ISAIA
CAPITOLUL 4
Bune prevestiri.
1. În ziua aceea şapte femei se vor certa pentru un singur om, zicând:
"Noi vom mânca pâinea noastră şi vom purta veşmintele
noastre. Nu cerem altceva decât să purtăm numele tău.
Ridică ocara noastră!"
2. În ziua aceea se va arăta mlădiţa Domnului în podoabă
şi în slavă şi roadele pământului în mărire şi în
cinste pentru aceia din Israel care vor fi scăpat.
3. Rămăşiţa Sionului şi cei ce vor fi scăpat cu
viaţă din Ierusalim se vor chema sfinţi şi oricine va fi
înscris să trăiască în Ierusalim.
4. Când Domnul va fi spălat necurăţenia fiicelor Sionului
şi va fi şters fărădelegile din mijlocul lui prin duhul
dreptăţii şi al nimicirii,
5. Domnul va veni pe Muntele Sionului şi în adunările Sale ca un nor
şi ca un fum ziua, iar noaptea ca un foc strălucitor şi ca o
văpaie. Că peste tot locul slava Domnului va fi
acoperământ:
6. Fi-va în timpul zilei cort, care să-l apere de căldură
şi să-l adăpostească de vreme rea şi de ploaie.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________