CARTEA LUI IOV
CAPITOLUL 14
Nimicnicia vieţii omeneşti.
1. Omul născut din femeie are puţine zile de trăit, dar se
satură de necazuri.
2. Ca şi floarea, el creşte şi se veştejeşte şi
ca umbra el fuge şi e fără durată.
3. Şi asupra lui priveşti şi pe mine Tu mă sileşti
să vin la judecată cu Tine.
4. Cine ar putea să scoată ceva curat din ceea ce este necurat?
Nimeni!
5. Deoarece zilele lui sunt măsurate şi ştii socoteala lunilor
lui şi i-ai pus un hotar peste care nu va trece.
6. Întoarce-ţi privirea de la el, ca să aibă puţin
răgaz, să se poată bucura ca simbriaşul la sfârşitul
zilei (de muncă).
7. Un copac, de pildă, tot are nădejde, căci dacă-l tai, el
creşte din nou şi vlăstarii nu-i vor lipsi.
8. Dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ
şi dacă trunchiul lui putrezeşte,
9. Când dă de apă înverzeşte din nou şi se acoperă cu
ramuri ca şi cum ar fi atunci sădit.
10. Dar omul când moare rămâne nimicit; când omul îşi dă
sufletul, unde mai este el?
11. Apele mărilor pot să dispară, fluviile pot să
scadă şi să sece.
12. La fel şi omul se culcă şi nu se mai scoală; şi
cât vor sta cerurile, el nu se mai deşteaptă şi nu se mai
trezeşte din somnul lui.
13. O, de m-ai ascunde în împărăţia morţilor, ca să
mă ţii acolo până când va trece mânia Ta, şi de mi-ai soroci
o vreme, când iarăşi să-ţi aduci aminte de mine!
14. Dacă omul a murit o dată, fi-va el iarăşi viu? Toate
zilele robiei mele aş aştepta până ce vor veni să mă
schimbe.
15. Atunci Tu mă vei chema şi eu Îţi voi răspunde; Tu vei
cere înapoi lucrul mâinilor Tale.
16. Pe când astăzi Tu numeri paşii mei; atunci Tu nu vei mai lua
seama la păcatul meu.
17. Nelegiuirea mea ar fi pecetluită ca într-un sac şi greşeala
mea ai spăla-o şi ai face-o albă.
18. Şi precum muntele se dărâmă şi se preface în nisip
şi precum stânca e rostogolită din locul ei,
19. Şi precum apele mănâncă pietrele şi valurile lor
acoperă pământul, tot aşa Tu sfărâmi nădejdea
omului.
20. Tu Te ridici uriaş împotriva lui, şi el se nimiceşte; Tu
schimbi înfăţişarea lui şi-l trimiţi de la Tine.
21. Dacă feciorii lui ajung la mare cinste, el nu mai ştie; dacă
au ajuns de râsul lumii, el nu-i mai vede.
22. Carnea lui e în întristare mare numai pentru el. Sufletul lui numai pentru
el e cuprins de jale".
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOV – 42 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
[23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42]
__________________________________________________________________