CARTEA A DOUA A
MACABEILOR
CAPITOLUL 15
Iuda pierde pe Nicanor şi mulţime din oştirea lui şi
porunceşte să-i taie capul şi mâinile şi să le
spânzure în Ierusalim, spre pomenirea puterii celei dumnezeieşti.
1. Iar Nicanor, aflând că cei care erau cu Iuda sunt în locurile cele
dimprejurul Samariei, a făcut sfat, ca în ziua de odihnă,
fără nici o frică, să meargă cu război împotriva
lor.
2. Ci Evreii, care de nevoie mergeau cu Nicanor, ziceau: "Să nu-i
pierzi nicidecum aşa sălbatic şi barbar, ci cinsteşte ziua
pe care mai înainte a sfinţit-o şi a cinstit-o Cel care vede
toate".
3. Iar de trei ori nelegiuitul acela păgân a întrebat: "Oare este în
cer Puternic, care să fi poruncit a se ţine ziua de
odihnă?"
4. Şi ei, răspunzând, au zis: "Domnul cel viu, Acela este
puternicul Cel din cer, Care a poruncit să nu se lucreze în ziua a
şaptea".
5. Iar celălalt a zis: "Şi eu sunt puternic pe pământ, care
poruncesc a lua arme şi a plini lucrurile regelui". Însă n-a
ajuns să-şi poată împlini sfatul său nelegiuit.
6. Deci Nicanor, cu toată semeţia, înălţându-se, socotea
să facă biruinţă de pomină asupra lui Iuda.
7. Dar Iuda Macabeul neîncetat, cu toată nădejdea, credea că va
avea ajutor de la Domnul.
8. Şi îndemna pe cei care erau cu sine să nu se sperie de venirea neamurilor,
ci aducându-şi aminte de ajutoarele cele de mai înainte, care li s-au
făcut din cer şi acum să aştepte de la Cel Atotputernic
biruinţă şi ajutor.
9. Şi-i mângâia din lege şi din prooroci şi aducându-le aminte
de războaiele pe care mai înainte le-au purtat, mai cu osârdie i-a
îmbărbătat.
10. Şi aşa întărâtându-i cu mânie, împreună le-a
arătat că neamurile n-au ţinut alianţa şi au
călcat jurământul.
11. Şi pe fiecare dintr-înşii nu atât cu scuturi şi cu arme îi
întărea, cât fi îndemna cu cuvinte foarte bune, iar la urmă le-a spus
şi un vis vrednic de credinţă, prin care pe toţi i-a
făcut voioşi.
12. Iar vederea visului astfel era: că Onia, care fusese arhiereu, om bun,
blând, cucernic la chip şi cu obiceiuri bune şi la vorbă cuvios,
care din pruncie s-a nevoit întru toate lucrurile faptei bune, cu mâinile
întinse se ruga pentru toată adunarea Evreilor.
13. După aceasta s-a arătat un bărbat cu cărunteţe §i
cu slavă minunată şi preacuvioasă mărire era
împrejurul lui.
14. Şi a grăit Onia, zicând către Iuda: Acesta este iubitorul de
fraţi, proorocul lui Dumnezeu Ieremia, care mult se roagă pentru
popor şi pentru sfânta cetate.
15. Iar Ieremia a întins dreapta şi a dat lui Iuda sabia de aur şi
i-a zis acestea:
16. Ia această sfântă sabie, care este dar de la Dumnezeu, prin care
vei surpa pe vrăjmaşi.
17. Deci mângâindu-se cu aceste cuvinte foarte bune ale lui Iuda, care putea
aprinde inimile voinicilor şi spre vitejie a le îmbărbăta, a
socotit să nu tabere, ci vitejeşte să năvălească
şi bărbăteşte să se apuce şi să se
bată, ca să se aleagă lucrul; pentru că şi cetatea
şi sfintele şi templul Domnului erau în primejdie.
18. Iar de femei şi de prunci şi de fraţi şi de rudenii mai
puţină grijă aveau; frica cea mai mare şi cea mai dintâi le
era pentru sfântul locaş.
19. Însă cei care erau în cetate, foarte îngrijoraţi erau şi
tulburaţi pentru cei care aveau să poarte războiul.
