a zis către tatăl său: "Să nu se mânie
domnul meu că nu mă pot scula înaintea ta, pentru că tocmai acum
am necazul obişnuit al femeilor". Şi mai scotocind Laban prin
tot cortul, n-a găsit idolii.
36. Atunci s-a mâniat Iacov şi s-a plâns împotriva lui Laban.
Şi începând a grăi, Iacov a zis lui Laban: "Care-i vina
mea şi care-i păcatul meu, de te înverşunezi împotriva
mea?
37. Dacă ai răscolit toate lucrurile din casa mea, găsit-ai,
oare, ceva din ale casei tale? Arată aici înaintea rudeniilor tale şi
înaintea rudeniilor mele, ca să ne judece ele pe amândoi!
38. Iată, douăzeci de ani am stat la tine: oile tale şi caprele
tale n-au lepădat; berbecii oilor tale nu ţi i-am mâncat,
39. Vite sfâşiate de fiare nu ţi-am adus: acestea au fost paguba mea.
Din mâna mea ai cerut ceea ce se furase în timpul zilei şi în vremea
nopţii.
40. Ziua eram mistuit de căldură, iar noaptea de frig şi somnul
nu se lipea de ochii mei.
41. Aşa mi-au fost cei douăzeci de ani în casa ta. ţi-am slujit
paisprezece ani pentru cele două fete ale tale şi şase ani
pentru vitele tale, iar tu de zeci de ori mi-ai schimbat simbria.
42. De n-ar fi fost cu mine Dumnezeul tatălui meu, Dumnezeul lui Avraam
şi frica de Isaac, tu acum m-ai fi alungat cu nimic. Necazul meu şi
munca mâinilor mele le-a văzut Dumnezeu şi de aceea a mijlocit ieri
pentru mine".
43. Răspuns-a Laban şi a zis către Iacov: "Aceste fete sunt
fetele mele, aceşti copii sunt copiii mei, aceste vite sunt vitele mele,
şi toate câte le vezi sunt ale mele şi ale fetelor mele. Cum dar
aş fi putut eu să fac astăzi ceva împotriva lor, sau împotriva
copiilor, pe care i-au născut ele?
44. Haidem dar acum să facem amândoi, eu şi tu, legământ, care
să fie mărturie între mine şi tine!" Iar Iacov i-a zis:
"Iată, nu e nimeni cu noi; dar să ştii că Dumnezeu
este martor între mine şi tine".
45. Şi a luat Iacov o piatră şi a pus-o stâlp.
46. Apoi a zis Iacov către fraţii săi: "Adunaţi
pietre!" Şi au adunat pietre şi au făcut o movilă;
şi au mâncat şi au băut acolo pe movilă. Apoi a zis Laban
către dânsul: "Movila aceasta este astăzi mărturie între
mine şi între tine".
47. Şi Laban a numit-o în limba sa: Iegar-Sahaduta, adică movila
mărturiei, iar Iacov i-a dat acelaşi nume, însă pe limba sa
şi i-a zis: Galaad.
48. Apoi Laban a zis iarăşi către Iacov: "Iată, movila
aceasta şi semnul ce am pus astăzi sunt mărturia
legământului dintre mine şi tine". De aceea i s-a pus şi
numele Galaad, adică movila mărturiei.
49. Ba s-a mai numit ea şi Miţpa, adică veghere, pentru că
Laban a zis: "Să vegheze Domnul asupra mea şi asupra ta,
după ce ne vom despărţi unul de altul.
50. De te vei purta rău cu fetele mele, sau de-ţi vei mai lua şi
alte femei, afară de fetele mele, nu mai e vorba de un om, care să
vadă, ci ia aminte că între mine şi între tine e martor
Dumnezeu!"
51. Şi iarăşi a zis Laban către Iacov: "Iată
movila aceasta şi stâlpul, pe care l-am pus între amândoi, este
mărturie între mine şi tine.
52. Că nici eu nu voi trece spre tine şi nici tu nu vei trece spre
mine, de la această movilă, cu gând rău.
53. Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Nahor, Dumnezeul
părinţilor lor să fie judecător între noi!" Iar Iacov
a jurat pe Acela, de Care se temea Isaac, tatăl său.
54. Apoi a junghiat Iacov ardere de tot pe munte şi a chemat pe rudele
sale să mănânce pâine. Şi au mâncat pâine şi s-au veselit
în munte.
55. Iar a doua zi s-a sculat Laban dis-de-dimineaţă şi a
sărutat pe nepoţii săi şi pe fetele sale şi i-a
binecuvântat. Apoi Laban a pornit să se întoarcă la locul
său.
___________________________________________________________________
FACEREA – 50 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50]
__________________________________________________________________