IESIREA
CAPITOLUL 16
Mana.
1. Plecând apoi din Elim, a venit toată obştea fiilor lui Israel
în pustia Sin, câre este între Elim şi între Sinai, în ziua a
cincisprezecea a lunii a doua, după ieşirea din Egipt.
2. În pustia aceasta toată obştea fiilor lui Israel a cârtit
împotriva lui Moise şi Aaron.
3. Şi au zis către ei fiii lui Israel: "Mai bine muream
bătuţi de Domnul în pământul Egiptului, când şedeam
împrejurul căldărilor cu carne şi mâncam pâine de ne
săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta, ca toată
obştea aceasta să moară de foame".
4. Domnul însă a zis către Moise: "Iată Eu le voi ploua
pâine din cer. Să iasă dar poporul şi să adune în fiecare
zi cât trebuie pentru o zi, ca să-l încerc dacă va umbla sau nu
după legea Mea.
5. Iar în ziua a şasea să adune de două ori mai mult decât
adunau în celelalte zile, pentru o zi".
6. Atunci au zis Moise şi Aaron către toată adunarea fiilor lui
Israel: "Diseară veţi cunoaşte că Domnul v-a scos din
pământul Egiptului.
7. Şi dimineaţă veţi vedea slava Domnului, că El a
auzit cârtirea voastră împotriva lui Dumnezeu; iar noi ce suntem de
cârtiţi împotriva noastră?"
8. Şi a mai zis Moise: "Când Domnul vă va da diseară carne
să mâncaţi şi dimineaţă pâine să vă
săturaţi, din aceea veri afla că a auzit Domnul cârtirea ce
aţi ridicat asupra Lui. Căci noi ce suntem? Cârtirea voastră nu
este împotriva noastră, ci împotriva lui Dumnezeu".
9. Apoi a zis Moise către Aaron: "Spune la toată adunarea fiilor
lui Israel: Apropiaţi-vă înaintea lui Dumnezeu, că a auzit
cârtirea voastră!"
10. Iar când vorbea Aaron către toată adunarea fiilor lui Israel, au
căutat ei spre pustie şi iată slava Domnului s-a arătat în
nor.
11. Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis:
12. "Am auzit cârtirea fiilor lui Israel. Spune-le dar: Diseară carne
veţi mânca, iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine
şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, sunt Dumnezeul
vostru".
13. Iar, dacă s-a făcut seară, au venit prepeliţe şi
au acoperit tabăra, iar dimineaţa, după ce s-a luat roua
dimprejurul taberei,
14. Iată, se afla pe faţa pustiei ceva mărunt, ca nişte
grăunţe, şi albicios, ca grindina pe pământ.
15. Şi văzând fiii lui Israel, au zis unii către alţii:
"Ce e asta?" Că nu ştiau ce e. Iar Moise le-a zis:
"Aceasta e pâinea pe care v-o dă Dumnezeu să o
mâncaţi.
16. Iată ce a poruncit Domnul: Adunaţi fiecare cât să vă
ajungă de mâncat; câte un omer de om, după numărul sufletelor
voastre; fiecare câţi are în cort, atâtea omere să adune!"
17. Şi au făcut aşa fiii lui Israel; au adunat unii mai mult,
alţii mai puţin;
18. Dar măsurând cu omerul, nici celui ce adunase mult n-a prisosit, nici
celui ce adunase puţin n-a lipsit, ci fiecare, cât era deajuns la cei ce
erau cu sine, atât a adunat.
19. Zis-a iarăşi Moise către ei: "Nimeni să nu lase
din aceasta pe a doua zi".
20. Dar ei n-au ascultat pe Moise, ci unii au lăsat din aceasta pe a doua
zi; dar a făcut viermi şi s-a stricat. Şi s-a mâniat pe ei
Moise.
21. Fiecare aduna mană dimineaţa cât îi trebuia pentru mâncat în ziua
aceea, căci, dacă se înfierbânta soarele, ceea ce rămânea se
topea.
22. Iar în ziua a şasea adunară de două ori mai multă: câte
două omere de fiecare. Şi au venit toate căpeteniile
adunării să-l înştiinţeze pe Moise.
23. Iar Moise le-a zis: "Iată ce a zis Domnul: Mâine e odihnă,
odihna cea sfântă în cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceţi, ce
trebuie fiert, fierbeţi astăzi, şi ce va rămâne,
păstraţi pe a doua zi!"
24. Şi au lăsat din acestea până dimineaţa, după cum
le poruncise Moise, şi nu s-au stricat nici n-au făcut viermi.
25. Apoi a zis Moise: "Mâncaţi aceasta astăzi, că
astăzi este odihna în cinstea Domnului şi nu veţi găsi de
aceasta astăzi pe câmp.
26. Şase zile să adunaţi, iar ziua a şaptea este zi de
odihnă şi nu veţi afla din ea în această zi".
27. Dar unii din popor au ieşit să adune şi în ziua a
şaptea şi n-au găsit.
28. Atunci Domnul a zis către Moise: "Până când nu veţi voi
să ascultaţi de poruncile Mele şi de învăţăturile
Mele?
29. Vedeţi că Domnul v-a dat ziua aceasta de odihnă şi de
aceea vă dă El în ziua a şasea şi pâine pentru două
zile; rămâneţi fiecare în casele voastre şi nimeni să nu
iasă de la locul său în ziua a şaptea".
30. Şi s-a odihnit poporul în ziua a şaptea.
31. Casa lui Israel i-a pus numele mană şi aceasta era albă, ca
sămânţa de coriandru, iar la gust ca turta cu miere.
32. După aceea Moise a zis: "Iată ce porunceşte Domnul:
Umpleţi cu mană un omer, ca să se păstreze în viitor
urmaşilor voştri, ca să vadă pâinea cu care v-am
hrănit Eu în pustie, după ce v-am scos din ţara
Egiptului".
33. Iar către Aaron a zis Moise: "Ia un vas de aur şi
toarnă în el un omer plin cu mană şi pune-l înaintea Domnului,
ca să se păstreze în viitor pentru urmaşii
voştri!"
34. Şi l-a pus Aaron înaintea chivotului mărturiei, ca să se
păstreze, cum poruncise Domnul lui Moise.
35. Iar fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până ce au
ajuns în tară locuită; până ce au ajuns în hotarele
pământului Canaan au mâncat mană.
36. Iar omerul este a zecea parte dintr-o efă.
___________________________________________________________________
IESIREA – 40 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40]
__________________________________________________________________