CARTEA ÎNTÂIA A
MACABEILOR
CAPITOLUL 13
Simon rămâne în locul lui Ionatan. El biruie pe Trifon şi
curăţă Ierusalimul.
1. Şi a auzit Simon că a adunat Trifon putere multă, ca
să vină în ţara lui Iuda s-o piardă.
2. Şi văzând că poporul este spăimântat şi plin de
frică, s-a suit în Ierusalim şi a adunat poporul.
3. Şi i-a mângâiat pe ei şi le-a zis: "Voi ştiţi câte
am făcut eu şi fraţii mei şi casa tatălui meu pentru
legi şi pentru cele sfinte, şi războaiele şi nevoile pe
care le-am făcut.
4. Pentru aceasta toţi fraţii mei au pierit pentru Israel şi am
rămas eu singur,
5. Şi acum să nu dea Dumnezeu ca să-mi cruţ eu sufletul în
toată vremea necazului; că nu sunt mai bun decât fraţii
mei.
6. Ci voi căuta răzbunare pentru legea mea şi pentru cele sfinte
şi pentru femeile şi fiii noştri, că s-au adunat toate
limbile, ca să ne piardă cu vrăjmăşie.
7. Şi s-a aprins duhul poporului, îndată ce a auzit cuvintele
acestea, şi a răspuns cu glas mare, zicând:
8. "Tu ne eşti căpetenia noastră în locul lui Iuda şi
al lui Ionatan, fratele tău.
9. Poartă războiul nostru, şi toate câte vei zice, vom
face.
10. Şi a adunat pe toţi bărbaţii cei de război şi
a grăbit a săvârşi zidurile Ierusalimului şi a-l
întări primprejur.
11. Şi a trimis pe Ionatan al lui Absalom cu putere destulă la Iafa
şi, scoţând pe cei care erau acolo, a rămas în ea.
12. Şi a pornit Trifon din Ptolemaida cu oştire multă, să
intre în pământul Iudei şi avea cu sine pe Ionatan în
lanţuri.
13. Iar Simon a tăbărât la Hadid în preajma câmpului.
14. Şi înţelegând Trifon că s-a sculat Simon în locul lui
Ionatan, fratele său, şi că vrea să pornească asupra
lui cu război, a trimis la el soli, zicând:
15. "Pentru banii ce era dator Ionatan, fratele tău, la vistieria
împărătească, pe urma slujbelor ce a avut, îl ţinem
închis.
16. Şi acum trimite o sută de talanţi de argint şi pe doi
fii ai lui ostatici, ca nu cumva, căpătând libertatea, să se
viclenească spre noi, şi noi îl vom elibera".
17. Şi a cunoscut Simon că grăieşte cu
înşelăciune către el, însă tot a trimis banii Şi pe
prunci, ca să nu ridice vrăjmăşie mare din partea poporului
şi să nu se zică:
18. "Pentru că Simon nu a trimis banii şi pruncii, de aceea a
pierit Ionatan".
19. Şi a trimis pruncii şi cei o sută de talanţi; iar el a
minţit şi n-a slobozit pe Ionatan.
20. Şi după aceea a venit Trifon, ca să intre în ţară
şi să o supună şi a înconjurat pe calea cea dinspre
Adoraim; iar Simon şi tabăra lui îl urmăreau în tot locul unde
mergea.
21. Iar cei din cetate au trimis la Trifon soli, grăbindu-l să
vină la ei prin pustiu şi să le trimită hrană.
22. Şi a gătit Trifon toată călărimea sa, ca să
vină în noaptea aceea, dar a fost zăpadă multă şi n-a
putut veni din pricina zăpezii şi, purcezând, a venit în
Galaad.
23. Şi când s-a apropiat de Bascama, a omorât pe Ionatan şi l-a
îngropat acolo.
24. Şi s-a înapoiat Trifon şi s-a dus în pământul
său.
25. Şi a trimis Simon şi a luat oasele lui Ionatan, fratele său,
şi l-a îngropat în Modein, în cetatea părinţilor.
26. Şi l-a plâns tot Israelul cu plângere mare şi l-a jelit zile
multe.
27. Şi a zidit Simon mormântul tatălui său şi al
fraţilor lui şi l-a înălţat cu chip frumos la vedere din
piatră cioplită pe dinainte şi pe dinapoi.
28. Şi a pus deasupra şapte turnuri, unul în faţa altuia: tatălui
şi maicii şi celor patru fraţi.
