CARTEA LUI IOSUA NAVI
CAPITOLUL 2
Iscoadele trimise de Iosua la Ierihon.
1. Atunci Iosua, fiul lui Navi, a trimis în taină din Sitim doi tineri
să iscodească ţara şi a zis: "Duceţi-vă
şi cercetaţi ţara şi mai ales Ierihonul!" Şi s-au
dus cei doi tineri şi, ajungând la Ierihon, au intrat în casa unei
desfrânate, al cărei nume era Rahab, şi au rămas să se
odihnească acolo.
2. Şi s-a dat de ştire regelui Ierihonului: "Iată,
nişte oameni din fiii lui Israel au venit aici în noaptea aceasta, ca
să iscodească ţara!"
3. Iar regele Ierihonului a trimis la Rahab să i se spună:
"Scoate pe oamenii care au intrat în casa ta, în noaptea aceasta, că
au venit să iscodească ţara".
4. Femeia însă, luând pe cei doi oameni, i-a ascuns şi a zis:
"Adevărat, au venit la mine nişte oameni,
5. Dar în amurg, când se închideau porţile, bărbaţii au plecat
şi nu ştiu unde s-au dus. Alergaţi după ei şi-i
veţi ajunge".
6. Apoi ea a suit pe cei doi oameni pe acoperiş şi i-a ascuns în
nişte fuioare de în ce se aflau pe acoperişul casei ei.
7. Iar trimişii regelui au alergat după ei pe drumul cel către
Iordan, până la vad, şi porţile s-au închis îndată ce au
ieşit cei ce urmăreau pe iscoade.
8. Înainte însă de a adormi iscoadele femeia s-a suit la dânşii pe
acoperiş,
9. Şi le-a zis: "Ştiu că Domnul v-a dat vouă
pământul acesta, căci frica voastră a căzut asupra
noastră şi toţi locuitorii pământului acestuia au
frică de voi,
10. Pentru că am auzit noi cum a secat Domnul Dumnezeu înaintea
voastră Marea Roşie, când ah ieşit din Egipt, şi câte
aţi făcut voi cu cei doi regi ai Amoreilor peste Iordan, cu Sihon
şi cu Og, pe care i-aţi pierdut.
11. Când am auzit noi de acestea, ne-a slăbit inima şi în nici unul
din noi n-a mai rămas bărbăţie în faţa voastră,
căci Domnul Dumnezeul vostru este Dumnezeu în cer sus şi pe
pământ jos.
12. Acum dar juraţi-mi pe Domnul Dumnezeul vostru că, precum am
făcut eu milă cu voi, veţi face şi voi milă cu casa
tatălui meu şi daţi-mi semn de nădejde,
13. Că veţi lăsa cu viaţă pe tatăl meu, pe mama
mea, pe fraţii mei, pe surorile mele, toată casa mea şi
veţi izbăvi sufletul meu de la moarte".
14. Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "Sufletul nostru îl vom
pune pentru voi". Şi ea a zis: "Când Domnul vă va da
cetatea aceasta, să faceţi cu mine milă şi
dreptate".
15. Apoi le-a dat drumul cu o frânghie pe fereastră, căci casa ei era
în zidul cetăţii şi ea locuia chiar deasupra zidului.
16. Şi le-a zis: "Duceţi-vă în munte, ca să nu vă
întâlniţi cu cei ce vă urmăresc şi staţi acolo
ascunşi trei zile, până se vor întoarce cei ce vă urmăresc
şi apoi vă veţi duce în drumul vostru".
17. Iar oamenii aceia au zis către dânsa: "De nu vei face cum
îţi vom zice, vom fi slobozi de acest jurământ al tău:
18. Iată, când vom intra noi în cetate pe partea aceasta, tu să pui
semn această funie roşie la fereastra pe care ne-ai slobozit, iar pe
tatăl tău, pe mama ta, pe fraţii tăi şi pe toţi
cei din familia tatălui tău să-i aduni în casa ta.
19. Şi de va ieşi cineva afară pe uşa casei tale, sângele
aceluia să fie asupra capului lui, şi noi vom fi slobozi de acest
jurământ al tău; iar cine va fi cu tine în casa ta, sângele aceluia
să fie asupra capului nostru, de se va atinge de el mâna cuiva.
20. Dacă însă ne va năpăstui cineva şi va descoperi
fapta noastră, atunci vom fi slobozi de acest jurământ al
tău".
21. Şi ea le-a zis: "Să fie cum ai grăit!" Apoi le-a
dat drumul şi s-au dus, iar ea a legat la fereastră funia cea
roşie.
22. Ducându-se oamenii aceia şi ajungând în munte, au aşteptat acolo
trei zile, până ce s-au întors cei ce-i urmăreau, care-i
căutaseră pe toate drumurile şi nu-i găsiră.
23. Întorcându-se apoi, cei doi tineri s-au coborât din munte, au trecut
Iordanul şi au venit la Iosua, fiul lui Navi, şi i-au povestit tot ce
se întâmplase cu ei,
24. Şi au zis către Iosua: "Domnul Dumnezeul nostru a dat tot
pământul acesta în mâinile noastre şi toţi cei ce locuiesc în
ţara aceea tremură de frica noastră".
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOSUA
NAVI – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
[14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________