CARTEA LUI IOSUA NAVI
CAPITOLUL 20
Oraşele de scăpare.
l. Şi a zis Domnul către Iosua:
2. "Spune fiilor lui Israel: Faceţi-vă oraşe de
scăpare cum v-am zis Eu prin Moise,
3. Ca să poată scăpa acolo ucigaşul care a ucis om din
greşeală, fără precugetare; şi să fie
oraşele acestea loc de scăpare pentru cel ce a ucis, ca să nu
moară de mâna celui ce răzbună sângele vărsat, înainte de a
se înfăţişa înaintea obştii la judecată.
4. Şi cine va fugi în una din cetăţile acestea să stea la
poarta cetăţii şi să spună pricina sa în auzul
bătrânilor cetăţii şi ei îl vor primi în cetate şi-i
vor da loc, ca să trăiască la ei.
5. Şi când va alerga după el cel ce răzbună sângele, atunci
ei nu trebuie să-l dea pe ucigaş în mâinile lui, pentru că el a
ucis fără să vrea pe aproapele său, neavând pe dânsul
ură cu o zi sau cu două mai înainte.
6. Să trăiască el în cetatea aceasta până ce se va
înfăţişa înaintea obştii la judecată, până va muri
arhiereul care va fi în acele zile. Apoi să se întoarcă ucigaşul
şi să sa ducă în cetatea sa şi la casa sa, în cetatea de
unde a fugit".
7. Şi au rânduit Chedeşul în Galileea, în muntele Neftalimului;
Sichemul în muntele Efraim şi Chiriat-Arba sau Hebronul, în muntele lui
Iuda.
8. Peste Iordan, în faţa lerihonului, spre răsărit, au rânduit:
Beţerul în pustiu, la şes, în seminţia lui Ruben; Ramot în
Galaad, în seminţia lui Gad; şi Golan în Vasan, în seminţia lui
Manase.
9. Aceste cetăţi le-au rânduit pentru toţi fiii lui Israel
şi pentru străinii care trăiesc printre ei, ca să fugă
acolo cel ce va ucide om din greşeală, ca să nu moară de
mâna celui ce răzbună sângele vărsat, până nu se va
înfăţişa înaintea obştii la judecată.
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOSUA
NAVI – 24 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13]
[14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22] [23] [24]
__________________________________________________________________