CARTEA LUI IOSUA NAVI
CAPITOLUL 13
Împărţirea pământului de dincolo de Iordan.
l. Fiind Iosua bătrân şi înaintat în zile, a zis Domnul către
dânsul: "Iată tu ai îmbătrânit şi eşti în vârstă
înaintată, dar pământ de luat în moştenire a mai rămas
încă mult.
2. Pământul care a mai rămas de luat în moştenire este acesta:
ţinuturile Filistenilor şi toată tara Gheşurului şi a
Canaanului.
3. De la Sicor, care este la răsărit de Egipt, până la hotarele
Ecronului, la miazănoapte, se socotesc cele cinci căpetenii filistene:
Gaza, Aşdod, Ascalonul, Gat şi Ecronul.
4. Apoi ţara Heveilor: tot pământul Canaan şi Maara
Sidonienilor, de la Teman până la Afec şi până la hotarele
Amoreilor.
5. De asemenea ţinutul filistean Ghebla şi tot Libanul, spre
răsăritul soarelui, de la Baal-Gad, de la poalele muntelui Hermon
până la intrarea Hamatului.
6. Pe toţi locuitorii muntelui de la Liban până la Misrefot-Maim, pe
toii Sidonienii să-i pierzi de la faţa fiilor lui Israel
pământul lor să-l împarţi lui Israel prin sorti, cum ti-am
poruncit.
7. Aşadar la cele nouă seminţii şi la jumătate din
seminţia lui Manase, împarte-le moştenire prin sorţi
pământul acesta: de la Iordan până la marea cea mare de la apus
să-l dai lor şi marea cea mare să fie hotar.
8. Căci celelalte două seminţii: a lui Ruben şi Gad şi
jumătate din seminţia lui Manase au primit partea de la Moise,
dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui, cum le-a dat Moise sluga
Domnului,
9. De la Aroer, care e pe malul râului Arnon, cetatea cea din mijlocul
văii şi toată câmpia Medeba până la Dibon,
10. Precum şi toate cetăţile lui Sihon, regele Amoreilor, care a
domnit în Heşbon, până la hotarele fiilor lui Amon,
11. Şi Galaadul, ţinutul Gheşur şi al Maacatienilor, tot
muntele Hermon şi tot Vasanul până la Salca;
12. Tot regatul lui Og al Vasanului, care a domnit în Aştarot şi în
Edrea. Acesta mai rămăsese din Refaimi, pe care Moise i-a bătut
şi i-a alungat".
13. Dar fiii lui Israel n-au vrut să piardă pe Gheşureni şi
pe Maacatieni şi până în ziua de astăzi locuieşte regele
din Gheşur şi al Maacatienilor în mijlocul lui Israel.
14. Numai seminţiei lui Levi nu i-a dat Iosua moştenire, căci
jertfele şi prinoasele Domnului Dumnezeului lui Israel sunt partea ei, cum
i-a zis Domnul.
15. Iată împărţirea pe care a făcut-o Moise fiilor lui
Israel, după seminţiile lor, în şesurile Moabului, dincolo de
Iordan în faţa Ierihonului: Seminţiei fiilor lui Ruben, după
familiile ei, Moise i-a dat parte:
16. Hotarele ei cuprindeau cetatea Aroer, care se află pe malul râului
Arnon, la mijlocul cursului acestui râu şi tot şesul de lângă
Medeba;
17. Heşbonul şi toate cetăţile lui cele din şes;
Dibonul, Bamot-Baal şi Bet-Baal-Meon;
18. Iahţa, Chedemot şi Mefaat;
19. Chiriataim, Sibma şi Ţeret-Haşahar, în muntele Emec;
20. Bet-Peor, locurile de la poalele muntelui Fazga şi
Bet-Ieşimot;
21. Toate cetăţile din şes şi toată
împărăţia lui Sihon, regele Amoreilor, care a domnit la
Heşbon şi pe care l-a ucis Moise, ca şi pe căpeteniile lui
Madiam, pe Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba, căpeteniile lui Sihon,
care locuiau în ţara aceea;
22. De asemenea şi pe Valaam, fiul lui Beor, vrăjitorul, l-au ucis
fiii lui Israel cu sabia, în numărul celor ucişi de ei.
23. Hotarul fiilor lui Ruben era Iordanul. Aceasta e partea fiilor lui Ruben
după familiile lor, după cetăţile şi satele lor.
24. De asemenea a dat Moise parte seminţiei lui Gad, fiilor lui Gad,
după familiile lor.
25. În hotarele lor se cuprindea Iezerul şi toate cetăţile
Galaadului şi jumătate din ţara fiilor lui Amon,
26. Până la Aroer, care e în faţa cetăţii Raba şi
ţara de la Heşbon până la Ramat-Miţpa şi Betonim
şi de la Mahanaim până la hotarele Debirului;
27. În vale i-a dat Bet-Haram, Bet-Nimra, Sucot şi Ţafon,
rămăşiţa regatului lui Sihon, regele Heşbonului. Hotarul
lui era Iordanul până la marea Chineret, întinzându-se de la Iordan spre
răsărit.
28. Aceasta era partea fiilor lui Gad după familiile lor,
cetăţile şi satele lor.
29. Şi a mai dat Moise parte şi la jumătate din seminţia
lui Manase, adică la jumătate din seminţia fiilor lui Manase,
după familiile lor.
30. În hotarele lor se cuprindea tot Vasanul de la Mahanaim, toată
împărăţia lui Og, regele Vasanului, şi toate
sălaşurile Iairului celui din Vasan, şaizeci de
cetăţi.
31. Iar jumătate din Galaad cu Aştarotul şi Edrea, oraşele
nepotului lui Og al Vasanului, au fost date fiilor lui Machir, fiul lui Manase,
la jumătate din fiii lui Machir după familiile lor.
32. Iată ce a dat Moise ca parte de moştenire în şesul Moabului,
peste Iordan, în faţa Ierihonului spre răsărit.
33. Dar seminţiei lui Levi, Moise nu i-a dat parte, că Însuşi
Domnul Dumnezeul lui Israel este partea lor, cum le-a grăit El.
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOSUA
NAVI – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
[14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________