ISAIA
CAPITOLUL 16
Rele prevestiri pentru Moab.
l. "Trimiteţi miei stăpânitorului ţării,
trimiteţi-i din Petra, prin pustiu, la muntele fiicei
Sionului".
2. Ca o pasăre care fuge sperioasă din cuibul ei, ca un cuib risipit,
aşa sunt fiicele Moabului la vadurile Arnonului.
3. "Dă un sfat, dă o hotărâre, întinde umbra ta, ca
noaptea, în miezul zilei, ascunde pe cei duşi în robie, nu descoperi pe
cei fugari!
4. Adăposteşte la tine pe toţi robii Moabului, să le fii
acoperitor în faţa pustiitorului, până când năvala va fi trecut,
prăpădul va lua sfârşit şi vrăjmaşul va lăsa
tara în pace.
5. Jilţul lui se va întări prin milostivire şi pe el va
şedea de-a pururi în cortul lui David un judecător apărător
al pricinei drepte şi râvnitor dreptăţii.
6. Am auzit de semeţia Moabului, că foarte mândru este; am auzit de
obrăznicia, de mândria, de trufia şi de graiurile lui
deşarte".
7. Pentru aceasta, Moabiţii se tânguiesc pentru Moab, ton împreună se
bocesc! Ei suspină pentru turtele de struguri de la Chir-Hareset,
înmărmuriţi.
8. Câmpiile Heşbonului au sărăcit, asemenea şi via de la
Sibma; stăpânitorul popoarelor a distrus cele mai bune viţe ale ei,
care se întinseseră până la Iazer şi acoperiseră pustiul; lăstarii
lor se întinseseră şi trecuseră marea.
9. Pentru aceasta plâng împreună cu Iazerul pentru via din Sibma. Vă
ud cu lacrimile mele pe voi, Heşbon şi Eleale, că nu se mai aud
acolo strigătele vesele din timpul secerişului şi al culesului
viilor.
10. Nici bucurie, nici veselie prin grădini, iar prin vii nici cântece,
nici chiote! Nimeni nu mai dă vinul la teasc, strigătul
călcătorului a încetat.
11. Pentru aceasta lăuntrul meu se zbuciumă pentru Moab ca o
harfă şi inima mea pentru Chir-Hares.
12. Iată că Moabul este văzut urcând obosit pe locurile înalte,
intră în templul său să se roage, dar nu dobândeşte
nimic.
13. Aceasta este proorocia pe care a grăit-o Domnul odinioară pentru
Moab.
14. Iar acum Domnul a zis aşa: "Peste trei ani, socotiţi ca anii
unui simbriaş, mărirea Moabului se va micşora cu vuiet mare
şi va rămâne mică şi slabă, fără nici o
putere".
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________