ISAIA
CAPITOLUL 46
Babilonul cade; Israel izbăvit de Domnul.
1. Bel se prăbuşeşte, Nebo este răsturnat, chipurile lor
aşezate pe vite şi pe dobitoace. Chipurile, pe care voi acum le
purtaţi, sunt încărcate şi au ajuns o povară pentru vitele
trudite.
2. Idolii cad, se prăbuşesc laolaltă, nu pot să
izbăvească pe cei care îi poartă; ei înşişi sunt
duşi în robie.
3. "Ascultaţi voi, cei din casa lui Iacov şi toţi cei care
aţi mai rămas din casa lui Israel, pe care v-am purtat din sânul
maicii voastre, de care am avut grijă de la naşterea
voastră.
4. Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi,
până la adâncile voastre căruntele Eu vă voi ocroti. Precum am
făcut în trecut, Mă leg înaintea voastră că vă voi
ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor.
5. Cu cine Mă veţi pune alături şi Mă veţi face
egal, cu cine Mă veţi asemăna, ca să fim
deopotrivă?
6. Ei scot aurul din pungile lor şi argintul în cântar îl cântăresc;
plătesc un argintar ca să le facă un chip de dumnezeu, apoi se
închină lui şi îl cinstesc.
7. Îl poartă pe umeri, îl duc, îl pun jos şi el stă
fără să se clintească din locul său. El nu
răspunde celui care strigă către el şi din primejdii nu-l
scapă.
8. Amintiţi-vă de aceasta şi învăţaţi-vă
minte, păcătoşilor!
9. Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia
lor, că Eu sunt Dumnezeu şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu
şi nu este nimeni asemenea Mie!
10. De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte ceea ce are
să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată
voia Mea o voi face!
11. De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un
ţinut depărtat un om care să împlinească planul Meu. Am
vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui!
12. Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi cei care
staţi departe de mântuirea voastră!
13. Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe şi
izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion
şi slava Mea pentru Israel!"
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________