29. Şi le-a făcut împrejur lucrări meşteşugite şi
a pus stâlpi mari şi a făcut pe stâlpi chipuri cu arme spre nume
veşnic şi lângă arme corăbii cioplite, ca să vadă
toţi cei care umblă pe mare.
30. Acesta este mormântul pe care l-a făcut în Modein şi care este
până în ziua de azi.
31. Iar Trifon, umblând cu vicleşug către regele Antioh cel
Tânăr, l-a omorât.
32. Şi a domnit în locul lui şi şi-a pus stema Asiei şi a
făcut prăpăd mare pe pământ.
33. Şi a zidit Simon cetăţile Iudeii şi le-a întărit
cu turnuri înalte şi cu ziduri mari şi cu porţi cu zăvoare
şi a pus strânsură de bucate în cetăţi.
34. Şi alegând Simon bărbaţi. i-a trimis cu daruri la regele
Dimitrie, ca să ierte ţara, pentru că toate faptele lui Trifon
erau jafuri.
35. Şi a trimis la el regele Dimitrie după faptele acestea şi
i-a răspuns şi i-a scris această scrisoare:
36. "Regele Dimitrie, lui Simon arhiereul şi prietenul regilor,
bătrânilor şi neamului evreiesc, bucurie.
37. Am primit coroana de aur şi ramura de finic şi suntem gata
să vă dăm pace mare şi am scris celor mai mari peste
treburi să vă lase cele ce vă iertăm.
38. Şi câte am aşezat cu voi rămân, şi cetăţile,
pe care le-aţi zidit, să fie ale voastre.
39. Iertăm scăpările din vedere şi greşelile
făcute până în ziua de astăzi şi dăjdiile către
rege cu care eraţi datori şi orice se vămuia în Ierusalim
să nu se mai vămuiască.
40. Şi care vor fi vrednici dintre voi să se înscrie între ai
noştri, să se înscrie şi să fie între noi pace".
41. În anul o sută şaptezeci s-a ridicat jugul neamurilor de deasupra
lui Israel.
42. Şi a început poporul lui Israel a scrie în scrisori şi în zapise:
"În anul întâi pe vremea lui Simon arhiereul cel mare, mai-marele şi
cârmuitorul Iudeilor".
43. În zilele acelea a tăbărât Simon asupra Ghezerului şi a
înconjurat-o cu oştiri şi a făcut un turn pe roate pentru luarea
cetăţii şi s-a apropiat de cetate şi a lovit un turn
şi l-a luat.
44. Şi cei din turnul pe roate au sărit în cetate şi s-a
făcut tulburare mare.
45. Şi s-au suit cei din cetate cu femeile şi cu fiii lor pe zid,
rupându-şi hainele şi au strigat cu glas mare rugând pe Simon să
facă pace cu ei şi au zis:
46. "Să nu ne faci nouă după răutăţile
noastre; ci după mila ta".
47. Şi i s-a făcut milă lui Simon de ei şi nu i-a
bătut, ci scoţându-i din cetate a curăţit casele în care
erau idolii, şi aşa au intrat în ea, lăudând şi
binecuvântând pe Domnul.
48. Şi a scos din ea toată necurăţia, a aşezat acolo
oameni care ţin legea, a întărit-o şi a zidit în ea
locaş.
49. Iar cei din cetăţuia din Ierusalim erau opriţi a ieşi
şi a merge în ţară şi a cumpăra şi a vinde
şi au flămânzit foarte şi mulţi dintre ei au pierit de
foame.
50. Şi au strigat către Simon să-i primească şi i-a
primit şi a scos pe cei care erau acolo şi a curăţit
cetăţuia de necurăţenii.
51. Şi au intrat în ea în douăzeci şi trei ale lunii a doua, în
anul o sută şaptezeci şi unu, cu laude şi cu stâlpări
şi harpe şi chimvale şi cu alăute şi cu cântări
şi cântece, fiindcă marele vrăjmaş al lui Israel fusese
înfrânt.
52. Şi a rânduit ca în fiecare an să serbeze această zi cu
veselie.
53. Şi a întărit muntele templului Domnului cel de lângă cetate
şi au locuit acolo, el şi cei care erau cu ei.
54. Şi a văzut Simon că Ioan, feciorul său, este om deplin
şi l-a pus căpetenie peste toate oştirile şi a locuit în
Gaza.
___________________________________________________________________
CARTEA ÎNTÂIA A
MACABEILOR – 16 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15] [16]
__________________________________________________________________