CARTEA A TREIA A
MACABEILOR
CAPITOLUL 6
Rugăciunea preotului Eleazar. Arătarea îngerilor apărători.
Întoarcerea fiarelor asupra ostaşilor. Schimbarea inimii regelui spre bine
şi izbăvirea Iudeilor.
1. Iar un oarecare Eleazar, om de treabă, unul din preoţii
ţării, în vârsta bătrâneţilor fiind şi cu toată
fapta vieţii celei bune împodobit, potolind pe bătrânii cei
dimprejurul său, chemând pe Dumnezeu cel sfânt, acesta s-a rugat:
2. "Împărate mare, ţiitorule prea înalte, atotputernice
Dumnezeule! Cel ce toată zidirea o cârmuieşti, caută cu
milostivire,
3. Caută spre sămânţa lui Avraam, spre fiii lui Iacov celui
sfinţit, poporul moştenirii Tale celei sfinte, cel ce este acum
străin în pământ străin şi care fără vină
piere, Părinte!
4. Tu pe Faraon, regele Egiptului acestuia, cel ce avea multe, şi cel ce
s-a înălţat cu semeţie nelegiuită şi cu limbă
lăudăroasă, împreună cu oştirea lui cea
trufaşă, în mare, înecaţi i-ai pierdut, cu lumina milii luminând
pe neamul lui Israel.
5. Tu pe Sanherib, cel ce cu nenumărate puteri s-a semeţit, regele
cel crud al Asirienilor, cel ce cu sabia supunea tot pământul şi se
ridica asupra sfintei Tale cetăţi, cu mândrie şi cu
îndrăzneală blasfemii grăind, Doamne, l-ai înfrânt, luminat
arătând neamurilor tăria ta cea multă;
6. Tu pe cei trei tineri în Babilon care de bună voie şi-au dat
focului viaţa lor, ca să nu se închine celor deşarte,
răcorind cuptorul cel aprins, i-ai izbăvit, păzindu-le şi
părul nevătămat, trimiţând para focului asupra tuturor
vrăjmaşilor;
7. Tu pe Daniel, cel de învinuirile cele pline de pizmă, aruncat în
groapă spre mâncare leilor, nevătămat l-ai scos la
lumină.
8. Şi pe Iona cel hrănit întru adâncuri, chinuit fără de
cruţare în pântecele chitului, nevătămat la toţi ai lui
l-ai arătat, o, Părinte!
9. Şi acum nu zăbovi mult milostive, scăparea tuturor,
degrabă Te arată celor din neamul lui Israel, care asuprit este de
neamurile cele urâte şi fără de lege.
10. Iar dacă, prin robirea în ţară străină, ne-am
întinat viaţa cu fărădelegi, scapă-ne din mâna
vrăjmaşilor noştri şi apoi pierde-ne, Doamne, cum vei
vrea.
11. Ca să nu se laude cei ce cugetă cele deşarte, din pricina
pieirii celor iubiţi ai Tăi, zicând: Nici Dumnezeul lor nu i-a
izbăvit.
12. Iar Tu, cel veşnic, cel ce ai toată tăria şi toată
puterea, caută acum şi ne miluieşte pe noi, cei ce cu silnicia
nedreaptă a celor fără de lege, ca nişte tâlhari, suntem
omorâţi.
13. Înfricoşează neamurile cu puterea Ta cea nebiruită
astăzi, Cel ce poţi izbăvi pe neamul lui Iacov.
14. Ţie se roagă toată mulţimea pruncilor şi
părinţii acestora cu lacrimi.
15. Vădit să fie tuturor neamurilor că eşti cu noi, Doamne,
şi nu Ţi-ai întors faţa de la noi, ci, precum ai zis, că
nici în pământul vrăjmaşilor pe ai Tăi nu i-ai trecut cu
vederea, aşa săvârşeşte, Doamne".
16. Iar Eleazar, sfârşind rugăciunea, regele, cu fiarele şi cu
tot alaiul ostăşesc, a venit la locul de alergare al cailor,
17. Şi văzând Iudeii, au strigat tare la cer, încât şi
văile cele de aproape împreună răsunând, mare plângere au
făcut în toată tabăra.
18. Atunci marele, slăvitul, atotţiitorul şi adevăratul
Dumnezeu, arătând sfânta Sa faţă, a deschis porţile cele
cereşti , din care doi slăviţi îngeri înfricoşaţi la
chip s-au pogorât văzuţi de toţi, afară de Iudei.
19. Şi s-au aşezat în faţa oştirii vrăjmaşilor,
şi puterea vrăjmaşilor au umplut-o de zbucium şi de frică,
şi cu obezi au legat-o din care nu s-au putut mişca,
20. Şi sub frică a fost şi trupul regelui, îndrăznirea lui
cea cu grea mânie uitând-o.
