CARTEA A TREIA A
MACABEILOR
CAPITOLUL 2
Rugăciunea lui Simon arhiereul şi a celorlalţi Iudei;
pedeapsa lui Ptolomeu şi însănătoşirea lui.
1. Iar Simon arhiereul, îngenunchind înaintea templului şi cu
cuviinţă întinzându-şi mâinile, s-a rugat aşa:
2. "Doamne! Doamne, Împăratul cerurilor şi Stăpânul a
toată făptura, Cel sfânt între sfinţi, singur stăpânitor,
atotţiitor, caută spre noi, cel care suntem asupriţi de
păgânul cel nelegiuit care este înfierbântat de îndrăzneală
şi de putere,
3. Că Tu eşti Cel Care ai făcut toate şi toate le
stăpâneşti; Doamne, drept eşti, Cel care judeci pe cei care cu
semeţie şi cu trufie se poartă.
4. Tu pe cei care mai înainte au făcut strâmbătate, între care
şi uriaşi erau, care intru vitejie şi întru
îndrăzneală nădăjduiau, i-ai pierdut, aducând peste ei
apă nemăsurată.
5. Tu pe Sodomenii cei semeţi şi cuprinşi cu vădită
şi cu nespusă răutate, cu foc şi cu pucioasă i-ai ars,
pildă dându-i urmaşilor.
6. Tu, pe îndrăzneţul Faraon, care pe Israel, poporul Tău cel
sfânt, l-a robit, cu multe şi osebite munci ispitindu-l, ai arătat
puterea Ta.
7. Şi după aceasta, ai arătat puterea Ta cea mare, când l-ai
înecat în fundul mării, în timp ce gonea el după poporul Tău cu
care şi cu mulţime de gloate; iar pe cei care au crezut întru Tine,
Cel care stăpâneşti peste toată făptura, întregi i-ai
trecut, care, cunoscând lucrul mâinilor Tale, Te-au lăudat pe Tine Cel
Atotţiitor.
8. Tu, Împărate, Cel care ai zidit acest pământ nemărginit
şi nemăsurat, ales-ai cetatea aceasta şi ai sfinţit locul
acesta spre numele Tău, Tu, Cel care nu ai trebuinţă de nimic
şi l-ai preamărit cu strălucita arătare,
înălţându-l spre slava marelui şi preacinstitului Tău
nume.
9. Şi, iubind casa lui Israel, ai făgăduit că oricând,
abătându-ne noi de la Tine, ne va cuprinde strâmtorarea şi venind în
locul acesta să ne rugăm, vei asculta rugăciunea
noastră.
10. Şi cu adevărat credincios şi adevărat eşti,
că de multe ori, când erau în nevoie părinţii noştri, întru
smerenia loz le-ai ajutat şi i-ai izbăvit de mari nevoi.
11. Iată dar acum, împărate sfinte, pentru păcatele noastre cele
multe si mari, ne asuprim şi suntem supuşi vrăjmaşilor
noştri şi părăsiţi întru neputinţe.
12. Şi într-această cădere a noastră, îndrăzneţul
şi nelegiuitul acesta se nevoieşte ca să ocărască
locul cel sfânt, pe care l-ai ales pe pământul acesta numelui Tău
celui slăvit.
13. Că locaşul Tău este cerul cerului, la care oamenii nu se pot
apropia; dar Tu ai binevoit, întru slava Ta, să sfinţeşti locul
acesta pentru poporul Tău Israel.
14. Nu aduce peste noi răzbunarea Ta prin necuraţii aceştia,
nici ne pedepsi pe noi, prin cei nelegiuiţi, ca să nu se laude cei
fără de lege întru mânia lor, nici să se veselească întru
trufia limbii lor, zicând: "Noi am călcat casa sfinţeniei, cum
se calcă locaşul urâciunilor".
15. Şterge păcatele noastre şi risipeşte greşelile
noastre şi arată mila Ta în ceasul acesta, degrabă să ne
întâmpine pe noi îndurările Tale şi pune laudă în gura celor
care au căzut şi s-au zdrobit cu sufletele, fă-ne nouă
pace".
16. Iar atotvăzătorul Dumnezeu, Cel decât toate mai sfânt, întru
sfânt locaşul Său auzind rugăciunea cea după lege
făcută, pe semeţul şi îndrăzneţul acela
trufaş, foarte l-a lovit,
17. Încoace şi încolo clătinându-l pe el, cum se clatină trestia
de vânt, încât zăcea pe pământ neputând face nimic şi era cu
mădularele slăbănoage şi nici a grăi nu putea, cu
dreaptă judecată fiind certat.
18. Deci prietenii şi păzitorii trupului lui văzând acea iute
bătaie care l-a apucat, temându-se ca să nu fie lipsit de
viaţă, degrabă l-au scos afară, spăimântaţi de
nespusă frică.
19. Iar după câtăva vreme, trezindu-se, nicidecum nu s-a pocăit
după acea bătaie, ci cuvinte amare şi îngrozitoare grăind,
s-a dus.
20. Şi sosind în Egipt şi adăugând răutăţile cu
ajutorul tovarăşilor celor lepădaţi de toată
dreptatea, pe care mai înainte i-am arătat,
21. Nu s-a îndestulat numai cu acele nenumărate nelegiuiri, ci şi la
atâta îndrăznire a venit, încât în toate locurile grăia blesteme
asupra poporului şi mulţi din prieteni, văzând gândul regelui,
căutau să-i facă voia.
22. Că îşi pusese în gând regele ca asupra poporului iudeu să
dea hulă, şi ridicând la turnul cel de lingă curte stâlp, a
săpat pe el scrisoare,
23. Ca niciunul din cei care nu aduc jertfă să nu intre în templele
lor şi toţi Iudeii să fie scrişi de-a valma cu poporul de
rând şi să fie trecuţi la un loc cu băştinaşii;
iar cei care ar răspunde împotrivă, cu sila luându-i, să-i
omoare.
24. Pe cei înscrişi să-i însemne cu foc, cu semnul lui Dionisie,
încrustându-le pe trup frunză de iederă şi trecându-i astfel în
rândul celor care au dreptul să fie cruţaţi.
25. Însă ca să nu se vadă cum că tuturor este
vrăjmaş, a scris dedesubt: "Că de vor voi unii dintre ei
să petreacă între cei care sunt aleşi spre slujbele jertfelor, aceştia
să aibă aceleaşi drepturi ca şi Alexandrinii".
26. Deci unii din cetate, urând rânduielile bunei credinţe ale
cetăţii, lesne s-au dat pe sine, ca şi cum mare cinste ar
dobândi petrecerea ce vor avea cu regele.
27. Iar cei mai mulţi, cu vitejesc suflet întărindu-se, nu s-au
despărţit de buna credinţă, ci, cu bani
răscumpărându-şi viaţa, fără de frică se
nevoiau a scăpa de la înscriere, bună nădejde având că le
va veni apărare.
28. Şi de cei care se depărtau de la ei se scârbeau şi ca pe
nişte vrăjmaşi neamului lor ii judeca şi îi lipsea de
petrecerea cea de obşte şi de ajutor.
___________________________________________________________________
CARTEA A TREIA A
MACABEILOR – 7 CAPITOLE:
__________________________________________________________________