IESIREA
CAPITOLUL 9
Alte trei plăgi asupra Egiptului: moarte mare în vite, bube pe Egipteni
şi grindină.
1. Atunci a zis Domnul către Moise: "Intră la Faraon
şi-i spune: Acestea zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Lasă pe poporul
Meu să-Mi slujească!
2. Iar de nu vei vrea să laşi pe poporul Meu, ci-l vei mai
ţine,
3. Iată, mâna Domnului va fi peste vitele tale cele de la câmp: peste cai,
peste asini, peste cămile, peste boi şi oi şi va fi moarte
foarte mare.
4. Dar va face Domnul osebire în ziua aceea între vitele Israeliţilor
şi vitele Egiptenilor: din toate vitele fiilor lui Israel nu va muri nici
una".
5. Şi a pus Domnul soroc şi a zis: "Mâine va face Domnul aceasta
în ţara aceasta!"
6. Şi a doua zi a făcut Domnul aceasta şi au murit toate vitele
Egiptenilor, iar din vitele fiilor lui Israel n-a murit nici una.
7. Atunci a trimis Faraon să afle şi iată din toate vitele
fiilor lui Israel nu murise nici una. Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat
şi nu a lăsat poporul să se ducă.
8. Iarăşi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron şi a
zis: "Luaţi-vă câte o mână plină de cenuşă
din cuptor şi s-o arunce Moise spre cer înaintea lui Faraon şi a
slujitorilor lui.
9. Şi se va stârni pulbere în tot pământul Egiptului şi vor fi
pe oameni şi pe vite răni şi băşici usturătoare
în toată ţara Egiptului".
10. Deci, au luat ei cenuşă din cuptor, au mers înaintea lui Faraon,
a aruncat-o Moise spre cer şi s-au făcut bube cu puroi pe oameni
şi pe vite;
11. Şi magii n-au putut sta împotriva lui Moise din pricina rănilor,
pentru că erau bube pe ei şi în tot Egiptul.
12. Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi nu i-a ascultat, cum
zisese Domnul lui Moise.
13. Zis-a Domnul către Moise: "Să te scoli mâine de
dimineaţă, să te înfăţişezi lui Faraon şi
să-i zici: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul Evreilor:
Lasă pe poporul Meu ca să-Mi slujească,
14. Fiindcă de data aceasta voi trimite toate pedepsele Mele împotriva ta,
a slugilor tale şi a poporului tău, ca să vezi că nu este
altul asemenea Mie în tot pământul.
15. De Mi-aş fi întins mâna şi te-aş fi lovit pe tine şi pe
poporul tău cu ciumă, tu ai fi fost şters de pe faţa
pământului;
16. Dar te-am cruţat, ca să-Mi arăt puterea Mea şi ca
să se vestească numele Meu în tot pământul,
17. Şi tu tot te mai împotriveşti poporului Meu şi nu-l
laşi.
18. Iată, Eu voi ploua mâine, pe vremea asta, grindină foarte
multă, cum n-a mai fost în Egipt de la întemeierea lui şi până
în ziua aceasta.
19. Trimite dar acum să adune turmele tale şi toate câte ai la câmp,
că asupra tuturor oamenilor şi vitelor, care vor fi în
ţarină şi nu vor intra în casă, va cădea grindină
şi vor muri".
20. Acei dintre robii lui Faraon, care s-au temut de Domnul, au adunat în
grabă pe oamenii şi turmele lor acasă,
21. Iar cei ce n-au luat aminte la cuvântul Domnului, aceia şi-au
lăsat slugile şi vitele lor în câmp.
22. Şi a zis Domnul către Moise: "Întinde mâna ta spre cer
şi va cădea grindină peste tot pământul Egiptului: peste
oameni, peste turme şi peste toată iarba câmpului din pământul
Egiptului!"
23. Atunci şi-a întins Moise mâna spre cer şi a slobozit Domnul
tunete, grindină şi foc pe pământ; şi a plouat Domnul
grindină în pământul Egiptului.
24. Aceasta a fost o grindină foarte mare şi printre grindină
ardea foc, cum nu mai fusese în tot pământul Egiptului, de când se
aşezaseră oamenii pe el.
25. Grindina aceasta a bătut în tot pământul Egiptului, tot ce era pe
câmp, oameni şi dobitoace; toată iarba câmpului a bătut-o
grindina şi toţi pomii de pe câmp i-a rupt grindina.
26. Numai în ţinutul Goşen, unde trăiau fiii lui Israel, n-a
fost grindină.
27. Atunci trimiţând, Faraon a chemat pe Moise şi pe Aaron şi a
zis către ei: "Acum văd că am păcătuit! Domnul
este drept, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.
28. Rugaţi-vă Domnului pentru mine, să înceteze tunetele,
grindina şi focul pe pământ şi vă voi lăsa şi,
mai mult, nu vă voi împiedica!"
29. Iar Moise i-a zis: "Îndată ce voi ieşi din oraş, voi
întinde mâna mea spre cer, către Domnul, şi vor înceta tunetele; nu
va mai fi nici grindină, nici ploaie, ca să cunoşti că al
Domnului este pământul.
30. Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi nu vă temeţi
încă de Domnul Dumnezeu".
31. Atunci inul şi orzul s-au stricat, pentru că orzul era înspicat
şi inul în floare.
32. Iar grâul şi ovăzul nu s-au stricat, pentru că acestea erau
mai târzii.
33. Ieşind deci Moise de la Faraon şi din cetate şi
întinzându-şi mâinile către Domnul, au încetat tunetele şi
grindina şi s-a oprit ploaia.
34. Văzând însă că au încetat ploaia, grindina şi tunetele,
păcătuit-a Faraon înainte şi şi-a învârtoşat inima
şi el şi slugile sale.
35. Şi învârtoşată fiind inima lui Faraon şi a slugilor
lui, el n-a lăsat pe fiii lui Israel să plece cum poruncise Dumnezeu
prin mâna lui Moise.
___________________________________________________________________
IESIREA – 40 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40]
__________________________________________________________________