CARTEA LUI IOV
CAPITOLUL 6
Iov răspunde lui Elifaz.
l. Atunci Iov a răspuns şi a grăit:
2. "O, dacă durerea mea s-ar cântări şi nenorocirea mea ar
fi pusă la cântar!
3. Şi fiindcă este mai grea decât nisipul mărilor, de aceea
cuvintele mele sunt bâlbâite!
4. Pentru că săgeţile Celui Atotputernic stau înfipte în mine
şi duhul meu bea veninul lor, de aceea spaimele lui Dumnezeu vin cete-cete
împotriva mea.
5. Zbiară măgarul sălbatic când e lângă păşunea
verde? Mugeşte boul când stă lângă nutreţ?
6. Poţi să mănânci ce n-are sare fără sare? Are vreun
gust albuşul oului?
7. Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat
de pâinea mea.
8. Cine îmi va dărui îndeplinirea rugăciunii mele şi va
face ca Dumnezeu să-mi dea ce aştept,
9. Şi să primească să mă sfărâme şi
să-şi întindă mâna şi să mă
nimicească!
10. Dar va fi încă o mângâiere pentru mine şi voi tresălta,
deşi împovărat de dureri nemiloase, fiindcă n-am ascuns
poruncile Celui Sfânt.
11. Ce putere mai am ca să aştept şi ce viitor mai am ca să
prelungesc viaţa mea?
12. Tăria mea este tăria pietrelor? Trupul meu este oare de
aramă?
13. Aş putea găsi vreun sprijin în mine şi tot ajutorul n-a
fugit, oare, departe de mine?
14. Celui ce este în suferinţă i se cuvine mila prietenului său,
dar el uită teama de Cel Atotputernic.
15. Fraţii mei s-au arătat înşelători ca un puhoi, ca albia
puhoaielor repezi.
16. Erau acoperite de ghiaţă, zăpada stătea
grămadă peste ele;
17. Dar cum se topeşte zăpada, ele şi seacă şi, cum se
încălzeşte, ele se usucă pe loc.
18. Caravanele se abat din drumul lor, ele înaintează în pustiu şi se
rătăcesc.
19. Caravanele din Tema aşteaptă, convoaiele din Saba
nădăjduiesc în ele.
20. Şi sunt uimiţi că au avut încredere; când sosesc lângă
uscatele puhoaie sunt uimiţi.
21. Aşa aţi fost şi voi acum pentru mine: Vă scutură
spaima şi vă este frică!
22. Nu cumva v-am zis: Daţi-mi de pomană şi
împărţiţi din averile voastre pentru mine?
23. Sau scăpaţi-mă din mâna unui duşman sau
răscumpăraţi-mă din mâna tiranilor?
24. Fiţi învăţătorii mei şi eu voi tăcea;
lămuriţi-mă unde este păcatul meu!
25. Cât de îmbietoare sunt cuvintele întregimii sufleteşti! Dar ce
judecă judecata care vine de la voi?
26. Cugetaţi voi să faceţi judecata vorbelor? Ducă-se în
vânt cuvintele unui deznădăjduit!
27. Voi năpăstuiţi pe orfan, voi împovăraţi pe
prietenul vostru.
28. Şi acum întrebaţi şi vă întoarceţi către mine
şi în faţa voastră nu voi spune minciună!
29. Cercetaţi din nou! Nu este nici o viclenie! Cercetaţi din nou!
Dreptatea mea este mereu aici!
30. Este oare vreo strâmbătate pe limba mea şi cerul gurii mele nu va
deosebi el ce este rău şi ce este amar?
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOV – 42 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
[23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42]
__________________________________________________________________