ISAIA
CAPITOLUL 39
Iezechia arată vistieriile sale solilor din Babilon. Pedeapsa lui.
1. În vremea aceea, Merodac-Baladan, fiul lui Baladan, regele Babilonului, a
trimis scrisori şi un dar lui Iezechia, auzind că a fost bolnav
şi s-a făcut sănătos.
2. Şi s-a bucurat pentru ele Iezechia şi a arătat solilor
vistieria, argintul, aurul, miresmele şi untdelemnul cel bun şi
toată strânsura lui de arme şi tot ceea ce se afla în
cămările lui. şi n-a rămas nimic în casa lui şi în tot
cuprinsul stăpânirii lui pe care Iezechia să nu-l fi
arătat.
3. Atunci a zis proorocul Isaia către regele Iezechia: "Ce au zis
oamenii aceştia şi de unde au venit ei la tine?" Şi a
răspuns Iezechia: "Au venit dintr-o ţară
depărtată, din Babilon!"
4. Şi a mai întrebat: "Ce au văzut în casa ta?" Şi a
zis Iezechia: "Au văzut toate câte sunt în casa mea; şi n-a
rămas nimic în vistieriile mele pe care să nu-l fi
arătat".
5. Şi a zis Isaia către Iezechia: "Ascultă ceea ce
grăieşte Domnul Savaot!
6. Iată vin zile, când tot ceea ce au agonisit părinţii tăi
până astăzi va fi dus în Babilon şi nu va rămâne nimic,
aşa zice Domnul.
7. Şi din feciorii care vor ieşi din tine şi îi vei naşte,
vor lua. Şi vor fi eunuci la curtea regelui din Babilon".
8. Şi a zis Iezechia către Isaia: "Bun este cuvântul Domnului pe
care l-ai grăit!" Căci, se gândea el: "Va fi pace şi
linişte în timpul vieţii mele!"
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________