CARTEA LUI IOV
CAPITOLUL 39
Minunile făpturii
l. Ştii tu când nasc caprele sălbatice? Ai băgat de
seamă care este vremea cerboaicelor?
2. Numeri tu lunile sarcinii lor şi ştii tu când le vine ceasul
să nască?
3. Ele îngenunchiază, fată puii şi scapă de durerile
lor,
4. Iar puii lor prind putere, se fac mari pe câmp, pornesc şi nu se mai
întorc spre mamele lor.
5. Cine a lăsat slobod asinul sălbatic şi l-a dezlegat de la
iesle?
6. I-am dat pustiul ca să-l locuiască şi pământul
sărat i l-am hărăzit ocol;
7. El îşi bate joc de zarva oraşelor; el nu aude strigătele nici
unui stăpân;
8. El străbate munţii, locul său de păşune, şi
umblă după orişice verdeaţă.
9. Va voi bivolul sălbatic să se bage la tine slugă şi
să petreacă noaptea lingă ieslele tale?
10. Poţi tu să-l legi cu funia de gât şi să tragă
grapa după tine, peste arătură?
11. Poţi să te încrezi în el, fiindcă este atât de tare, şi
să-i laşi în grijă munca ta?
12. Te bizui tu pe el, că mai vine înapoi să-ţi aducă
roadele la aria ta?
13. Aripile struţului sunt negrăit de agere; struţul are pene
preafrumoase ţi mândru penaj.
14. Când îşi lasă ouăle pe pământ şi le lasă
să se clocească în nisipul fierbinte,
15. El uită că oarecine poate să le calce cu piciorul şi
că vreo fiară sălbatică poate să le
strivească.
16. Struţul e hain cu puii săi, ca şi cum n-ar fi ai lui,
şi nu-i pasă deloc de truda sa zadarnică.
17. Vezi că Dumnezeu nu l-a înzestrat cu pricepere şi
pătrundere.
18. Când se scoală însă şi porneşte, face de ocară
şi pe cal şi pe călăreţ.
19. Tu eşti cel ce dai putere calului? Tu i-ai împodobit gâtul cu falnica
lui coamă?
20. Tu l-ai învăţat să sară uşor, ca o
lăcustă? Nechezatul lui viteaz insuflă spaimă!
21. El bate pământul cu copita şi mândru de puterea lui porneşte
spre taberele înarmate;
22. El îşi bate joc de primejdie şi n-are nici o teamă şi
nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23. La oblânc îi sună tolba cu săgeţi; fulgere aruncă
suliţa şi lancea.
24. De aprindere, de nerăbdare, el mănâncă, gonind,
pământul şi, când a sunat trâmbiţa, nu mai are
astâmpăr.
25. La chemarea trâmbiţei, pare că zice: Haide! Şi de departe
soarbe cu nările bătălia, tunetul poruncilor căpeteniilor
şi strigătele războinice.
26. Oare, prin deşteptăciunea ta s-a îmbrăcat în pene
şoimul şi îşi întinde aripile ca nişte seceri, spre
miazăzi?
27. Nu cumva vulturul se ridică în înălţime din porunca ta
şi îşi aşază cuibul pe vârfuri neajunse?
28. El îşi face sălaşul în stânci şi acolo petrece noaptea
- pe un vârf de stâncă şi pe vreo înălţime
prăpăstioasă.
29. Acolo el stă şi îşi pândeşte prada; ochii săi
străpung depărtările,
30. Puii săi beau sângele prăzii şi unde sunt hoiturile, acolo
se adună vulturii".
__________________________________________________________________
CARTEA LUI IOV – 42 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21] [22]
[23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36] [37] [38] [39] [40] [41] [42]
__________________________________________________________________