ISAIA
CAPITOLUL 41
Puterea lui Dumnezeu şi deşertăciunea slujirii la idoli.
l. Tăceţi înaintea Mea, ostroave, şi ascultaţi-Mă;
popoarele să-şi împrospăteze puterea, să vină mai
lângă Mine şi să grăiască; apoi să intrăm la
judecată!
2. Cine a ridicat din Răsărit pe acela pe care biruinţa îl
întâmpină pas cu pas? Cine i-a dat în stăpânire neamuri şi i-a
supus regi? Cu sabia lui în pulbere îi preface, şi cu arcul ii
risipeşte ca pe pleava cea măruntă.
3. El ii urmăreşte şi trece în pace pe căi pe unde n-au mai
călcat picioarele lui.
4. Cine a făcut aceasta şi cine a pus-o la cale? Cel ce dintru
început cheamă neamurile; Eu, Domnul Care sunt cel dintâi şi voi fi
cu cei din urmă.
5. Ostroavele Îl văd şi sunt cuprinse de spaimă, marginile
pământului tremură, se apropie, vin, intră la
judecată!
6. Fiecare se ajută unul pe altul şi-şi zic:
"Curaj!"
7. Turnătorul îmbărbătează pe argintar şi cel ce bate
aurul, pe cel care bate pe nicovală, zicând: "Îmbinarea este
bună". Şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se
clatine.
8. Dar tu, Israele, sluga Mea, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa
lui Avraam, iubitul Meu!...
9. Pe tine care te-am smuls din cele mai depărtate margini ale
pământului şi te-am chemat din cele mai depărtate colţuri,
şi ţi-am zis: Tu eşti robul Meu, pe tine te-am ales şi nu
te-am lepădat;
10. Nu te teme, că Eu sunt cu tine, nu privi cu îngrijorare, că Eu
sunt Dumnezeul tău. Eu îţi dau tărie şi te ocrotesc şi
dreapta Mea cea tare te va sprijini.
11. Iată că se vor ruşina şi de ocară se vor face
toţi cei ce sunt aprinşi împotriva ta; toţi vor fi nimiciţi
şi vor pieri cei ce se fac vrăjmaşi ai tăi!
12. Căuta-vei şi nu vei găsi pe cei ce te urăsc pe tine
şi ca o nimica vor fi cei ce vor să se lupte cu tine.
13. Că Eu sunt Dumnezeul tău, Eu întăresc dreapta ta şi
îţi zic ţie: "Nu te teme, căci Eu sunt ajutorul
tău!"
14. Nu-îi fie frică, vierme al lui Iacov, viermişor al lui Israel, Eu
sunt ajutorul tău, zice Domnul, Mântuitorul tău şi Sfântul lui
Israel.
15. Iată voi face din tine o grapă cu dinţi, ascuţită
şi nouă. Vei merge peste munţi şi-i vei preface în pulbere
şi văile în pleavă măruntă.
16. Tu le vei vântura, vântul le va lua şi vijelia le va risipi. Iar tu te
vei bucura întru Domnul şi întru Sfântul lui Israel te vei preamări!
17. Cei săraci şi lipsiţi caută apă, dar nu o
găsesc; limba lor este uscată de sete, Eu, Domnul lor, îi voi auzi;
Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi!
18. Pe dealuri înalte voi da drumul la râuri şi la izvoare în mijlocul
văilor, pustiul îl voi preface în iaz şi pământul uscat în
pâraie de apă!
19. Sădi-voi în pustiu: cedri, salcâmi, mirţi şi măslini
şi în lacuri neumblate: chiparoşi, platani şi ienuperi
laolaltă,
20. Ca să vadă şi să-şi dea seama, să cerceteze
şi să priceapă cu toţii că mâna Domnului a făcut
acestea şi că Sfântul lui Israel le-a zidit!
21. Veniţi şi vă apăraţi pricina voastră, zice
Domnul; apropiaţi-vă cu dovezile voastre, zice regele lui
Iacov.
22. Să se apropie şi să ne spună mai dinainte ceea ce va
fi! Vremea cea străveche, aşa cum ne-au dat de ştire, cu
de-amănuntul o vom cerceta şi viitorul pe care-l proorocesc vom vedea
ce este.
23. Vesti]i cele ce vor fi în vremile mai de pe urmă, ca să ştim
că sunteţi dumnezei! Haidem! Bine sau rău, face]i ceva ca
să ne putem încerca puterea!
24. Dar iată că lucrarea voastră este nimic şi nimic
sânte]i şi voi, urâciune este a vă alege!
25. De la miazănoapte l-am chemat ca să vină, de la
răsărit l-am chemat pe nume. El a călcat în picioare pe satrapi
ca pe noroi, cum calcă olarul lutul.
26. Cine l-a descoperit odinioară ca să-l ştim şi cu mult
înainte ca să zicem: "Este adevărat?" Dar nimeni n-a
descoperit nimic, nimeni n-a vestit nimic şi nimeni n-a auzit cuvintele
voastre.
27. Eu Cel dintâi am zis Sionului: "Iată-i, iată-i!"
şi Ierusalimului am adus veste nouă.
28. Privesc şi nu este nimeni; printre ei nu se află nici un profet.
Eu îi întreb: "De unde vine el?" Dar ei nu răspund nimic!
29. Drept aceea, toţi sunt nimic, lucrările lor
deşertăciune, idolii lor sunt vânare de vânt!
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________