IEZECHIEL
CAPITOLUL 9
Pierderea nelegiuiţilor şi cruţarea celor însemnaţi.
1. Apoi a răsunat la urechile mele un glas mare şi a zis:
"Apropiaţi-vă pedepsitorii cetăţii, având fiecare în
mână unealta de nimicire!"
2. Şi iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte,
veneau şase bărbaţi, având fiecare în mână unealta sa
ucigătoare; şi între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de
în, care avea la brâu unelte de scris. Aceştia, venind, s-au oprit lângă
jertfelnicul cel de aramă.
3. Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se
afla la pragul casei. Şi a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în
haină de în, care avea la brâu unelte de scris,
4. Şi i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetăţii, prin
Ierusalim, şi însemnează cu semnul crucii (litera "tau"
care în alfabetul vechi grec avea forma unei cruci) pe frunte, pe oamenii care
gem şi care plâng din cauza multor ticăloşii care se
săvârşesc în mijlocul lui".
5. Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: "Mergeţi după el
prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi
ochiul vostru să fie necruţător!
6. Ucideţi şi nimiciţi pe bătrâni, tineri, fecioare, copii,
femei, dar să nu vă atingeţi de nici un om, care are pe frunte
semnul "+"! Şi să începeţi cu locul Meu cel
sfânt!" Şi au început ei cu bătrânii, care erau înaintea
templului.
7. Apoi le-a zis: "Întinaţi templul, umpleţi curţile cu
ucişi şi ieşiţi!" Şi au ieşit şi au
început să ucidă prin cetate.
8. Şi după ce i-au ucis, iar eu am rămas, am căzut cu
faţa la pământ şi, strigând, am zis: "O, Doamne,
Dumnezeule, vei pierde oare tot ce a mai rămas din Israel,
vărsându-Ţi mânia asupra Ierusalimului?"
9. Iar El mi-a răspuns: "Nelegiuirea casei lui Israel şi a lui
Iuda este mare, foarte mare şi ţara aceasta e mânjită cu sânge,
iar cetatea e plină de nedreptate, că ei zic: "A
părăsit Domnul ţara aceasta, Domnul nu mai vede!
10. De aceea ochiul Meu nu-i va cruţa şi Eu nu Mă voi îndura
şi voi întoarce purtarea lor asupra capului lor".
11. Şi iată omul cel îmbrăcat cu haină de în, care avea la
brâu uneltele de scris, a dat răspuns şi a zis: "Am făcut
cum mi-ai poruncit".
___________________________________________________________________
IEZECHIEL – 48 DE
CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24] [25]
[26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48]
__________________________________________________________________