20. Şi toţi aşteptau acum sfârşitul apropiat, fiindcă
se apropiaseră vrăjmaşii şi îşi aşezară
armata în linie de bătaie, îşi puseseră elefanţii la loc
bun şi împărţiseră călărimea la dreapta şi
la stânga.
21. Iar Macabeu, văzând venirea oştirii şi gătirea armelor
cea de multe feluri şi sălbăticiunea elefanţilor, a întins
mâinile spre cer şi s-a rugat Domnului şi păzitorului Celui care
face minuni, cunoscând că nu în arme este biruinţa, ci, precum El
Însuşi judecă, dă celor vrednici biruinţă.
22. Şi rugându-se, aşa a zis: "Tu, Doamne, ai trimis pe îngerul
Tău în zilele lui Iezechia, regele lui Iuda, şi a ucis din tabăra
lui Sanherib ca la o sută optzeci şi cinci de mii.
23. Şi acum, Stăpânitorule al cerurilor, trimite înger bun înaintea
noastră, care să fie spre frică şi spre cutremur,
24. Ca de mărirea braţului Tău să se înfricoşeze cei
care cu hulă vin asupra sfântului Tău popor". Şi aceste
cuvinte i-au fost toată rugăciunea.
25. Nicanor şi cei care erau cu el, veneau cu trâmbiţe şi cu
cântece.
26. Iar Iuda şi cei care erau cu el, cu chemare şi cu rugăciuni
s-au luptat cu vrăjmaşii.
27. Şi cu mâinile oştindu-se, iar cu inimile rugându-se către
Dumnezeu, au doborât treizeci şi cinci de mii, veselindu-se foarte mult de
această măreaţă arătare a lui Dumnezeu.
28. Iar încetând războiul şi cu bucurie întorcându-se, au cunoscut
că Nicanor, îmbrăcat cu toate armele sale, a căzut.
29. Şi făcându-se strigare şi vălmăşag, au
binecuvântat pe Cel Puternic în graiul părinţilor.
30. Şi a poruncit Iuda, cel care în tot chipul era gata cu trupul şi
cu sufletul a muri pentru cetăţeni, şi din tinereţea sa a
păzit bunăvoinţa către cei de o lege, ca să taie capul
lui Nicanor şi mâna cu braţ cu tot şi să le aducă în
Ierusalim.
31. Şi după ce a sosit acolo, chemând pe cei de o lege cu sine
şi pe preoţi punându-i înaintea jertfelnicului, a chemat pe cei care
erau în cetate.
32. Şi le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor şi mâna celui
rău hulitor, pe care cu semeţie o întinsese asupra casei celei sfinte
a Atotputernicului.
33. Şi limba răului credincios Nicanor a poruncit să o taie
şi să o facă bucăţi mărunte şi să o dea
păsărilor; iar în faţa sfântului locaş, să spânzure
braţul răufăcătorului.
34. Şi toţi căutând la cer, au binecuvântat pe Domnul Dumnezeu,
zicând: Bine este cuvântat Cel care a păzit locul Său
neîntinat.
35. Capul lui Nicanor l-a spânzurat pe zidul cetăţii, ca să-l
vadă toţi şi să cunoască cum că este
adevărat semn al ajutorului lui Dumnezeu.
36. Şi au hotărât toţi într-un cuget să nu lase
neînsemnată ziua aceasta;
37. Ci serbarea ei să fie în ziua a treisprezecea a lunii a
douăsprezecea, care în limba siriană se zice Adar, cu o zi mai
înainte de ziua lui Mardoheu.
38. Deci cele ce au fost cu Nicanor aşa s-au întâmplat şi din
vremurile acelea au stăpânit Evreii cetatea Ierusalimului; iar eu voi
sfârşi aici cuvântul.
39. Şi de este bine întocmit şi cum se cuvine, aceasta şi eu am
vrut; iar de este cu ponosuri şi de mijloc, eu unul am făcut tot ce
am putut.
40. Că precum a bea numai vin sau numai apă, nepotrivit lucru este,
pe când vinul amestecat cu apă este dulce şi desfătează,
tot aşa şi meşteşugul de a orândui istorisirea încântă
urechile celor ce citesc. Iar aici să fie sfârşitul.
___________________________________________________________________
CARTEA A DOUA A
MACABEILOR – 15 CAPITOLE:
[1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10] [11] [12] [13] [14] [15]
__________________________________________________________________