ISAIA
CAPITOLUL 14
Proorocie împotriva Babilonului.
l. Dar Domnul Se va milostivi de Iacov şi va alege încă o
dată pe Israel şi îl va statornici în pământul lui. Cei
străini se vor alătura lor şi se vor uni cu casa lui
Iacov.
2. Pe popoare le va lua şi le va duce la ei, iar casa lui Israel le va
avea în pământul Domnului ca robi şi roabe. Ei vor duce în robie pe
cei care i-au dus în robie şi vor stăpâni peste apăsătorii
lor.
3. Iar în ziua în care Domnul te va odihni de osteneli, de chinuri şi de
amarnica ta robie în care ai fost,
4. Tu vei cânta cântecul acesta de ocară împotriva împăratului
Babilonului şi vei zice: "Cum s-a sfârşit cu asupritorul şi
cum a încetat chinul nostru!
5. Domnul a zdrobit toiagul celor fără de lege, sceptrul răilor
apăsători!
6. Iată pe cel care lovea popoarele fără încetare cu mânia lui
şi care în întărâtarea lui punea neamurile sub stăpânirea lui,
supunându-le fără cruţare!
7. Tot pământul este în pace şi se odihneşte; toţi
izbucnesc în cântece de veselie.
8. Până şi chiparoşii împreună cu cedrii cei din Liban se
bucură de căderea ta: "De când tu te-ai prăbuşit,
nimeni nu se mai suie la noi ca să ne doboare!"
9. Şeolul (iadul) se mişcă în adâncurile sale, ca să
iasă întru întâmpinarea ta. Pentru tine el deşteaptă umbrele, pe
toţi stăpânitorii pământului; el ridică de pe
jilţurile lor pe toţi împăraţii pământului.
10. Toţi iau cuvântul şi îţi zic: "Şi tu eşti
slab ca noi şi te asemeni nouă".
11. În iad s-a pogorât mărirea ta în cântecul harfelor tale. Sub tine se
vor aşterne viermii şi viermii vor fi acoperământul
tău.
12. Cum ai căzut tu din ceruri, stea strălucitoare, fecior al dimineţii!
Cum ai fost aruncat la pământ, tu, biruitor de neamuri!
13. Tu care ziceai în cugetul tău: "Ridica-mă-voi în ceruri
şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza
jilţul meu! În muntele cel sfânt voi pune sălaşul meu, în
fundurile laturei celei de miazănoapte.
14. Sui-mă-voi deasupra norilor şi asemenea cu Cel Preaînalt voi
fi".
15. Şi acum, tu te pogori în iad, în cele mai de jos ale adâncului!
16. Cei ce te văd îşi întorc privirea în spre tine şi se
uită cu luare aminte zicând: "Oare acesta este omul de care tremura
pământul şi împărăţiile se cutremurau?"
17. Oare acesta este cel ce prefăcea lumea în pustiu şi
cetăţile le dobora şi nu da drumul robilor săi?"
18. Toţi împăraţii popoarelor se odihnesc cu cinste, fiecare în
locaşul său.
19. Şi numai tu eşti azvârlit departe de mormântul tău, ca o
ramură fără de preţ, ca rămăşiţele
celor care au fost ucişi cu lovituri de sabie, zvârliţi pe pietre de
mormânt, ca un hoit călcat în picioare.
20. Tu nu te vei pogorî în mormânt, căci tu ai pustiit pământul
tău şi pe poporul tău l-ai ucis! Niciodată nu se va mai
vorbi despre neamul celor răi!
21. Pregătiţi măcelul feciorilor, din pricina
fărădelegilor părinţilor lor, ca nu cumva să se ridice
şi să cucerească pământul şi să umple de ruine
faţa a tot pământul.
22. "Eu Mă voi scula împotriva lor, zice Domnul Savaot, şi voi
nimici numele Babilonului şi pe cei care au mai rămas: şi
mugurii şi mlădiţele, zice Domnul.
23. Acolo va stăpâni ariciul şi va fi mlaştină şi îl
voi mătura cu mătura nimicirii", zice Domnul Savaot.
24. Juratu-S-a Domnul Savaot şi a zis: "Cum am hotărât, aşa
va fi, precum M-am sfătuit, aşa se va întâmpla!
25. Sfărâma-voi Asiria în pământul Meu şi o voi călca în
picioare pe munţii Mei. Şi robii vor fi liberaţi de jugul lor
şi umerii de povara lor".
26. Iată hotărârea pentru tot pământul, iată mâna
întinsă peste toate neamurile!
27. Dacă Domnul Savaot a hotărât, cine îl va putea împiedica? Şi
dacă mâna Lui stă întinsă, cine o va întoarce la loc?
28. În anul morţii lui Ahaz, fost-a această proorocie:
29. "Nu te veseli, toată ţara Filistenilor, fiindcă a fost
zdrobit toiagul care te lovea. Căci din rădăcina şarpelui
va ieşi o viperă şi din urmaşii lui un şarpe
zburător.
30. Cei sărmani vor paşte pe păşunile Mele, iar cei
săraci vor fi fără de grijă. Voi face să moară de
foame neamul tău, iar pe cei ce vor rămâne din tine îi voi
ucide.
31. Tu, poartă, urlă! Şi tu, cetate, ţipă!
Cutremură-te tu, ţară a Filistenilor, toată! Că din
partea de miazănoapte vine un fum şi şirurile
vrăjmaşilor sunt strânse".
32. Şi ce se va răspunde în ziua aceea celor trimişi dintre
popoare? Că "Domnul a întemeiat Sionul, limanul celor îndureraţi
din poporul Lui".
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________