CARTEA LUI IOV
CAPITOLUL 22
Elifaz se îndoieşte iarăşi de evlavia lui Iov.
1. Elifaz din Teman a răspuns atunci şi a zis:
2. "Poate omul să fie de vreun folos lui Dumnezeu? Nu, fiindcă
înţeleptul îşi este de folos lui însuşi.
3. Ce are Cel Atotputernic dacă tu eşti fără prihană?
Şi care este câştigul Lui, dacă drumurile tale sunt
fără vină?
4. Oare El te pedepseşte pentru cucernicia ta şi pentru ea intră
cu tine în judecată?
5. Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare şi
fărădelegile tale sunt fără hotar!
6. Căci tu fără dreptate luai zăloage de la fraţii
tăi şi smulgeai veşmântul de pe oameni şi-i lăsai
goi.
7. Tu nu dădeai să bea celui însetat şi nu dădeai să
mănânce celui flămând;
8. Cel cu pumnul tare cotropeşte pământul şi cel cu trecere îl
ia, în stăpânire.
9. Goneai de la pragul tău pe văduve cu mâinile goale şi
braţele celor orfani tu le sfărâmai.
10. Acesta este cuvântul pentru care laţuri te înconjoară şi
spaimele te-au apucat dintr-o dată.
11. Lumina s-a stins pentru tine şi nu mai vezi şi o apă
revărsată te-a dat la fund.
12. Dumnezeu nu este El oare mai presus de ceruri? Priveşte în sus spre
stele cât de sus sunt ele!
13. Tu ai zis: Ce ştie Dumnezeu! Judecă El oare prin
umbră?
14. Norii sunt ca o perdea în faţa Lui şi El nu poate să
vadă; El se plimbă numai de jur împrejurul cerurilor.
15. Voieşti tu să urmezi pe străvechea cale pe care au
bătătorit-o oamenii cei fără de lege?
16. Cei ce au fost măturaţi înainte de vreme, când un fluviu s-a
rostogolit peste temeliile lor,
17. Şi ei ziceau lui Dumnezeu: "În lături de la noi! Şi ce
poate să ne facă Cel Atotputernic?"
18. Dar tocmai El umpluse casele lor de bunătăţi, însă
sfatul celor răi rămânea departe de Dumnezeu.
19. Cei drepţi se uită şi se bucură, iar cel nevinovat râde
de ei.
20. Iată, avuţia lor a nimicit-o şi focul a mistuit toată
strânsura lor!
21. Împacă-te cu Dumnezeu şi cazi la pace. Atunci bine va fi de
tine.
22. Primeşte, te rog, învăţătură din gura Lui şi
pune la inimă cuvintele Lui;
23. Dacă te întorci la Cel puternic şi te smereşti, dacă
depărtezi nedreptatea de cortul tău,
24. Atunci aurul tău îl vei preţui drept ţărână
şi comorile Ofirului drept pietricele,
25. Pentru că Cel Atotputernic va fi pentru tine sloi de aur şi
grămezi de argint.
26. Atunci tu te vei desfăta întru Cel Atotputernic şi ridica-vei
faţa ta către Dumnezeu.
27. Tu vei chema numele Lui şi El te va auzi şi tu vei împlini
juruinţele tale.
28. Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi
lumina va străluci pe toate drumurile tale,
29. Fiindcă Dumnezeu smereşte pe mândri şi mândria, şi
mântuieşte pe acela care-şi pleacă ochii în pământ.
30. El izbăveşte pe cel nevinovat şi tu la fel vei scăpa,
când mâinile tale vor fi curate".
___________________________________________________________________
CARTEA LUI IOV – 42 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
[23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42]
__________________________________________________________________