IESIREA
CAPITOLUL 24
Moise se suie a doua oară pe Muntele Sinai.
l. Apoi a zis Dumnezeu iarăşi către Moise: "Suie-te la
Domnul, tu şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre
bătrânii lui Israel şi vă închinaţi Domnului de
departe.
2. Numai Moise singur să se apropie de Domnul, iar ceilalţi să
nu se apropie; poporul de asemenea să nu se suie cu el!"
3. A venit deci Moise şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi
legile. Atunci a răspuns tot poporul într-un glas şi a zis:
"Toate cuvintele pe care le-a grăit Domnul le vom face şi le vom
asculta!"
4. Iar Moise a scris toate cuvintele Domnului. Şi el, sculându-se
dis-de-dimineaţă, a zidit jertfelnic sub munte şi a pus
doisprezece stâlpi, după cele douăsprezece seminţii ale lui
Israel.
5. A trimis apoi tineri dintre fiii lui Israel, de au adus aceştia arderi
de tot şi au jertfit vitei, ca jertfă de izbăvire Domnului
Dumnezeu.
6. Atunci Moise, luând jumătate din sânge, l-a turnat într-un vas, iar cu
cealaltă jumătate de sânge a stropit jertfelnicul.
7. După aceea, luând cartea legământului, a citit în auzul poporului;
iar ei au zis: "Toate câte a grăit Domnul le vom face şi le vom
asculta!"
8. După aceea, luând Moise sângele, a stropit poporul, zicând:
"Acesta este sângele legământului, pe care l-a încheiat Domnul cu
voi, după toate cuvintele acestea".
9. Apoi s-a suit Moise şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci
dintre bătrânii lui Israel
10. Şi au văzut locul unde stătea Dumnezeul lui Israel; sub
picioarele Lui era ceva, ce semăna cu un lucru de safir, curat şi
limpede ca seninul cerului.
11. Dar El n-a întins mâna Sa împotriva aleşilor lui Israel, iar ei au
văzut pe Dumnezeu, apoi au mâncat şi au băut.
12. Şi a zis Domnul către Moise: "Suie-te la Mine în munte
şi fii acolo, că am să-ţi dau table de piatră, legea
şi poruncile, pe care le-am scris Eu pentru învăţătura
lor!"
13. Atunci, sculându-se Moise împreună cu Iosua, slujitorul său, s-a
suit în muntele Domnului;
14. Iar bătrânilor le-a zis: "Rămâneţi aici până ne
vom întoarce la voi. Iată Aaron şi Or sunt cu voi; de va avea cineva
pricină, să vină la ei".
15. S-a suit deci Moise şi Iosua în munte şi un nor a acoperit
muntele.
16. Slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul
şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din
mijlocul norului.
17. Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui
Israel, ca un foc mistuitor.
18. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului;
şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de
nopţi.
___________________________________________________________________
IESIREA – 40 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40]
__________________________________________________________________