FACEREA
CAPITOLUL 33
Împăcarea lui Iacov cu Isav.
1. Atunci, ridicându-şi ochii, Iacov a văzut pe Isav, fratele
său, venind cu cei patru sute de oameni. Şi a împărţit
Iacov copiii Liei şi ai Rahilei şi ai celor două roabe.
2. Şi a pus pe cele două roabe cu copiii lor înainte; apoi după
ei a pus pe Lia cu copiii ei şi la urmă a pus pe Rahila şi pe
Iosif;
3. Iar el mergea în fruntea lor şi, apropiindu-se de fratele său, i
s-a închinat de şapte ori până la pământ.
4. Isav însă a alergat în întâmpinarea lui şi l-a
îmbrăţişat şi, cuprinzându-i grumazul, l-a sărutat
şi au plâns amândoi.
5. Apoi, ridicându-şi ochii şi văzând femeile şi copiii,
Isav a zis: "Cine sunt aceştia?" Zis-a Iacov: "Copiii cu
care a miluit Dumnezeu pe robul tău!"
6. Deci, s-au apropiat întâi roabele cu copiii lor şi s-au închinat.
7. Apoi a venit Lia cu copiii ei şi s-au închinat, iar la urmă au
venit şi s-au închinat şi Rahila cu Iosif.
8. Zis-a Isav: "Ce sunt acele turme, pe care le-am întâlnit?" Iar
Iacov a răspuns: "Ca să afle robul tău
bunăvoinţă înaintea domnului meu".
9. Atunci Isav a zis: "Am şi eu multe, frate; ţine-ţi ale
tale pentru tine!"
10. Iacov însă a zis: "De am aflat bunăvoinţă înaintea
ta, primeşte darurile din mâinile mele, căci, când am văzut
faţa ta, parcă aş fi văzut faţa lui Dumnezeu, aşa
de binevoitor mi-ai fost.
11. Primeşte de la mine binecuvântările mele, pe care ţi le
aduc, că m-a miluit Dumnezeu şi am de toate". Şi a
stăruit şi le-a luat.
12. Apoi a zis Isav: "Să ne sculăm şi să mergem
împreună; eu însă îmi voi potrivi pasul cu tine".
13. Iacov însă a răspuns: "Domnul meu ştie că îmi sunt
gingaşi copiii şi că am oi şi vite de curând fătate;
de le vom mâna tare numai o zi, ar pieri toată turma.
14. Să se ducă dar domnul meu, înaintea robului său, iar eu voi
urma încet, în pas cu vitele cele dinaintea mea şi în pas cu copiii,
până voi ajunge la domnul meu în Seir".
15. Atunci Isav a zis: "Să-ţi las măcar o parte din oamenii
cei ce sunt cu mine". Iar Iacov i-a răspuns: "La ce aceasta?
Mi-ajunge mie bunăvoinţa ce-am aflat înaintea domnului
meu".
16. Şi s-a întors Isav în aceeaşi zi pe calea sa la Seir.
17. Iar Iacov s-a îndreptat spre Sucot şi şi-a făcut acolo
locuinţă pentru sine, iar pentru vitele sale a făcut şuri;
de aceea a pus el numele locului aceluia Sucot.
18. Întorcându-se Iacov din Mesopotamia şi ajungând cu bine la Salem, o
cetate în ţinutul Sichem, din pământul Canaan, s-a aşezat în
faţa cetăţii.
19. Apoi şi-a cumpărat partea de câmp, pe care era cortul său,
cu o sută de kesite, de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem.
20. A înălţat acolo un jertfelnic şi i-a pus numele
El-Elohe-Israel.
___________________________________________________________________
FACEREA – 50 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50]
__________________________________________________________________