21. Şi s-au întors fiarele asupra puterii celei înarmate, care venea
dinapoi, şi-i călcau e aceia şi-i pierdeau.
22. Şi s-a întors mânia regelui spre jale şi spre lacrimi, din
pricina celor ce uneltise mai înainte,
23. Că auzind strigarea şi văzându-i pe toţi cu faţa
la pământ spre pieire, lăcrimând el, cu mânie pe prieteni îi mustra,
zicând:
24. "Alături cu mine domniţi şi pe tirani i-aţi
covârşit cu tirania şi pe mine însumi, cel care sunt al vostru
binefăcător, vă ispitiţi să mă lipsiţi de
domnie şi de suflet, în ascuns uneltind cele ce nu folosesc domniei.
25. Cine a strâns aici pe cei care cu credinţă ne-au ţinut
tăriile ţării, depărtându-i de la casele lor pe fiecare
fără de socoteală?
26. Cine a chinuit aşa fără de cuviinţă pe cei care
sunt din început cu bun cuget către noi, înaintea tuturor neamurilor,
şi de multe ori foarte rele primejdii au primit mai mult decât toţi
oamenii?
27. Dezlegaţi! Dezlegaţi aceste nedrepte legături şi cu
pace îi sloboziţi la casele lor, rugându-vă să se ierte cele mai
înainte făcute.
28. Sloboziţi pe fiii Atotţiitorului, cerescului Dumnezeu cel viu,
căci ei din vremea strămoşilor noştri şi până
astăzi fac să propăşească pe deplin şi neîncetat
treburile noastre".
29. Deci el acestea a zis; iar ei, îndată ce au fost dezlegaţi, pe
Sfântul Dumnezeu, Izbăvitorul lor, L-au binecuvântat, căci au
scăpat de la moarte.
30. După aceea, regele mergând în cetate şi chemând pe cel care era
peste venituri, a poruncit ca vinuri şi celelalte, care sunt trebuincioase
la ospăţ, să le dea pe şapte zile Iudeilor, judecând ca în
locul în care li s-a părut că vor pieri, în acela să prăznuiască
cu toată veselia zilele de izbăvire.
31. Atunci cei care mai înainte erau asupriţi şi aproape de
locuinţa morţilor, în care erau ca şi intraţi prin moartea
cea amară şi plină de jale, desfătare de izbăvire
făcând în locul cel gătit de pieire şi de îngropăciunea
lor, cu tihnă l-au împărţit plini de bucurie.
32. Şi părăsind glasul plângerii cel cu totul înlăcrimat,
au luat cântare părintească, lăudând pe Izbăvitorul şi
Făcătorul de minuni Dumnezeu şi toată plângerea şi
vaietul lepădând, danţuri de veselie au prins să joace, în semn
de pace şi de bucurie.
33. De asemenea şi regele, pentru acestea făcând ospăţ
mare, neîncetat mărturisire înălţa la cer cu mare
cuviinţă pentru izbăvirea cea minunată, ce s-a
făcut.
34. Iar cei care mai înainte cu bucurie îi rânduiau la pieire şi îi puneau
să fie mâncare păsărilor, au suspinat, cu ruşine
îmbrăcându-se şi îndrăznirea cea înfocată fiind stinsă
fără de cinste.
35. Iar Iudeii, precum mai înainte am zis, întru veselie şi desfătare
cu mărturisiri bune şi cu cântări petreceau.
36. Apoi în privinţa aceasta au luat hotărâre de obşte, pentru
toată vremea robirii lor petrecută între păgâni şi au
rânduit ca neam de neam să se ţină aceste zile de veselie, care
mai înainte s-au zis, nu pentru băutură şi pentru lăcomie,
ci pentru izbăvirea cea făcută lor prin Dumnezeu.
37. Şi s-au rugat de rege, cerându-i să le dea voie să se
întoarcă în ţara lor.
38. Iar înscrierea lor s-a făcut din douăzeci şi cinci ale lui
Pahon până în patru ale lui Epifi, în patruzeci de zile şi din cinci
ale lui Epifi până la şapte, în trei zile, urma să-i
piardă,
39. Întru care cu mare mărire arătând mila Sa, Stăpânul tuturor,
fără vătămare i-a izbăvit deodată.
40. Şi se ospătau, toate de la rege dându-li-se, până la a
paisprezecea zi, în care au făcut şi rugăciunea pentru
slobozenia lor.
41. Şi lăudându-i regele către mai marii cetăţilor, a
scris această carte plină de mărinimie, ce urmează mai
jos:
___________________________________________________________________
CARTEA A TREIA A
MACABEILOR – 7 CAPITOLE:
__________________________________________________________________