ISAIA
CAPITOLUL 52
Făgăduinţe de izbăvire şi de întemeierea
Ierusalimului.
l. Trezeşte-te, trezeşte-te, îmbracă-te cu puterea ta,
Sioane, înveşmântează-te în haine de sărbătoare,
Ierusalime, cetate sfântă! Că nu va mai intra în tine cel
netăiat împrejur şi cel necurat!
2. Scutură-te de pulbere, scoală-te, Ierusalime robit, dezleagă
funiile de pe grumazul tău, robită fiică a Sionului?
3. Căci iată ce spune Domnul: "Fără preţ aţi
fost vânduţi şi fără argint veţi fi
răscumpăraţi".
4. Că aşa zice Domnul Dumnezeu: "Poporul Meu a coborât
odinioară în Egipt ca să aibă sălaş, apoi Asiria l-a
împilat fără cuvânt.
5. Şi acum ce să fac Eu, zice Domnul, când poporul Meu a fost luat pe
nedrept? Stăpânitorii lui strigă în semn de biruinţă, zice
Domnul, iar numele Meu, mereu, cât ţine ziua, este defăimat.
6. Drept aceea poporul va cunoaşte numele Meu, el va înţelege în ziua
aceea că Eu sunt Cel Care grăieşte:
Iată-Mă!"
7. Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele trimisului care vesteşte
pacea, a solului de veste bună, care dă de ştire mântuirea, care
zice Sionului: Dumnezeul tău este împărat!
8. Toţi străjerii tăi ridică glas şi laolaltă
strigă de bucurie, că ei văd cu ochii când Domnul Se întoarce în
Sion.
9. Izbucniţi în chiote de veselie, dărâmături ale Ierusalimului,
că Domnul mângâie pe poporul Său, răscumpărat-a
Ierusalimul.
10. Descoperit-a Domnul braţul Său cel sfânt în ochii tuturor
popoarelor şi toate marginile cele îndepărtate ale pământului
vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru, zicând:
11. "Plecaţi, plecaţi, ieşiţi de acolo! Nu vă
atingeţi de lucru spurcat! Ieşiţi,
curăţiţi-vă, voi cei care purtaţi vasele
Domnului!
12. Dar nu veţi ieşi îngrămădindu-vă şi nu
veţi pleca fugind, că înaintea voastră merge Domnul şi în
urma voastră tot El, Dumnezeul lui Israel!"
13. Iată că Sluga Mea va propăşi, Se va sui, mare Se va
face şi Se va înălţa pe culmile slavei!
14. Precum mulţi s-au spăimântat de El - aşa de
schimonosită li era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui
atât de fără asemănare cu oamenii, -
15. Tot aşa va fi pricină de uimire pentru multe popoare; înaintea
Lui regii vor închide gura, că acum văd ceea ce nu li s-a spus,
şi înţeleg ceea ce n-au auzit.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________