ISAIA
CAPITOLUL 26
Cântarea celor răscumpăraţi.
l. În ziua aceea se va cânta cântarea aceasta în pământul lui Iuda:
"Avem o cetate întărită. Domnul ne vine într-ajutor cu ziduri
şi întărituri.
2. Deschideţi porţile, ca să intre un neam drept care
păzeşte credincioşia!
3. Nădejde neclintită, Tu ne vei păstra pacea noastră,
că întru Tine ne punem nădejdea.
4. Încredeţi-vă în Domnul pururea, căci Domnul Dumnezeu este
stânca veacurilor.
5. Că El a coborât pe cei ce locuiau pe înălţime, cetatea cea
mândră El a supus-o până la pământ, a culcat-o în pulbere.
6. Ea este călcată în picioare, în picioarele săracilor, sub
paşii obijduiţilor!
7. Calea celui drept este dreaptă; Tu netezeşti drumul drept al celui
drept.
8. Pe calea judecăţilor Tale, Doamne, noi Te aşteptăm;
numele Tău şi amintirea Ta erau nădejdea sufletului
nostru.
9. Sufletul meu Te-a dorit în vreme de noapte, duhul meu năzuieşte
spre Tine; căci când îndreptările Tale vor fi pe pământ, cei ce
locuiesc lumea vor învăţa ce este dreptatea.
10. Dacă de cel fără de lege ne este milă, el nu mai
învaţă ce este dreptatea şi în pământul celor sfinţi
va săvârşi strâmbătatea. Să nu mai fie pe pământ cei
fără de lege şi să nu mai vadă slava Celui
Preaînalt.
11. Doamne, mâna Ta era ridicată, dar ei n-au văzut-o! Vor vedea
râvna Ta pentru poporul Tău şi se vor ruşina. Şi focul
hărăzit vrăjmaşilor Tăi îi va mânca!
12. Doamne, revarsă pacea peste noi, căci toate lucrurile noastre,
pentru noi le-ai făcut!
13. Doamne, Dumnezeul nostru, am avut peste noi şi alţi stăpâni
afară de Tine, dar noi ne vom aduce aminte numai de numele Tău!
14. Morţii nu vor mai trăi şi umbrele nu vor învia, fiindcă
Tu le-ai pedepsit şi le-ai nimicit şi ai şters până şi
numele lor.
15. Înmulţeşte poporul, Doamne, înmulţeşte poporul şi
arată-Te mare, lărgeşte din nou toate hotarele
ţării!
16. Doamne, pe Tine Te-au căutat ei în vreme de restrişte, către
Tine am strigat în scârba noastră, când Tu ne pedepseai.
17. Ca femeia însărcinată şi gata să nască prunc, care
se zvârcoleşte şi strigă în durerea ei, aşa am fost noi,
Doamne, cu toţii în faţa Ta!
18. Zămislit-am, dureri de facere am avut şi am născut vânt!
Mântuire ţării noi n-am dat şi în lume nu s-au născut
locuitorii ei!
19. Morţii Tăi vor trăi şi trupurile lor vor învia!
Deşteptaţi-vă, cântaţi de bucurie, voi cei ce
sălăşluiţi în pulbere! Căci roua Ta este rouă de
lumină şi din sânul pământului umbrele vor învia.
20. Du-te, poporul meu, intră în cămările tale şi închide
uşa după tine; ascunde-te puţine clipe, până când mânia va
fi trecut!
21. Că iată Domnul va ieşi din locaşul Său, ca să
pedepsească fărădelegile locuitorilor pământului.
Pământul va arăta sângele pe care l-a supt şi nu va mai ascunde
pe ucigaşii lui".
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________