IESIREA
CAPITOLUL 38
Curtea cortului şi lucrurile din ea.
1. După aceea a făcut jertfelnicul pentru arderile de tot, din
lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi, adică cu
faţa pătrată şi înalt de trei coţi.
2. I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el, în cele patru
colţuri ale lui, şi l-a îmbrăcat cu aramă.
3. A făcut apoi toate lucrurile trebuitoare jertfelnicului: oale,
lopăţele, cupe, furculiţe şi vase pentru cărbuni;
toate obiectele acestea le-a făcut din aramă.
4. A mai făcut pentru jertfelnic o cămaşă, un fel de
împletitură de aramă, care îmbrăca partea lui de jos până
la jumătatea lui.
5. A turnat apoi patru verigi de aramă pentru cele patru colţuri ale
împletiturii celei de aramă, pentru petrecut prin ele pârghiile de
purtat;
6. Iar pârghiile le-au făcut din lemn de salcâm şi le-a îmbrăcat
cu aramă.
7. Pârghiile se petreceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca să
poată fi purtat cu ajutorul lor. Jertfelnicul l-a făcut din scânduri,
gol înăuntru.
8. A făcut apoi baia de aramă şi postamentul ei tot de
aramă, cu chipuri iscusit lucrate care împodobeau intrarea cortului
adunării.
9. După aceea a făcut curtea. Spre miazăzi curtea avea perdele
de în răsucit, lungi de o sută de coti,
10. Şi la ele douăzeci de stâlpi cu douăzeci de postamente de
aramă sub ei şi cu cârligele şi legătorile lor de
argint;
11. Pe latura de miazănoapte a făcut perdele lungi de o sută de
coţi şi la ele douăzeci de stâlpi, cu douăzeci de
postamente de aramă sub ei, cu cârligele şi legătorile lor de
argint.
12. În partea dinspre asfinţit a făcut perdele lungi de cincizeci de
coţi şi pentru ele zece stâlpi, cu zece postamente de aramă
şi cu cârligele şi legăturile lor de argint;
13. Iar în partea de dinainte, dinspre răsărit, a făcut perdele
lungi de cincizeci de coţi,
14. Şi anume: de o parte a porţii curţii cincisprezece coţi
de perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă;
15. De cealaltă parte a porţii curţii cincisprezece coţi de
perdele şi la ele trei stâlpi cu trei postamente de aramă.
16. Toate perdelele pe toate laturile curţii erau de în
răsucit.
17. Iar stâlpii aveau postamentele de aramă, cârligele şi
legătorile lor de argint, vârfurile îmbrăcate în argint şi
toţi erau uniţi între ei prin legători de argint.
18. Iar perdeaua pentru poarta curţii a făcut-o din lână
violetă, stacojie şi vişinie şi din în răsucit, cu
alesături, lungă de douăzeci de coţi şi înaltă de
cinci coţi, pe toată întinderea, ca şi perdelele
curţii.
19. Pentru ea a făcut patru stâlpi cu patru postamente de aramă sub
ei, cu cârligele şi legătorile de argint ş cu vârfurile
îmbrăcate în argint.
20. Toţi ţăruşii împrejurul cortului şi curţii
erau de aramă.
21. Iată acum şi socoteala lucrurilor ce s-au întrebuinţat la
cortul adunării, care s-a făcut după porunca lui Moise, prin
leviţi, sub supravegherea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22. Toate însă, câte a poruncit Domnul lui Moise, s-au lucrat de
Beţaleel, fiul lui Uri al lui Or, din seminţia lui Iuda,
23. Ajutat de Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan,
săpător în piatră şi ţesător iscusit şi
cusător pe pânze de în şi de mătase violetă, stacojie
şi vişinie.
24. Tot aurul întrebuinţat la cort şi la toate lucrurile lui a fost
douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute
treizeci sicli de aur, ce s-au adus în dar, socotit după siclul
sfânt.
25. Iar argintul, ce s-a adus dar de la cei număraţi ai obştei,
a fost o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci
şi cinci de sicli, socotit după siclul sfânt.
26. Argintul acesta s-a luat de la şase sute trei mii cinci sute cincizeci
de oameni, în vârstă de la douăzeci de ani în sus, trecuţi prin
numărătoare, câte o jumătate de siclu de cap, socotit după
siclul sfânt.
27. O sută de talanţi de argint s-au întrebuinţat la turnarea
postamentelor scândurilor cortului şi a postamentelor stâlpilor perdelelor
lui: o sută de postamente din o sută de talanţi, câte un talant
la postament;
28. Iar din o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli au
făcut cârligele de la stâlpii curţii, au îmbrăcat vârfurile lor
şi au făcut pentru ei legători.
29. Aramă, adusă în dar, a fost: trei sute şaptezeci de
talanţi şi două mii patru sute de sicli.
30. Din ea au făcut postamente pentru stâlpii de la intrarea cortului
adunării, jertfelnicul cel de aramă, cămaşa de aramă a
lui şi toate uneltele jertfelnicului;
31. Postamentele pentru toţi stâlpii curţii, postamentele pentru
stâlpii de la intrarea curţii, toţi ţăruşii cortului
şi toţi ţăruşii dimprejurul curţii.
___________________________________________________________________
IESIREA – 40 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40]
__________________________________________________________________