CARTEA JUDECĂTORILOR
CAPITOLUL 2
Trândăvia Israeliţilor, lepădarea de Dumnezeu, pedeapsa
şi iertarea lor.
1. Atunci s-a suit un înger al Domnului din Ghilgal către Bochim,
către Betel şi către casa lui Israel şi le-a zis:
"Aşa grăieşte Domnul:
2. Eu v-am scos din Egipt şi v-am băgat în ţara pentru care M-am
jurat părinţilor voştri să v-o dau şi am zis: Nu voi
rupe în veac legământul Meu cu voi; voi însă să nu intraţi
în legătură cu locuitorii tării acesteia; dumnezeilor lor
să nu vă închinaţi, idolii lor să-i sfărâmaţi
şi jertfelnicele lor să le dărâmaţi. Dar voi n-aţi
ascultat glasul Meu. Pentru ce aţi făcut aceasta?
3. De aceea vă zic: Nu Mă voi apuca să strămut pe
locuitorii aceştia pe care Eu am voit să-i alung, nu-i voi izgoni de
la voi şi ei vă vor fi laţ, iar dumnezeii lor vor fi pentru voi
mreajă".
4. Când a spus îngerul Domnului cuvintele acestea tuturor fiilor lui Israel,
atunci poporul a ridicat strigare mare şi a plâns.
5. De aceea s-a şi numit locul acela Bochim. Şi au adus ei acolo
jertfă Domnului.
6. După ce a dat Iosua drumul poporului şi s-au dus fiii lui Israel
fiecare la casa sa şi fiecare la moşia sa, ca să ia ţara de
moştenire,
7. Atunci poporul a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua şi în toate
zilele bătrânilor, a căror viaţă s-a prelungit după
Iosua şi care văzuseră toate lucrurile cele mari ale Domnului,
pe care le făcuse El cu Israel.
8. Iosua, fiul lui Navi, sluga Domnului, a murit fiind de o sută zece
ani,
9. Şi l-au îngropat în cuprinsul moştenirii sale, la Timnat-Heres, în
muntele lui Efraim, spre miazănoapte de muntele Gaaş;
10. Şi după ce tot rândul acela de oameni a trecut la
părinţii lor şi când s-a ridicat în locul lor alt rând de
oameni, care nu cunoşteau pe Domnul şi lucrurile Sale pe care le
făcuse cu Israel,
11. Atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului
şi s-au apucat să slujească baalilor;
12. Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi
scosese din pământul Egiptului şi s-au întors la alţi dumnezei,
către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor şi au început să se
închine acelora şi au mâniat pe Domnul;
13. Au părăsit pe Domnul şi au început a se închina lui Baal
şi Astartelor.
14. De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în
mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor
dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească
vrăjmaşilor lor.
15. Ori încotro apucau, mâna Domnului pretutindeni era împotriva lor, ca
să facă rău, cum le grăise Domnul şi cum li Se jurase.
Şi erau foarte strâmtoraţi.
16. Atunci le-a ridicat Domnul judecători care i-au izbăvit din
mâinile jefuitorilor lor.
17. Dar nici pe judecători nu-i ascultau ei, ci se purtau desfrânat
mergând pe urmele altor dumnezei şi se închinau acelora şi mâniau pe
Domnul; uşor se abăteau de la calea pe care umblaseră părinţii
lor care se supuseseră poruncilor Domnului. Ei însă nu făceau
aşa.
18. Când le ridica lor Domnul judecători, atunci Însuşi Domnul era cu
judecătorul şi-i izbăvia pe ei de vrăjmaşii lor în
toate zilele judecătorului.
19. Dar cum murea judecătorul, ei iarăşi făceau şi mai
rău decât părinţii lor, abătându-se la alţi dumnezei,
slujind acelora şi închinându-se lor, nu se lăsau de lucrurile lor
şi nu se abăteau de la calea lor cea rea.
20. Şi se aprindea mânia Domnului asupra lui Israel şi zicea:
"Pentru că poporul acesta calcă poruncile Mele, pe care Eu le-am
aşezat cu părinţii lor şi nu ascultă glasul Meu,
21. De aceea nici Eu nu voi mai izgoni de la ei nici unul din acele popoare pe
care le-a lăsat Iosua, fiul lui Navi, în ţară, când a
murit,
22. Ca să ispitească prin ele pe Israel şi să vadă de
va ţine el calea Domnului şi de va umbla pe ea, cum s-au ţinut
părinţii lor, sau nu".
23. Şi a lăsat Domnul pe popoarele acestea şi nu le-a alungat
îndată, nici nu le-a dat în mâinile lui Iosua.
___________________________________________________________________
CARTEA JUDECĂTORILOR
– 21 DE CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16] [17] [18] [19] [20] [21]
__________________________________________________________________