ISAIA
CAPITOLUL 58
Postul cel adevărat.
l. Strigă din toate puterile şi nu te opri, dă drumul
glasului să sune ca o trâmbiţă, vesteşte poporului Meu
păcatele sale şi casei lui Iacov fărădelegile sale.
2. În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să ştie
căile Mele ca un popor care făptuieşte dreptatea şi de la
legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile
dreptăţii şi doresc să se apropie de Dumnezeu.
3. Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim
sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da, în zi de post, voi vă
vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi
lucrătorii voştri.
4. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă
sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu
postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă
sus.
5. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi
smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie,
să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă
post, zi plăcută Domnului?
6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi
lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului,
daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul
lor.
7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe
cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un
neam cu tine.
8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea
ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava
lui Dumnezeu.
9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El
va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău
asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul
amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi
ca miezul zilei.
11. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura
sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o
grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu
seacă niciodată.
12. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica
din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de
spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi
locuită.
13. Dacă îţi vei opri piciorul tău în ziua de odihnă
şi nu-ţi vei mai vedea de treburile tale în ziua Mea cea sfântă,
ci vei socoti ziua de odihnă ca desfătare şi vrednică de
cinste, ca sfinţită de Domnul, şi vei cinsti-o, fără
să mai umbli, fără să te mai îndeletniceşti cu
treburile tale şi fără să mai vorbeşti
deşertăciuni,
14. Atunci vei afla desfătarea ta în Domnul. Eu te voi purta în car de
biruinţă pe culmile cele mai înalte ale ţării şi te
voi bucura de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura
Domnului a grăit acestea.
___________________________________________________________________
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19]
[20] [21] [22] [23] [24] [25] [26] [27] [28] [29] [30] [31] [32] [33] [34] [35] [36]
[37] [38] [39] [40] [41] [42] [43] [44] [45] [46] [47] [48] [49] [50] [51] [52] [53]
[54] [55] [56] [57] [58] [59] [60] [61] [62] [63] [64] [65] [66]
__________________________________________________________________