ISAIA
CAPITOLUL 8
Surparea împărăţiei Siriei şi a lui Israel. Vremea lui
Mesia.
1. Şi a zis Domnul către mine: "Ia o carte mare şi scrie
deasupra ei cu slove omeneşti: "Maher-Şalal-Haş-Baz"
(grabnic-pradă-apropiat-jaf).
2. Adu-Mi martori credincioşi pe Urie preotul şi pe Zaharia, fiul lui
Ieberechia".
3. Atunci m-am apropiat de proorociţă şi a luat în pântece
şi a născut un fiu. Şi a zis Domnul către mine:
"Pune-i numele Maher-Şalal-Haş-Baz".
4. Căci înainte ca băiatul să zică: "tată şi
mamă!", toată bogăţia Damascului şi prada
Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei".
5. Şi mi-a mai grăit Domnul astfel:
6. "Fiindcă poporul acesta a nesocotit apele Siloamului, care curg
lin, şi a tremurat înaintea lui Reţin, feciorul Remaliei,
7. Iată acum că Domnul va aduce peste ei apele cele mari şi
furioase ale Eufratului: pe regele Asiriei şi toată strălucirea
lui. Ele vor trece peste toate zăgazurile şi vor da afară peste
malurile lui.
8. Şi se va revărsa în Iuda, îl va îneca şi îl va umple de
apă, va ajunge până la gât şi cu revărsările lui
întinse va acoperi toată ţara.
9. Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă
plecaţi. Auziţi până la marginile pământului, cei puternici
plecaţi-vă. De vă veţi întări, iarăşi
veţi fi biruiţi.
10. Şi orice sfat veţi sfătui, îl va risipi Domnul, şi
cuvântul pe care îl veţi grăi nu va rămâne întru voi, căci
cu noi este Dumnezeu!"
11. Aşa îmi zicea mie Domnul, ţinând peste mine mâna Sa cea tare
şi însuflându-mi să nu umblu pe căile acestui popor. Apoi mi-a
zis:
12. "Nu numiţi uneltire tot ceea ce poporul acesta socoteşte
uneltire, şi nu vă temeţi, nici nu vă înfricoşaţi
de ceea ce se tem ei.
13. Numai pe Domnul Savaot socotiţi-L sfânt, de El să vă
temeţi şi să vă înfricoşaţi.
14. El va fi pentru voi piatră de încercare şi stâncă de
poticnire pentru cele două case ale lui Israel, cursă şi
laţ pentru cei ce locuiesc în Ierusalim.
15. Şi mulţi se vor poticni, vor cădea şi se vor
sfărâma, vor fi prinşi în cursă şi vor fi duşi în
robie!"
16. Voi strânge laolaltă această mărturie şi voi sigila
această învăţătură pentru ucenicii mei.
17. Voi aştepta deci pe Domnul, Care îşi ascunde faţa Sa de la
casa lui Iacov şi voi nădăjdui întru El.
18. Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu spre semne şi
minuni în Israel, din partea Domnului Savaot, Care locuieşte în Muntele
Sionului.
19. Şi când vă vor zice: "Întrebaţi pe cei ce cheamă
morţii şi ghicitorii care şoptesc şi bolborosesc",
să le răspundeţi: "Nu se cuvine oare poporului să
alerge la Dumnezeul său? Să întrebe oare pe morţi pentru soarta
celor vii?"
20. Întrebaţi legea şi descoperirea! De nu vă vor vorbi asemenea
cuvântului acesta, atunci nu-i lumină în ei.
21. Vor rătăci pe pământ flămânzi şi cumplit
apăsaţi, şi în vremea foametei îşi vor arăta
colţii şi vor huli pe regele lor şi pe Dumnezeul lor.
22. Apoi îşi vor întoarce privirea spre pământ şi iată
că acolo va fi strâmtorare, întuneric şi scârbă şi nevoie!
Dar noaptea va fi alungată!
23. Căci nu va mai fi întuneric pentru ţara care era în nevoie. În
vremurile de dedemult el a supus pământul Zabulonului şi ţinutul
lui Neftali; în vremurile cele de pe urmă el va acoperi de slavă
calea mării, celălalt ţărm al Iordanului, Galileea
neamurilor.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________