IEREMIA
CAPITOLUL 39
Cucerirea Ierusalimului
1. În anul al nouălea al lui Sedechia, regele lui Iuda, în luna a
zecea, Nabucodonosor, regele Babilonului, a venit cu toată oştirea sa
la Ierusalim şi l-a împresurat.
2. Iar în anul al unsprezecelea al lui Sedechia, în luna a patra, în ziua a
noua a lunii acesteia, cetatea a fost luată.
3. Şi au intrat în ea şi s-au aşezat la porţile de la
mijloc toate căpeteniile regelui Babilonului: Nergal-Şareţer,
Samgar-Nebu, Sarsehim, căpetenia eunucilor, Nergal-Sareţer, căpetenia
vrăjitorilor, şi toate celelalte căpetenii ale regelui
Babilonului.
4. Când Sedechia, regele lui Iuda, şi toţi oamenii de oaste i-au văzut,
au fugit şi au ieşit noaptea din cetate prin grădina regelui, pe
poarta dintre cele două ziduri, şi au apucat pe calea şesului.
5. Dar oştirea Caldeilor a alergat după ei şi a ajuns pe
Sedechia în şesul Ierihonului, l-au prins şi l-au dus la
Nabucodonosor, regele Babilonului, la Ribla, în ţara Hamat, unde acesta a
rostit judecată asupra lui.
6. Atunci regele Babilonului a junghiat pe fiii lui Sedechia în Ribla, înaintea
ochilor acestuia, şi pe toţi dregătorii lui Iuda i-a junghiat
regele Babilonului.
7. Iar lui Sedechia i-a scos ochii şi l-a pus în cătuşe, ca să-l
ducă la Babilon.
8. Casa regelui şi casele poporului le-au ars Caldeii cu foc, iar zidurile
Ierusalimului le-au dărâmat.
9. Restul poporului, care rămăsese în cetate, pe fugarii, care
trecuseră la el şi pe celălalt popor ce mai rămăsese,
Nebuzaradan, căpetenia gărzii regelui, i-a dus robi în Babilon.
10. Pe cei săraci din popor, care nu aveau nimic, Nebuzaradan, căpetenia
gărzii, i-a lăsat în pământul lui Iuda şi tot atunci le-a
dat viile şi ţarinile.
11. Iar cu privire la Ieremia, Nabucodonosor, regele Babilonului, a dat lui
Nebuzaradan, căpetenia gărzii, porunca aceasta:
12. "Ia-l şi să ai purtare de grijă pentru el; să nu-i
faci nici un rău, ci să te porţi cu el aşa cum îţi va
zice el!"
13. Nebuzaradan, căpetenia gărzii, Nebuzaradan, căpetenia
eunucilor, Nergal-Şareţer, căpetenia vrăjitorilor, şi
toate căpeteniile regelui Babilonului
14. Au trimis şi au luat pe Ieremia din curtea temniţii şi l-au încredinţat
lui Godolia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, ca să-l ducă acasă.
Aşa a rămas el să locuiască în mijlocul poporului.
15. Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia, pe când era el încă
ţinut în curtea temniţii, şi i-a zis:
16. "Mergi şi spune lui Ebed-Melec, Etiopianul: Aşa zice Domnul
Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi împlini cuvintele Mele despre
cetatea aceasta spre răul, iar nu spre binele ei, şi se vor împlini
ele în ziua aceea înaintea ochilor tăi.
17. Dar pe tine te voi izbăvi, zice Domnul, şi nu vei fi dat în
mâinile oamenilor de care te temi.
18. Te voi izbăvi şi nu vei cădea în sabie; sufletul tău va
rămâne la tine ca şi când ai fi dobândit o pradă, pentru că
tu ti-ai pus nădejdea în Mine", zice Domnul.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52]