CARTEA LUI IOV
CAPITOLUL 19
Iov în necazurile lui se mângâie cu nădejdea învierii.
1. Atunci Iov a început să vorbească şi a zis:
2. "Câtă vreme veţi întrista voi sufletul meu şi mă
veţi zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată a zecea oară de când mă batjocoriţi. Nu vă
este ruşine că vă purtaţi aşa?
4. Chiar dacă ar fi adevărat că am păcătuit,
greşeala mea este pe capul meu.
5. Iar dacă voi vă faceţi tari şi mari împotriva mea
şi-mi scoateţi ochii cu ticăloşia mea,
6. Să ştii că Dumnezeu este Cel ce mă urmăreşte
şi că El m-a învăluit cu laţul Său.
7. Dacă strig de multa-apăsare, nu primesc nici un răspuns;
ţip în gura mare, dar nimeni nu-mi face dreptate.
8. El a astupat calea mea, ca să nu mai trec pe ea, şi a acoperit cu
beznă toate drumurile mele.
9. M-a dezbrăcat de mărirea mea şi mi-a smuls cununa de pe
cap.
10. M-a dărâmat de jur împrejur şi sunt în ceasul morţii şi
nădejdea mea a scos-o din rădăcină ca pe un copac.
11. Aprins-a împotriva mea mânia Sa şi m-a luat drept duşmanul
Său.
12. Hoardele Sale sosesc grămadă, îşi fac drum până la mine
şi pun tabără de jur împrejurul cortului meu.
13. A depărtat pe fraţii mei de lângă mine şi
cunoscuţii mei îşi întorc faţa când mă văd.
14. Rudele mele au pierit, casnicii mei au uitat de mine.
15. Cei ce locuiau împreună cu mine şi slujnicele mele se uită
la mine ca la un străin; sunt în ochii lor ca unul venit din altă
ţară.
16. Chem pe sluga mea şi nu-mi răspunde, măcar că o rog cu
gura mea.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită pentru femeia mea şi am ajuns
să miros greu pentru fiii cei născuţi din coapsele mele.
18. Până şi copiii îmi arată dispreţ; când mă scol,
vorbesc pe seama mea.
19. Toţi sfetnicii mei cei mai de aproape mă urgisesc şi aceia
pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mele ies afară din piele şi nu mi-au mai rămas tefere
decât gingiile.
21. Milă fie-vă de mine, aveţi milă de mine, o, voi,
prietenii mei, căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit!
22. De ce mă prigoniţi cu urgia lui Dumnezeu şi nu vă mai
săturaţi de carnea mea?
23. Cit aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, cât aş vrea
să fie săpate pe aramă.
24. Să fie săpate pe veci, cu un condei de fier şi de plumb,
într-o stâncă!
25. Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu
ţi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere
această piele a mea ce se destramă.
26. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu.
27. Pe El Îl voi vedea şi ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Şi de
dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine.
28. Iar dacă ziceţi: Cum îl vom urmări şi ce pricină
de proces vom găsi noi în el?
29. Temeţi-vă de sabie, pentru voi înşivă, când mânia va
izbucni împotriva greşelii voastre. Şi atunci veţi
învăţa că este o judecată!"
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOV – 42 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
[23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42]
__________________________________________________________________